Erori

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Scotocind după iluzii gen echilibru dau uneori de efecte secundare care se dovedesc chiar utile. Precum ideea de a păstra mereu o marjă de eroare. Pentru că viața nu e matematică, mereu apare ceva care perturbă, ca să nu zic încurcă sau spulberă, planurile. Și, de fapt, nici matematica nu e monstruozitatea aia fioroasă și exactă care bântuie coșmarurile copiilor. Nu mai e, cam de când au invadat-o aplicațiile, iar acestea nu prea au nevoie de soluții exacte la problemele lor, ci doar de unele utilizabile.

Ce putem face cu marja de eroare? În primul rând s-o controlăm, pentru că, acumulate, erorile tind s-o ia razna și un șir de mici erori intermediare te pot îndepărta excesiv de mult de soluția principală la care-ți propui să ajungi. Da, știu, matematicianul din mine nu se poate abține să-și facă reclamă nici acum. Deci, în afară de a fi controlată, la ce e bună marja de eroare?

Pentru mine e important să respect termenele pe care mi le asum, însă nu reușesc tot timpul să scap de tendința de a finaliza lucrurile în ultimul moment. Dacă-mi propun din start să produc un text până la amiază, aproape sigur intervine ceva și cel mai devreme materialul e gata la 12:03. Însă dacă fac tot ce pot ca să-l termin până la ora 11, chiar dacă apare ceva și-l finalizez până la 11:35, tot nu am ratat termenul. De aici am pornit. Și mi-am dat seama că marja asta de eroare e un principiu bun în viață. Te ferește să izbești mașina din față dacă șoferul ei pune brusc o frână, printre altele.