poeme de Cristian Ciulică

Viața și moartea volatilă a continentului

 

Nu îmi plac spectacolele coregrafice, dar cred că tocmai am văzut unul bun

cred că tocmai am văzut un spectacolul despre viața sexuală a popoarelor europene

cred că tocmai am văzut unul rasial și pustiu.

actorii au jucat numai prăpăstii, numai hăuri, numai abisuri

au jucat ceva greu

cu nas roșu ridicat spre cer

au râs mai mult ca oricând

e atât de sinistru să râzi pe muzică simfonică când oamenii trebuie să își imagineze vidul în locul tău

cât de potrivit e vidul râzând?

mai e grotesc să râzi, mai râzi în găurile mici din tine

dar mi-am dat seama de ce îmi plac acum spectacolele coregrafice

la fel ca viața, durează prea mult

dacă ești foarte atent la ele, nu înțelegi nimic

și când privești în gol, dar totuși la actori, la golul lor

atunci e ca un dicteu automat și îți vin imagini

la care pare că te-ai gândit așa mult și des

îți reamintești.

 

eu te-am văzut pe câmpul ăla pustiu pe care am mers

singuri de atâtea ori

tu sigur nu îl știi și nici nu vei ajunge de acolo vreodată

cred că nici nu mai e

te îngropam și tu râdeai și îți curgea sânge dintr-o nară

și actorii erau printre noi și mimau ceva

era părul tău roșcat pe scenă și se împiedicau de el

și s-au ascuns înainte să te ridici

 

așa era și la malul mării, algele alea roșii din care nu

se mai vedea apa, tot părul tău era

în secolul în care era foarte frig chiar și vara

Era ca în filmul ăla „Apa ca un bivol negru”, păcat că

era documentar și păcat că

părul tău de atunci era negru

 

Ochiul, pisica, șarpele și pasărea sunt același animal

când te faci mare o sa vezi că nu am greșit

că e mare, cu solzi și pene, cu gheare și dinți

cu ochi.

Astea pică pe rând, așa cum le ai tu acum

probabil primii vor fi toți dinții

 

Dacă ar fi apus soarele cu cinci minute mai devreme

crezi că nu aș fi văzut că ți-ai sugrumat umbra?

N-ai intrat niciodată în baie după asta

e avantajul băilor în vest

 

am înmormântat o singură zi albastră

și se repetă și se repetă și se repetă

cum nu am fost și cum nu a ieșit din prima

și toată mlaștina aia sălbatică, peste peștera cu o

singura intrare

n-am mai văzut de atunci nimic împreună

și mereu e mai bine cum n-a fost

am scris o data o proză despre tine și am crezut că era cu altcineva

nu te cunoșteam atunci

e de la păr, e de la timpul ăsta pe care îl mănânc

până la sfârșitul meu

e de la fotografiile pe care nu le vom avea niciodată

poze alb-negru, rotunde și sub ele scriind „a trăit între anii …”

pentru că dacă ai fi fost acolo sigur aș fi tras la timp de volan

sigur n-aș fi deschis să sar

cum au sărit tancurile 1968 și tot cerul era acoperit

de bruma parașutelor

albastre.

Berlinul de vest sau de est?

N-ar fi fost niciodată nevoie să alegi

Că lumea în sine nu mai era decât metal și bucăți de duh

 

Dar umbra ta palidă în plopii tăiați stângaci din curte?

A noastră goală și seacă, încremenită într-un crepuscul de ziuă

doar cerul s-a mai păstrat și curge fărâme să nu mai urmărești poteca

și melci din foc și iepurele mâncat de pescăruși și

albina supradimensionată

vor răsfla pe mine sucul lor, esența lor

din valuri și din crengile ce au crescut peste tot.

 

 

 

*

 

E ok că nu ne știi pe niciunul, mai ales cum am fost

acum câțiva ani

E bine că nu îi mai știi pe cei care au plecat foarte departe

în alte cartiere,

mănâncă seara zmeură de altă culoare

plantează  biserici, nu le mai dau foc

 

Erau din vara în care prietena mea nu fusese niciodată la mare

Am văzut atunci într-un scurt-metraj horror în care era scena aia celebră cu îndrăgostiții la restaurant care mănâncă din aceiași farfurie paste

și la un moment dat prin aceeași spaghetă și trag de ea până când se sărută

și mi-am amintit de noi în iarna aia are a rămas în capul meu doar lumina becurilor și milioane de necunoscuți morți

cum am încercat să schimbăm shoturile unul în gura altuia

și a rezultat doar un sărut și niște alcool care s-a scurs în colțul gurii

 

dar filmul ăsta era horror cum ți-am zis și

în loc de paste și îndrăgostiți erau zombi ( probabil îndăgostiți ) și-un intestin

și chiar și ei s-au sărutat la film

deși, dacă eram eu regizorul, mi s-ar fi părut mai senzuali, poate chiar

mai sensibili

să se mănânce unul pe alltul la final

mai romantic decât să mănânci morți e să mănânci mâncătorul mort de morți.

 

Nu știu de ce mi-am amintit de asta

că noi sigur nu eram zonbi,

dar ce vroiam să zic de fapt e că fix după ce am făcut

chestia aia cu shoturile

am devenit

sau nu știu dacă atunci

dar acum sigur am fi  zonbie și n-am mai găsi nici un vârcolac.

 

Oricum e bine că nu ne știi pe noi cei de atunci

mai aiurea e că nu ne vei cunoaște niciodată

nici pe cei de acum că noi atunci am murit

ne-am înecat

deși ne era atât de frică de apă.

 

 

 

*

 

Merg pe străzile acoperite de ceață ale adolescenței mele

și nu mă satur

nici de ceață și nici de senzația că mă afund în caroseria

Daciilor 1310 de pe lateral

că apărea mereu o formă difuză de fum în oglindă

ca mizeria și cenușa dinainte de accident

când încurc, ca la a doua ședință de condus, frâna cu accelerația

dar când merg și mai mult în timp

și mai mult pe alee

ea se îngustează mai mult și mai mult

și mai mult

și ajung tot în lanul de porumb din care se pompează

sânge în toate cadavrele alea pe care le-am văzut în școală

și care mi-au fost iubite

sau care aș fi vrut să îmi fie, dar

cuțite, pistoale și un cutremur care ne-a făcut tavanul

dormitorului varză chiar în seara aia când.

 

Tata mă obligă mereu să vorbescu cu păpușa din lanul de porumb

și nu, nu e sperietoare.

e de plastic și e roz și deschide gura când îi spun diverse

lucruri

și cred că îi plac ziarele și frica mea acută de schimbare

Tata mă pune să vorbesc cu ea până fac spume la gură

cearcăne la ochi

riduri de la timpul care mi-a rămas printre noi

răni în colțurile nărilor care au tras prima dată un praf ciudat

în octombrie

în barul cu baie prea îngustă pentru altceva

și oricum tu asta aveai la tine, nu prezervative

așa că asta am făcut

vorbescu cu păpușa care credeam că e matură sau majoră

până în vierea aia de dinainte de Paște când am văzut că

îi vine prima oară ciclul

iar Tata s-a speriat peste câteva luni când menstruația ei

a întârziat și burta de plastic s-a mărit si

zăpada neagră ți se arătase în vis cum se compunea

într-un monstru ce ar fi mâncat răsăritul

dimineții de februarie când voiam să rezolv ultima problemă

de la olimpiadă

așa că am rezolvat-o, dar asta tata nu visase, i se spusese doar

însă tu cred, mai mult ca oricând, că pentru asta te-ai trezit mai târziu și mi-ai scris baftă pe un bilețel pe care, ai plecat să îl arunci în lacul din parc

și au venit valurile alea mari care au mâncat

blocurile cu zece etaje de lângă

și au spălat rugina și pasta vâscoasă din părul relației noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.