de Oana Cătălina Ninu

Cred că îl ştiam din 2000, dintr-o tabără de poezie la Poiana Pinului. Nu am făcut cunoştinţă atunci. Ştiam doar că la 17-18 ani deja câştigase premii de literatură şi participase la festivaluri în Germania. Printre noi cei de atunci, era un fenomen. Printre noi, cei de acum, continuă să fie un fenomen, dar de astă dată unul tragic.

M-a abordat prin iarna anului 2006-2007 pe messenger. Eram în Franţa şi am schimbat câteva cuvinte. Mi-a trimis volumul lui proaspăt apărut la vremea aceea (”acelaşi cer ce nu e”, Vinea, 2006) prin mail.

Ultima dată l-am văzut la Colocviul Tinerilor Scriitori de la Alba-Iulia. Era, în cea mai mare parte a timpului, într-o lume numai a lui. Şi poemul pe care l-a citit atunci, “Marele Lac” se dovedeşte, acum, aproape apocaliptic: “vară de sfârşit de vară”…

[postat iniţial pe blogul autoarei]

Tags: Constantin Virgil Bănescu, EgoPHobia #23, invitat, Oana Cătălina Ninu