cum / varianta b. / de ce.
într-un maraton în care nu ai plănuit să te duci
alergarea continuă în jurul sinelui
milimetru secundă,
o zi care nu a mai curs dintr-un spațiu în altul,
dintr-o zi în alta
în jurul camerei
pe lângă aceleași gâlme ieșite din pereți
răspunsul e doar atât / e atât
cât se poate întinde până
se erodează mecanismele interne
și țevăria se sparge
și apa curge
izbucnește în secvențe de secunde
o durere punctată în spatele ochiului
zici
abia acum
salvezi undeva deoparte minutul ăsta pentru mai târziu,
pășești cu grijă pe scurtături sau varianta soft
parcurgi drumuri scurte,
în mijlocul camerei e o prăpastie întinsă desenată 3D,
înghite imagini
proiectată din toate unghiurile
o prăpastie reală de care poți să te împiedici
și să cazi în interiorul camerei ca și cum
un tub fără margine sau capăt își sapă drumul
mai departe –
– un tobogan trece pe lângă camerele inimii,
se aude
vâjâitul fluxului din artere ca un râu în aval învolburat
ce crește
acum e liniște
și pentru că
după
atât a mai rămas.
parcă acum nu mai e timp
Camerele deschise / uși lăsate deschise să atârne
în golul din mijlocul camerei,
respirație sărită din doi în doi,
pulsul abia respiră,
câteva minute răsturnate peste marginile camerei
și apoi
alergături dintr-o parte în alta pe diagonală
ca și cum
liniștea atârnă din nou de o creangă în copacul camerei
și pământul din care crește se mișcă
și rădăcinile se mișcă
și parcă doar atunci se vede cum
ies colții din pereți / din copac / din tulpini,
parcă acum nu mai e timp. Acum aproape o lună.
Pereți deschiși / camera decopertată,
nu știi cum s-a făcut loc
dar
aerul nu va dărâma pereții camerei
zici
oricum rămâne tavanul deasupra și goluri de aer
ce nu pot fi sparte,
un gol din cameră salvează un alt gol din interior
și zici
e bine acum.
Învârți camera acum pe degetul arătător
și aerul din cameră se învârte,
nu mai e timp de data asta, chiar nu mai e,
repeți
și chiar (și) așa poate fi,
repeți.