Povestea lui Genji

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

Scrisă în secolului al X-lea de către Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji a fost pe drept considerată una dintre cele mai importante creații ale literaturii universale.  Cartea prezintă într-un mod fragmentar povestea vieții prințului Genji, supranumit Strălucitorul (Hikaru), și a numeroaselor sale povești de dragoste. Redactată în perioada Heian, acțiunea este plasată câțiva ani mai devreme și, cu toate că majoritatea personajelor sunt rod al ficțiunii, anumite întâmplări povestite fac aluzie la evenimente istorice. Astfel, deși nu a fost probabil concepută ca să fie cronică, ci doar o lucrare care să delecteze curtea, Povestea lui Genji ajunge cu timpul o fereastră spre societatea sec. al X-lea prin observațiile asupra vieții cotidiene și prin detaliile de martor ocular. După cum mărturisește autoare prin intermediul unui personaj: dacă o cronică înregistrează istoria dintr-o singură perspectivă obiectivă, ficțiunea, deși rodul minții autorului, nu este în totalitate inventată, ci se bazează pe realitate în măsura în care autorul are nevoie să împrumute întâmplări, personaje, pentru a-și ilustra ideile.

Murasaki Shikibu, autoarea cărții, a fost o doamnă de onoare la curtea împărătesei Akiko, soția împăratului Ichijo, iar despre viața ei se cunosc puține lucruri. Născută probabil în jurul anului 973, a fost fiica lui Fujiwara no Nobutaka, un nobil de rang mic, care a devenit guvernator de provincie.  Rămasă orfană de mamă, se căsătorește și are o fiică, iar după moartea soțului, intră în slujba împărătesei Akiko. Din scrierile ei s-au păstrat Povestea lui Genji, dar și o serie de jurnale care descriu aspecte ale vieții la curte.

Povestea lui Genji nu este un roman așa cum ne-am obișnuit, ci mai mult o lucrare care conține o serie de episoade legate între ele prin personaje și relații de cauzalitate, partea de narațiune în proză împletindu-se cu cea lirică, versificată. Există multe aspecte care îl pot pune în încurcătură pe cititorul modern – lipsa unui fir narativ clar, folosirea excesivă a versurilor sau modul în care sunt redate numele personajelor, folosindu-se denumirea rangurilor sau a relațiilor pe care acestea le au cu alte personaje. Astfel de-a lungul romanului, același personaj poate fi denumit în mai multe feluri, lucru de obicei eliminat de traducătorii moderni, care se opresc asupra unui singure denumiri pentru a ușura lectura. Chiar și Genji, nu este un nume așa cum înțelegem astăzi, ci înseamnă „purtătorul numelui de Minamoto”, în timp ce multe dintre personaje sunt cunoscute după denumirea unor culori, a pavilioanele în care locuiesc, a rangului (Ki no Kami – guvernatorul din Kii, Onna san no miya – A treia prințesă), a unor flori, plante (Suetsumuhana – șofran) etc.

Povestea lui Genji este structurată pe trei părți și cincizeci și patru de capitole și acoperă o perioadă de șaizeci de ani, avându-l ca protagonist pe Genji, și apoi pe unul dintre fii săi. Dacă primele părți par să fi fost în mare redactate de Murasaki Shikibu, partea a treia  pare o adăugire ulterioară, posibil datorată fiicei ei.

Prima parte prezintă copilăria și tinerețea lui Genji. Acesta este fiul împăratului Kiritsubo și al unei concubine, o femeie extrem de frumoasă, dar lipsită de sprijinul unei familii puternice. Rămas orfan de mamă, este crescut la curte de către împăratul care îl îndrăgește pentru frumusețea și inteligența sa. În ciuda acestor atribute, împăratul nu îl alege prinț moștenitor, pentru că mama sa nu avusese un rang prea înalt și nici sprijin politic. Pentru a-și consolida poziția, Genji trebuie să se căsătorească cu Aoi no Ue, fiica lui Sadaijin (ministrul de stânga), pe care o înșală în mod repetat și care în cele din urmă moară dând naștere unui fiu, Yūgiri. Prima parte a romanului prezintă încurcăturile sentimentale ale lui Genji cu o serie de doamne de ranguri diferite, de la împărăteasa Fujitsubo (despre care i se spusese că semăna cu mama lui), la Murasaki (fata pe care-o crește pentru a-i deveni soție), Utsusemi (prima femeie care rezistă avansurilor lui), Nokiba no Ogi (nepoata lui Utsusemi), Yūgao (iubita omorâtă de un spirit răzbunător), doamna Rokujo (al cărei spirit malefic, născut din gelozie, o implică atât în moartea lui Aoi, cât și a lui Yūgao și mai târziu a lui Murasaki). Toate aceste aventuri ale protagonistului sunt pretexte pentru schimburi de epistole în versuri, scrise pe hârtie elegantă și parfumată, însoțite de un fir de floare potrivit anotimpului.

În partea a doua a cărții, lucrurile par să se întunece, o parte dintre personaje mor în mod tragic, iar Genji, deși ajuns în culmea puterii, se gândește să se călugărească. Fiul lui și a lui Fujitsubo, Reizei, devine împărat și nimeni nu le bănuiește relația până nu le este trădată, după moartea lui Fujitsubo, de un călugăr, care îi povestește lui Reizei misterul nașterii sale. Murasaki se îmbolnăvește după căsătoria lui Genji cu Onna san no miya, fiica fostului împărat Suzaru, fratele mai mare al lui Genji. La rânsul ei, Onna san no miya are o relație cu un tânăr care o curtase înainte și naște un fiu, pe Kaoru. Genji află de legătura lor, iar prințesa se călugărește, deși soțul ei decisese să crească copilul ca și când ar fi fost al lui. În cele din urmă, Murasaki, iubita soție a lui Genji, moare, iar acesta decide să se călugărească. Partea a doua se încheie cu un capitol gol, Kumogakure, menit să marcheze moartea lui Genji despre care însă nu se spune nimic.

Partea a treia se ocupă de fiul lui Onna san no miya, Kaoru, și de Niou, nepotul lui Genji, urmărind încurcăturile lor sentimentale. Povestea se încheie brusc, la fel ca în partea a doua, neexistând indicii dacă așa a vrut autoarea sau a fost pusă în imposibilitatea de a continua.

Secolul al X-lea a fost o perioadă liniștită în istoria Japoniei, în care cultivarea artelor și rafinamentul curții ating noi culmi. Deși pare o lume guvernată de reguli stricte privind relațiile între bărbați și femei, lucrurile nu stau chiar așa și în realitate. Tinerii nobili sunt implicați în numeroase aventuri, iar doamnele nobile sunt destul de doritoare să le ofere favorurile, deși își petrec aproape tot timpul în încăperile lor, însoțite de doamnele de onoare. De aceea, orice lucru care rupe monotonia, fie că este vorba despre o scrisoare, o vizită sau un copac înflorit, este întâmpinat cu entuziasm și transformat într-o mică sărbătoare. Budismul începe să influențeze viața politică, iar nobilii, dar și împărații, visează să se călugărească, lăsând fără să vrea cale liberă jocurilor de putere ale familiei Fujiwara.

În română există două versiuni, cea din 1969, în traducerea Henriettei Yvonne Stahl, denumită simplu Genji, și care conține nouă capitole, și cea din 2017, în tălmăcirea Angelei Hondru, care se oprește după moartea lui Genji și prezintă partea a treia numai în rezumat. Versiunea din 1969 se bazează pe o traducere în engleză a cărții, realizată de Arthur Waley, pe când cea a Angelei Hondru s-a bazat pe versiunea lui Yosano Akiko (1878-1942), cunoscută pentru studiile sale și în special pentru cele două traduceri ale Poveștii lui Genji în Japoneza modernă (Shin’yaku Genji monogatari  și Shin-shin’yaku Genji monogatari).

Deși o lectură dificilă pentru un cititor neantrenat, Povestea lui Genji reprezintă nu numai o fereastră spre trecut, ci și o creație unică a spiritului uman ce reușește să înfrunte timpul. Dacă până în secolul al XIII-lea, o mare parte din textul original fusese deja modificat prin copieri succesive, de-a lungul timpului, o serie de oameni de cultură și-au dedicat viața încercând să refacă varianta originală, printre ei aflându-se Minamoto no Mitsuyuki, poetul Fujiwara no Teika (1162-1241) și, nu în ultimul rând, Yosano Akiko însăși, eforturile lor fiind martore ale caracterului unic al acestei lucrări.

#

ANA-MARIA NEGRILĂ este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.
Ana-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc.. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr.66, 2017. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterele de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke) , iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste  Evropiane nr.8\ 2001.  A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele. A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015. Operele sale sunt tratate în numeroase studii și articole, printre altele Păcatele tinereților – referințe critice de Dan-Silviu Boerescu, pag.210, editura Ex Ponto, 1999, Dicționarul scriitorilor de SF –  pag. 158-159, editura Nemira, 2000, colecție coordonată de Mihai-Dan Pavelescu,  Revista EgoPHobia, Vampirismul în literatura română, studiu semnat de Oliviu Crâznic. Alte recenzii despre cărțile sale au fost publicate în revista Observator cultural numerele 863-864. A susținut prelegeri în fața studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” (Lumi ficționale în literatura modernă) și participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune. Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal: https://anamarianegrila20.wixsite.com/stelarium și pe pagina de Facebook:                  https://www.facebook.com/anamarianegrilaautor

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #53 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *