de Sorin-Mihai Grad
Tocmai s-au împlinit cinci ani de la apariţia EgoPHobia #1 şi ne-am propus să scoatem cu acest prilej un număr experimental la care au fost rugaţi să contribuie cu câte un text toţi cei ale căror nume au apărut în pagina dedicată redacţiei e-revistei noastre, iar celor prezentaţi până acum în cadrul secţiunii “invitat” le-am trimis un mic chestionar. EgoPHobia nu e una dintre revistele culturale în care conţinutul este produs aproape în totalitate de către redacţie, aşa că am încercat să vedem cum ar fi dacă nu ne-am baza pe ce ne trimit texte (şi le mulţumim pentru asta!). Şi pentru că prin echipa EgoPHobia au trecut în aceşti cinci ani aproape cincizeci de oameni, i-am rechemat pe toţi aproape de revistă. N-am recunoscut-o public până acum, dar trebuie să vă spun că de fiecare dată când eu şi Ştefan Bolea nu reuşeam să ducem la capăt un număr al revistei, cineva dintre colegii noştri apărea cu o soluţie, o conexiune sau cu textele lipsă, nearogându-şi merite, uneori retrăgându-se discret ulterior, din păcate.
Majoritatea invitaţilor noştri din primele douăzeci de numere ne-au răspuns cu bunăvoinţă şi promptitudine. Le mulţumesc încă o dată şi pe această cale. La fel, cei mai mulţi dintre au contribuit la apariţia EgoPHobia au contribuit la #23, unii chiar cu mai multe texte. Unele adrese de e-mail pe care le ştiam nu mai sunt valabile sau verificate, aşa că dacă ai făcut parte din redacţia noastră şi n-ai primit mesajul prin care ţi se cerea un text pentru #23 nu te sfii să ni-l trimiţi, chiar dacă numărul e deja online. Dacă apăream pe hârtie era cam greu să-l adăugăm ulterior, dar cum nu e cazul ne putem permite să apreciem avantajele formatului electronic.
Voiam ca EgoPHobia #23 până la mijlocul lui august, dar a ajuns la noi vestea dispariţiei la Constantin Virgil Bănescu. N-am fost în stare să-l avem ca invitat în timpul prea scurtei sale vieţi, aşa că îi dedicăm EgoPHobia #23. Le mulţumim celor care ne-au sprijinit cu texte pentru grupajul in memoriam Constantin Virgil Bănescu din cadrul secţiunii “invitat”. Dacă nu cunoaşteţi poezia lui Constantin Virgil Bănescu, căutaţi-i versurile. Veţi descoperi un mare poet cu care aţi fost contemporani.
Sunt fan! Suna poate a cliseu, dar Egophobia este o revista unica conceptual si ce’mi place cel mai mult e faptul ca nu pareti a fi oameni cu pretentii si cu fumuri de intelectuali. Respect munca voastra.
Keep up the good work!
Stima,
Gabi