poeme de Nicolae Coande

[din Plagiator. 1962]

 

N-am să îmbătrînesc în apartamentul 13

 

Știu că vorbești prin cifre sînt la fel de deștept ca tine

Dar nu la fel de iute și nici pe departe atît de rezistent

Cu mâna stângă rezemată de pupitru în vreme ce scrii

Cu seceri pateticul scenariu al vieții tuturor amărîților

 

Cu sau fără acoperiș în Cartea ta de imobil. Fă din casa

Mea un han sau arde-o: o propoziție mai clară nici că se

Putea ai izbutit să plantezi asta pe creierul tuturor într-o

Zi grea cînd palid fu degetul cu care ne-ai arătat go exit.

 

N-am să îmbătrînesc în apart. 13 printre oameni și cîrpe

Pregătit să înfloresc mai tîrziu în lumina dintre degetul

Tău arătător și podul palmei cu care cîntărești la infinit

 

Spiritul debil al celui răzvrătit: nu-ți voi spune numele

Meu adevărat atîta vreme cît tu nu mi-l spui pe al tău –

Nu cred în table și nu sînt mortul care-ți plînge urmele.

 

 

 

Pădurarul din sud

 

Dimineaţa mă întorc tăcut pe pămînt un capaneu obosit

Asemenea paielor cînd în urmă pe arie rămîn să le sufle

Pădurarul din sud un vînt jucăuş din palmele tale trezit

Viaţa unei păpuşi de sfori ocrotită amintiri să-i insufle

 

Ca-n copilărie cînd ţinteam zodiile o frumuseţe vorace

Străbătea sufletul tău de hoplit căzut în ţărînă un pian

Peste care doarme perfect bătrînul meşter glorie şi pace

Dimineaţa lebădă albă seara drac de corb hen khai pan

 

Gura ta caldă săruta mortul cel mai frumos prin batistă

Centauri cuţite drojdie căzută pe gînduri americă tristă

Fără tată băieţii cresc mai-nalţi rasa plăcută de trădători

 

Vorbeam cu păsările în infern purgatoriu şi raiu-n culori

Dimineaţa mă întorc pe pămînt pe un portativ de cocoşi

În anul morţii bărbaţii Coande sînt puri învinşi&frumoşi.

 

 

 

Rorschah

 

M-am smuls dintr-o altă viaţă şi cîndva m-am mutat în bezna asta

Viaţă de câine cap-sec-în-nori am fost un brobdingnag pe catalige

Surfer pe Styx cu căpăţîna muiată în refuz fragmente obscure şi-n

Vremea asta soarta prinsă-n zmeie lansate de copii în ceriul gurii

 

Prins în deghizările timpului ca Evangheliile în Rorschahul Domnului

Lumea era alături şi lîngă ea cuţite aşezate frumos în biblioteci clan-

Destine-n care vom citi după moarte cum morţile noastre stau într-o

Carte unde la final ne vor permite unii să ne bucurăm de femei legale

 

De perfecţiunea urnei care ne va fi dăruită pentru rara noastră cenuşă

După ce arta la care am şlefuit în patetice zile va fi scuipată în bot de

Meşteri liniştiţi cu bărbiţe-nţelepte-nţepenite-n „deliberata mînuire de

Anacronisme” a unui bărbat ajuns la capătul liniştii. Un bătrîn miner de

 

Uraniu luîndu-şi doza zilnică de moarte cu gesturi măsurate seara la cul-

Care sătul de viaţă de lamentabila vulgaritate a celui doborît mereu Sătul.

 

 

 

Negru din ceafă

 

E tot ce faci cînd dormi ghemuită cu ceafa spre mine sau

Spre cel ce vine să te acopere cu răsuflarea sa încordată

Din cămăruțe unde se ridică praful o moară de haine din

Care iese sufletul tău liniștit. E tot ce mă lași să visez în ti-

 

Ne cînd te ating idiot ca un diavol în ziua primei comuniuni

Un poet dintr-o țară maronie* pe care vremea nu-l poate stri-

Ca un viermișor căruia i s-a dat un om de la naștere: îl va iubi

Toată viața așa cum numai o arătare poate iubi pe cineva din

 

Altă specie. E tot ce ating atunci cînd sînt lăsat să muşc ceva

Din afară. Punctul negru din ceafă este blazonul artei mele

Trucul pe care-l știe bătrînul întunecat din viețile noastre pră-

Bușite: „purtăm în noi minunile pe care le căutăm în afară”

 

Mici semne ale dezastrului pe care am știut atît de bine să-l

Adorăm: două bobițe de otravă care se iubeau de moarte.

 

 

* ar fi Paul Celan, în viziunea lui Ingeborg Bachmann, dintr-o scrisoare adresată poetului în iunie 1949