de Emilian Gheață
Creioane, pixuri şi stilouri poposex
frumos aranjate pe mărimi
într-o monocromă suspensie a gândului
istovit de scâncetele guturale ale îngerilor psihotici
care smulg hulpavi fâşii din propriul stăpân
şi le sfâşie cu gheare sfinte de argint
mârâind
către diavolii hirsuţi, cu râturi stâlcite
şi priviri pierdute în scânteieri hieratice,
care suflă baloane de săpun peste creaţie
şi îngână cântece de leagăn
pentru rechini, caşaloţi şi calmari-gigant,
că doar e, sau re, sau in
voluţie.
„E TOTUL PE DOS!!!”,
se vaită amarnic micul marxist
când scapă chestii printre degete.
„Ba nu, fiule, e doar dialectică!”,
murmură împăciuitor glasul răguşit al opiului.
Şi micul marxist şede ghemuit în propria micime:
„Băga-mi-aş! Mi-am schematizat până şi singurătatea!”.
„Şi de ce nu te odihneşti puţin?”,
murmură din nou opiul ademenitor,
însă bravul marxist rezistă,
se opune cu dârzenie ideologică virtuoasă
faţă de orice ţine de lumea aceasta:
„Niciodată! Prefer să fiu recalcitrant!”.