Emma

proză selectată din grupul “Proză şi eseuri” – facebook [a cincea selecţie]

de Mihaela Danilă

Era ora prânzului când microbuzul ticsit de oameni si mirosuri se opri lângă trotuarul prăfuit. Ana coborî şi trase aerul proaspăt în piept cu putere, cu ochii pe jumătate închiși. Își roti privirea dintr-o parte în alta.

Orașul era toropit de căldură la ora amiezii. Se simțea însă o ușoară adiere răcoroasă dinspre pădurea ce tivea orașul.

Ar fi vrut să nu o chinuie nici un gând și nici o grijă, să se poată bucura în voie de călătorie, să o poată savura ca pe o aventură. Oftă scurt, își saltă rucsacul și porni spre partea veche a orașului.

Traversă cu pași hotărâți străzile largi și circulate, mai apoi, pe cele înguste cu pereții caselor în strada și porti înalte..

I-a plăcut din totdeauna orașul ăsta, unde prezentul se impletește cu trecutul la fiecare pas fără a-i tulbura liniștea. Străduțele mici, întortocheate, zidurile groase si porțile înalte mai păstrează incă misterul unor generații trecute, si însemnele nobleții medievale.

Tare si-ar fi dorit să se afle de partea cealaltă a porților astea, imaginându-şi că fiecare dintre ele iți deschide o altă poveste. Făcea exerciții de imaginație incercând să recreeze realitatea de dincolo de porți, când ajunse în faţa unei clădiri cu pereți albi și scări înalte din mozaic.

Deschise poarta scundă din forjat si păşi cu sfială pe aleea serpuind printre arbuști de tuia tunși si aliniați ca soldățeii. In capătul scărilor o intâmpină o ușă masivă cu grilaj sub care strălucea un vitraliu superb.

Deasupra ușii îi atrase atenția un medalion cu inițialele aurite, E T .

Urcă scările, in timp ce se intreba de la ce vin inițialele gravate la intrare. Din clădire se auzea sunetul unui pian în surdină.

Când ușa se inchise in spatele ei, Anei i se păru că a pășit intr-o altă lume. Receptia era un loc de bun gust: de la parchetul de lemn natur, brocartul tapiţeriei până la şemineul care domina încăperea.

O raza timidă din soarele amiezii pătrunse prin vitraliul ușii, colorând cald întreaga incăpere.

În spatele biroului de la recepţie o întâmpină o doamnă înaltă, îmbrăcată sobru dar cu zâmbet cald şi privire blandă. Avea părul prins într-un coc lejer şi şuviţe rebele scăpate din agrafe. O salută de bun venit şi îi întinse o mână fină cu degete lungi ce o făcu să-şi amintească sunetul pianului auzit la intrare.

Doamna Emma, aflase acum numele persoanei de la Recepţie, o întrebă cum a călătorit. Răspunse cu amabilitate în timp ce reflectă la politeţea provincială.

-E frumos la dumneavoastră, intim …

-Mulţumim. Hotelul este vechi, dar noi am făcut eforturi să-l aranjăm cât mai plăcut. Este o moştenire de familie, a fost construit de tatăl meu şi a funcţionat în trecut ca un han, cu oaspeţi dintre călătorii care tranzitau oraşul.

Femeia zâmbi uşor si trist, i se păru Anei, unor amintiri numai de ea ştiute şi îi înmână cheia camerei.

Ana venise aici pentru o tabără de pictură. Se decise în ultima clipă să-şi abandoneze jobul şi Bucureştiul aglomerat pentru a-şi petrece weekendul în compania boemilor de la cercul de pictură .

Dacă la început considerase decizia de a se înscrie în cercul de pictură una greşită, mai târziu şi-a dat seama că i-a făcut bine compania acestor oameni dezinvolţi şi fără prejudecăţi.

Iar pasiunea pentru desen o ţinea o vreme departe de stresul de la job.

Despachetă şi făcu un duş rapid. Abia aştepta să se întâlnească cu veselii ei prieteni. Blugii şi tricoul lejer au zburat pe ea în timp ce încuia uşa camerei de hotel. Coborî în fugă şi odată ajunsă în stradă căută cu privirea terasa unde erau adunaţi ceilalţi.

-Ooooo! Saluuut!

-Salut! Se auziră şi câteva bătăi din palme, astfel că se iscă o gălăgie infernală în curtea interioară a localului.

Cineva ii făcu loc pe un scaun si Ana le povesti cum a călătorit, cum a ajuns la hotel, discuţia cu dna Emma.

-Stai puţin, care Emma? La recepţie era un tip simpatic şi guraliv!

-Ei bine, când am sosit eu, era o doamna drăguţă, înaltă! O doamnă cu un coc, ochi blânzi şi degete lungi.

Fetele au făcut schimb de priviri contrariate şi au tachinat-o toată seara, că nu a vrut să le vorbească de întâlnirea ei cu băiatul de la recepţie.

S-au ridicat târziu de la masă, entuziaşti şi volubili, convinşi s-o facă doar pentru că a doua zi trebuia să pornească atelierul de lucru.

Când au deschis uşa cu vitralii i-a întâmpinat băiatul amabil, pe faţa căruia se lăţise un zâmbet până la urechi. Ana îşi privi prietenele amuzată şi ridică din umeri.

Urcară scările luminate discret, iar paşii lor amuţiţi de covoarele groase erau însoţiţi doar de câte un chicot reprimat cu părere de rău. Se simţeau bine împreună .

Şi-au spus noapte bună cu promisiunea că primul trezit în zori, să le dea de veste şi celorlalţi.

Ana îşi văzu o clipă imaginea obosită în oglinda imensă din perete. Îşi tugui buzele şi se privi peste umăr. Ca o frivolă, îşi spuse, apoi isi zâmbi indulgentă. După o noapte de odihnă, cu siguranţă oglinda va fi mai generoasă!

Îşi privi pantofii sport cum se adânceau în covorul elegant de culoarea coniacului . Nu se potriveau cu decorul.

Un tapet auriu dar discret îmbrăca pereţii de jur împrejur şi o lumină caldă se revărsa din lustrele luxoase.

Ajunsese deja în faţa uşii sale când un gând că ceva nu este în ordine o sâcâia. Işi aminti imediat. În oglinda în care se strâmbase cu puţin înainte, se reflecta un tablou de pe peretele opus. Se întoarse cu uimire şi descoperi tabloul. Amuzată descoperi chipul Emmei, ce o privea din tablou, cu zâmbetul cald si misterios . Totusi putin cam trist, gândi din nou, Ana.

Ei, fetelor, mâine o să vă arăt eu vouă, că m-aţi necăjit toată seara, că n-ar exista nici o doamna la Receptie, îşi spuse ea chicotind uşor.

Ana se apropie de tablou si in clipa aia a simţit că-i fuge pământul de sub picioare.

În subsolul pânzei erau gravate cu litere micuţe aurite:

Emma T 1826-1894.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.