poeme de Călin Manițiu

(Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra)

Suflete albe, suflete negre

 

Prin fața mea se plimbă chipuri

Pierdute,

Obosite,

Schimonosite,

Atât de palide într-un univers

Care nu cunoaște altceva

Decât alb şi negru.

Ne frângem şi murim într-un final

Unii înecați în negru,

Alții mai albi ca norii de pe cer

Căutând să depășească spectrul luminii,

Să atingă pentru o secundă auriul

Din aureolele sfinților.

 

Dar nu acum,

E prea devreme.

Cândva, undeva,

E posibil ca

Albul să devină auriu

Strălucitor,

Vindecător,

Şi să nu mai fim doar un amestec neomogen

De alb şi negru.

 

 

 

Alter ego

 

Îngerii îmi zâmbesc din icoane,

Amintindu-mi de bine,

Nu doar  de rău.

 

Îi invidiez pentru că eu, un muritor,

Încătușat sub semnul morții stau

Ajungând o umbră-a ceea ce eram

În lumea asta atât de neîndurătoare.

 

Am aripi de flutur

Şi vreau aripi de înger

Să pot zbura mai sus,

Cât mai sus,

Acolo unde nu ajunge răul

Nici durerea

Nici suferința şi întristarea.

 

Aș vrea să uit de mine

Să mă confund cu Universul

Să tac eu şi el să vorbească.

 

De ce există imposibil?

De ce există cer, pământ?

Sunt întrebări pe care sorții i le pun

Fără răspuns.

 

Văd aripi de îngeri ce pleacă

Ca nu cumva

Din ceruri ploaia să le ude

Şi să nu mai poată zbura.

 

Aud strigarea veșniciei ce se pierde-n zare

Mai iute ca o nălucă-n goană,

Îi deslușesc pașii

Pierduți în profan.

 

 

 

Oglinzi

 

Prin coridoarele lungi,

Interminabile,

Ale sufletului meu,

Am avut un vis.

Se făcea că eram nebun.

Nebun de legat.

Sau poate asta m-au făcut să cred.

Strigam și urlam și nimeni nu mă auzea

Erau prea ocupați să sacrifice cultura,

Prea beți de mirosul de hârtie arsă

Ce se împrăștia în atmosferă fără să îl pot opri,

Și o otrăvea încet.

Mă uitam și plângeam și strigam

“Vă implor, aveți milă!”

Flăcările mistuiau cunoașterea,

Ardeau aripile Luceafărului

Crescute în cer.

Și suferind, cu o ultimă strigare

Muri în agonie.

Încercau să mă convingă că e maximul,

Vârful evoluției umane.

I-am privit și am râs

Și mi-au dat diagnosticul final-

Nebun.

Nebun de legat

Era un joc al nebuniei sângeroase

Prelungite în monstruozitate.

Până când schingiuiți cultura

Până când dărâmați cupolele templelor ei

Și ucideți cu molozul lor pe Aristotel

Homer sau Platon?

Glasul celor pe care i-ați ascuns,

Închiși în temnițe obscure

Strigă

Se răscoală și vor birui.

Se vor ridica înțelepții și vor zdrobi

Lanțurile uitării.

Vor învia.

“E nebun”, au zis

Și i-au ars pe rug pe cei care-au scăpat.

“Vă implor, aveți milă de voi,

Aveți milă de noi!”

 

 

 

Calea Lactee doarme

 

De pe colina Palatină a Romei,

De unde Cezarul își privea imperiul,

Mă întrebam

De ce

Văd zilnic atâtea conștiințe

Adormite,

Rătăcite

Ori bete de vinul prea tare

Al indiferenței.

Din cupele mari ale lui Bachus

Se scurge încet,

Insesizabil

Băutura dulce ce face conștiințele

Să adoarmă.

Stau lățite peste tot

Aproape diforme,

Incapabile să vorbească,

Să se împotrivească.

Dar oare când se vor trezi

Din somnul lor tragic?

Când totul e o iluzie?

Fascinantă,

Ademenitoare

Prea frumoasă să se termine vreodată.

Vor fi mereu mahmure?

Sau își vor bea cafeaua şi se vor trezi

Prea târziu…

 

#

Despre autor:

Născut la 9 decembrie 2000 în frumosul tărâm al Transilvaniei, la Orăștie, județul Hunedoara, Călin Manițiu și-a descoperit pasiunea pentru literatură încă de mic copil, debutând ca scriitor în revista „Măiastra” a Colegiului unde studiază, cu câteva eseuri, interviuri, dar și o cronică de film. Parte din articolele sale au fost preluate se de săptămânalul „Vorba”, din orașul său natal. De asemenea, a publicat câteva articole de natură teologică pe site-ul „altarulcredintei.md”, platforma online a revistei „Altarul Credinței”. În prezent urmează cursurile Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie, iar de curând a obținut premiul al II-lea la Concursul Național „Tinere Condeie”, la care se adaugă premii la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, cât și la numeroase concursuri de creație literară și nu numai. Este pasionat de literatura română și cea rusă, de chimie și teologie.

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #54 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *