Bomarzo – despre nemurire și alți demoni!

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

În provincia Viterbo (Lazio, Italia) există un parc al monștrilor conceput de arhitectul Pirro Ligorio pentru principele Pierfrancesco Orsini (1523-1585). O seamă de statui și construcții se ridică pe domeniul vilei –  o curte a minunilor care a luat naștere în 1552, după ce Francesco Orsini a  pierdut-o pe soția lui, Giulia Farnese. Departe de solemnitatea Taj Mahalului, dar mult mai misterioase, statuile, bisericuța, casa aplecată, se înalță printre copaci, un tribut adus unei femei, dar și unei vieți renascentiste în care splendoarea nu ascunde decât umbra morții.

Bomarzo, cartea lui Manuel Mujica Láinez, publicată în 1962, este o istorie romanțată a principelui Orsini, o remodelare a unei vieți folosind canoanele epocii, o imersiune într-o perioadă de redescoperire a modelelor antice, de efervescență culturală. Este epoca lui Michelangelo, a lui Benvenuto Cellini, Sansovino, Ariosto și Cervantes. Acum se scriu marile opere, se pictează marile tablouri, se ridică marile edificii, după secole de relativă obscuritate. Este și o perioadă de conflict, de rupere a alianțelor clasice și de reconfigurare teritorială.

Italia secolului al XVI-lea este un creuzet în care influențele diverse se manifestă, iar marile familii de negustori încep să capete importanță pe scena politică și caută să-și creeze legitimitate prin descendențe romane și emularea operelor antice. Efortul lui Francesco Orsini nu este singular în epocă, fiind născut tot din conștiința efemerității și fragilității ființei umane. Carpe diem, trăiește clipa, Fortuna labilis, norocu-i ca vremea, sunt dincolo de retorică, fiind realități ale vremii,        într-o lume în care prietenii devin repede dușmani, în care moartea pândește pe străzile înguste ale orașelor, iar săraci sau bogați intră în hora scheletelor din Triumful morții.

Efemeritatea și sentimentul acut al zădărniciei suflă peste Renaștere și creațiile ei. Manuscrise importante ard pe rugul lui Savonarola, familia de Medicii decade, lucrări ale maeștrilor epocii sunt pierdute sau distruse în războaie, chiar și Bătălia de la Anghilari a lui da Vinci își găsește nemurirea doar într-o copie a lui Rubens. Prin urmare, cea mai râvnită avere a epocii nu este cea materială, ci nemurirea, capacitatea de a trece peste veacuri, de a înfrunta timpul.

Luând modelul anticilor, Francesco Orsini își realizează opera, ce-i va asigura nemurirea, în cel mai durabil material al epocii – piatra. Folosind personajului istoric, Manuel Mujica Láinez creează o personalitate complexă, un amestec de lumini și umbre, cu o viață pusă sub semnul incertitudinii, a traumei, a abuzurilor. Înclinația spre frumos, dorința de a place și de a fi plăcut, îl fac pe Francesco să caute dragostea, iar când nu reușește s-o găsească în forma ei pură, o înlocuiește folosind simulacre pe care le înfrumusețează, acoperindu-le cu epitete elegante. Este un șovăielnic, dar și un om al vremurilor sale, care nu pregetă să se folosească de crimă pentru     a-și atinge scopul.

Grădina lui de monștri, în viziunea lui Láinez, conține reperele  unei vieți zbuciumate, dăltuind în piatră personajele reale ce i-au influențat viața și pe care le-a iubit sau le-a urât cu aceeași patimă. Este biletul său către nemurire, răscumpărarea păcatelor și existenței irosite. Moartea soției, a favoritului, a fiului preferat, și descoperirea zădărniciei vieții îl fac să-și dorească să trăiască veșnic pentru a împlini promisiunea din horoscopul lui.

Ținut departe și neiubit de tatăl său, Giovanni Corrado Orsini, care nu vede în el idealul condotierilor, chinuit de un frate abuziv, protejat de bunica paternă, Francesco începe să creadă că va avea un destin măreț după ce citește horoscopul întocmit de Sandro Benedetto, astrologul familiei. Pe marginea pergamentului, tatăl său scrisese: Monștrii sunt nemuritori, iar aici se găsește cheia cărții și aici își are rădăcinile și hotărârea lui de a-și imortaliza viața prin intermediul făpturilor din piatră. Astfel, în grădină își fac pe rând apariția un trol cu gura larg deschisă, o bisericuță cu aspect de templu (închinată soției sale), o nimfă, o broască țestoasă, un pegas, un elefant, o balenă, un dragon, Venus, Jupiter, Ceres, dovedind influențe diverse, antice pe de-o parte, pe de altă parte, contemporane, imortalizând animale ale bestiarului medieval.

Principele Orsini găsește în cele din urmă o dublă nemurire, aceea de a nu uita niciodată, dar și de a nu fi uitat, iar zbuciumul unei vieți renascentiste, în căutarea dragostei și nemuririi, se încheie abrupt în crepusculul unei noi epoci. Bomarzo este o carte a trăirilor intense, a ratării, a dragostei neîmpărtășite, a irosirii, dar este, în egală măsură, și un roman al cutezanței de a înfrunta viața, de a transforma existența într-un loc în care personalitatea se poate manifesta. Francesco Orsini, găsește în cele din urmă cheia către nemurire prin artă – ceea ce nu este deloc o idee străină epocii.

#

ANA-MARIA NEGRILĂ este absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.
Ana-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc.. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr.66, 2017. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterele de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke) , iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste  Evropiane nr.8\ 2001.  A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele. A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015. Operele sale sunt tratate în numeroase studii și articole, printre altele Păcatele tinereților – referințe critice de Dan-Silviu Boerescu, pag.210, editura Ex Ponto, 1999, Dicționarul scriitorilor de SF –  pag. 158-159, editura Nemira, 2000, colecție coordonată de Mihai-Dan Pavelescu,  Revista EgoPHobia, Vampirismul în literatura română, studiu semnat de Oliviu Crâznic. Alte recenzii despre cărțile sale au fost publicate în revista Observator cultural numerele 863-864. A susținut prelegeri în fața studenților de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” (Lumi ficționale în literatura modernă) și participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune. Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal: https://anamarianegrila20.wixsite.com/stelarium și pe pagina de Facebook:                  https://www.facebook.com/anamarianegrilaautor

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #54 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *