poeme de Jean Binta Breeze

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Jean Binta Breeze (1956-2021) este o scriitoare, dramaturgă și actriță născută într-un sat din Jamaica, prima femeie care a scris și pus în scenă poezie pe ritm de reggae (dub poetry). În 1986, a fost invitată să susțină spectacole și lecturi publice în Londra. De atunci a desfășurat mai multe turnee prin Europa, America de Nord, Asia, Africa și, bineînțeles, Caraibe. A publicat mai multe volume de poezie și înregistrări audio, în care experimentează variate tipuri de discurs, pe care le îmbină ori le suprapune într-o simultaneitate specifică mediului cultural hibrid caraib. Temele sale se concentrează pe dimensiuni psihologice referitoare la experiența femeilor de culoare, exprimate mai ales prin monologuri dramatice. Poeziile de mai jos fac parte din volumul The Arrival of Brighteye (2000).

 

În rol de Mesia

 

ora 3 după-amiază

și la repetiții se încinge atmosfera

suntem în sala de teatru

în casa Domnului

exersăm intrările în scenă

și nici ieșirile nu ne ies din prima

 

am rol de Dumnezeu

nu pot să fac apel la cine știe ce experiență

sau personaj impresionant

puterea lui mă depășește

 

Dumnezeu are nevoie de un loc să doarmă

un rucsac ghemuit într-un colț

 

Dumnezeu are nevoie să mănânce

și doar Burger King e deschis

 

dar cel mai mult

Dumnezeu are nevoie de o țigară

 

tunete și fulgere

răzbat dinspre cor

litania lui Shango e în toi

 

visez

o furtună tropicală cu tunete

ceva care să spargă norii

să aducă haos

 

Dumnezeul pe care îl joc e prea cumpătat

vorbește pe un ton așa de calm

 

în spatele scenei e prea multă lume

Dumnezeu nu are loc să-și tragă sufletul

replica întârzie

regizorul vrea să vadă încă o dată

prima secvență

până și Dumnezeu așteaptă

când strigă regizorii

 

corul se bâlbâie

începe din nou

vreau să ridic acoperișul

ca să ne atingă ploaia

 

afară

apare zeul Shango

invocat de marea preoteasă

de pe scenă

fulgeră în Leeds

tună în Yorkshire

iar Shango egalează scorul

 

Dumnezeul meu surâde

în fața lui Shango

fiindcă tot din el vin și eu

eu sunt ploaia

și eu plâng pe la 3pm în fiecare zi

 

lacrimi mari năvalnice

de aleluia

 

 

 

Credință

 

și dacă nu o bântuie nimic niciodată?

și dacă umblă

cu rădăcinile dezgropate

în jurul lumii

și nu o tulbură gânduri adânci?

și dacă alege

un pârâu subțire

care curge peste stânci

un șipot simplu copilăros

care nu ajunge în pătuțul morții?

 

veți spune oare atunci

nu e serioasă

nu găsești nimic

în versurile ei

ancora ei nu te prinde

și nu va construi poduri

peste marile râpe?

 

va deveni ranchiuna nostalgie

și sentimentele

un șir de rime eșuate?

 

și dacă ale lunii faze

pentru ea nu înseamnă flux și reflux

și cu timpul nimic nu se lungește

mai mult decât e cazul?

 

și dacă nu o bântuie nimic niciodată

și stă călare

pe porțile raiului

legănându-și picioarele goale

încălzindu-se la flăcările iadului

și răcorindu-se cu soarta?

 

 

 

Pauză

 

la restaurant

ai comandat

o cafea

 

neagră

 

iar eu una albă

 

chelnerul a râs

încântat

 

și s-a uitat după

zahărul brun

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.