Constantin Virgil Bănescu – invitat post-mortem

de Sorin-Mihai Grad

Am avut intenţia să-l avem pe Constantin Virgil Bănescu ca invitat în EgoPHobia încă de când accepta să i se spună Bobiţă, dar din diverse motive stupide propunerea n-a ajuns la el şi nu ştim dacă ar fi acceptat-o. Rămăsese că-l vom chema, cu adevărat de data asta, când îi va apărea al patrulea volum de poezie. Însă el a ales să nu şi-l mai vadă tipărit, aşa că am decis să amânăm puţin lansarea numărului prin care aniversăm 5 ani de la primul număr al EgoPHobia pentru a i-l dedica şi lui. EgoPHobia #1 a prilejuit primul său contact cu revista noastră, când ne-a trimis poezia “cu un râu“, dar am decis să n-o publicăm. Recitind-o acum cu cinci ani de lecturi în plus, am înţeles că am greşit atunci faţă de el şi încercăm să reparăm ce se mai poate. Ulterior ne-a trimis cel de-al treilea său volum, din care am publicat şase poeme: zidul de mătase, tot ce văd, tu (în #16), camera copilăriei mele, încă şi de-aici până acolo (în #15).

Am intenţionat să-i dedicăm secţiunea “invitat” dintr-un număr al EgoPHobia şi primului autor douămiist care ne-a părăsit, tot la 27 de ani, Sorin Stoica, însă demersul n-a ieşit din redacţie, astfel că soarta a făcut ca primul invitat post-mortem al e-revistei noastre să fie Constantin Virgil Bănescu. Nu veţi găsi aici un interviu cu el, nici fotografii sau articole despre scrierile sale, iar singura poezie a sa pe care o publicăm în acest grupaj e “cu un râu“. În afară de ea, am strâns reacţiile, atât amintiri cât şi poeme, apărute pe internet după sinuciderea sa, datorate lui Claudiu Komartin (poem & text), Octavian Soviany (poem), Marius Ianuş (poem), Marius-Iulian Stancu (poem), Eliza Nicolăină (poem), Sorin Despot (poem), Mugur Grosu (poem), Ştefan Bolea (text), Oana Cătălina Ninu (text), Mihail Vakulovski (text) şi Un_Cristian (text), completându-le cu texte de Peca Ştefan, Patrick Călinescu, Chris Tanasescu, iQ666 şi Sorin-Mihai Grad. Le mulţumesc încă o dată celor care ne-au permis să le publicăm aici textele şi Laurei Husti-Răduleţ, care ne-a sugerat să-i dedicăm lui Constantin Virgil Bănescu o pagină în EgoPHobia.

În afară de ce puteţi citi aici, site-ul literar HyperLiteratura i-a dedicat lui Constantin Virgil Bănescu o secţiune in memoriam, publicându-i şi ultimul poem, “printre măştile realului“, în Observator cultural şi Ziarul de duminică au apărut texte despre el, la fel ca şi pe blogurile Laurei Husti-Răduleţ, aglomerări spontane şi reţeaua literară. Despre dispariţia şi înmormântarea sa s-a scris şi în ziarul Adevărul (1, 2, 3).

Constantin Virgil Bănescu
[1982-2009]

A absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul SNSPA Bucureşti şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de poezie câinele, femeia şi ocheada (Editura Timpul, Iaşi, 2000), floarea cu o singură petală (Editura Junimea, Iaşi, 2002) şi acelaşi cer ce nu e (Editura Vinea, Bucureşti, 2006). Texte scrise de el au fost traduse în germană (de către Oskar Pastior şi Ernest Wichner), spaniolă (de Joaquín Garrigós) şi slovenă (de Aleš Mustar). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda” pentru tineri poeţi din Europa de Est (2003). A beneficiat de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, EgoPHobia, Mozaicul, Adevărul Literar şi Artistic, Bucureştiul Cultural, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Die Horen, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo. A publicat traduceri din engleză în română (din Jean Harris) în Observator cultural şi Bucureştiul Cultural. A publicat traduceri din română în engleză, realizate împreună cu Jean Harris, pe www.wordswithoutborders.com (din Gabriela Adameşteanu), în Observator cultural (din Stelian Tănase) şi în Plural (din Ştefan Bănulescu), cu traducerea din urmă câştigând, împreună cu Jean Harris, bursa pentru traducere pe 2007-2008 a International Center for Writing & Translation al University of California, Irvine. S-a născut şi s-a sinucis la Târgovişte.

Constantin Virgil Bănescu – invitat post-mortem

One thought on “Constantin Virgil Bănescu – invitat post-mortem

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top