Viața unui împărat

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

                Recitind „Memoriile lui Hadrian” pentru un club de carte, descopăr la distanță de două decenii de la prima lectură aceeași proză puternică, vie, scrisă parcă chiar de pana împăratului. Hadrian, un filosof școlit la Atena, îi urmează împăratului Traian, călătorește prin imperiu, ia măsuri administrative, construiește, cunoaște dragostea și moartea. Cu siguranță, memoriile lui au existat, deși timpul nu a fost milos cu ele. Au supraviețuit însă alte texte, poeme, cuvântări, iar romanul lui Marguerite Yourcenar repară și această greșeală a istoriei.

            „Memoriile lui Hadrian” este o carte scrisă într-o viață. Începută în 1924, așa cum însăși scriitoarea mărturisește, aceasta a fost redactat pe parcursul a cinci ani. Manuscrisul acestei prime încercări s-a pierdut însă, așa cum pierdute au fost însăși memoriile împăratului. La mulți ani după această încercare, Marguerite Yourcenar reia lucrul la roman, care va dura cu întreruperi până la începutul anilor ՝50, pentru că autoarea nu se limitează doar la trecerea în zona ficțiunii a informațiilor care au supraviețuit până la noi, ci merge și mai departe și încearcă să ni-l redea pe Hadrian omul, împăratul, filosoful, iar o astfel de muncă nu poate decât să îi ia o viață întreagă.

            Autoarea învață despre lumea lui Hadrian în același fel în care și acesta a învățat despre ea și anume trăind-o. Reîncepe lucru în 1934, după o altă perioadă de documentare și, la un moment dat, vede romanul ca pe un dialog, asemănător, probabil, celui platonician, din „Banchetul”. Această soluție nu o mulțumește, tocmai pentru că abordarea prea directă nu dă o imagine clară asupra unei luni atât de diverse, de complexe, cum era cea romană. De aceea, din manuscrisul acesta nu rămâne decât o frază.

            Până la urmă, romanul se naște și este publicat în 1951.

            Cine este Hadrian?  Știm destul de multe despre el, despre realizările lui de administrator, despre interesul lui pentru filosofie, pentru arhitectură, pentru ordine, și, mai puțin, despre el ca om, despre sentimentele lui, despre compasiunea lui, pe care trebuie s-o fi avut de vreme ce dă legi care să ușureze viața militarilor și sclavilor. Hadrian este un bun organizator, posedă cultură, își începe viața ca un stoic, dar, pe măsură ce prinde gustul lumii, se transformă într-un  hedonist în căutarea frumuseții și a plăcerilor.

            Hadrian a fost admirat în timpul vieții, dar și după moartea lui, a fost urât și desconsiderat  în viață, cât și după. O măsură a geniului lui ne-o dă felul în care și-a asigurat nu numai un succesor direct, pe Antoninus Pius, ci mai mulți, în persoana lui Marcus Antoninus și a lui Lucius Verus, fiul acelui Lucius pe care îl înfiază și care moare cu câteva luni înaintea lui, în 138 e.n. Toți trei se dovedesc o alegere bună, continuând șirul așa-numiților Cinci împărați buni. Totuși, ca o nedreptate a istoriei, scrierile lui Marcus Aurelius, care ajung până la noi, nu îi fac un portret așa cum ar merita, punând hedonismul lui mai presus de alte realizări. Probabil, nici nu ne putem aștepta la altceva de la stoicul Marcus Aurelius și meditațiile lui.

            Hadrian este un om de acțiune, deși puțin interesat să lărgească prin conflicte cuceririle belicosului Traian, ci doar să le administreze și să le păstreze neatinse. Nu neglijează însă apărarea granițelor, fiind responsabil pentru Limes dacicus și pentru zidul de la frontiera nordica a Imperiului Roman, Vallum Aelium, care-i poartă și astăzi numele.

            Nu este perfect însă, este uman, iar dragostea, chiar dacă apare de cele mai multe ori ca trecătoare, nu înseamnă că nu poate fi și adâncă, și dureroasă. Există în roman zeci de pagini de literatură și plăcere pură, aproape de oriunde s-ar cita, este greu să nu simți asta, iar unele dintre cele mai emoționante paragrafe sunt cele „scrise” la moartea lui Antinous:

            ,,Moartea aceasta va fi zadarnică dacă nu voi avea curajul să o privesc în față, să recunosc realități ca frigul, tăcerea, sângele închegat, membrele inerte, pe care omul le acoperă atât de iute cu pământ și cu ipocrizie; preferam să bâjbâi în întuneric, lipsit de ajutorul luminilor oarbe. Simțeam cum în jur creștea enervarea față de durerea-mi atât de lungă: intensitatea ei producea de altminteri mai multă indignare decât cauza. Dacă m-aș fi lăsat pradă acelorași lacrimi din pricina morții unui frate sau a unui fiu, mi s-ar fi făcut același reproș: că plâng ca o femeie. Amintirea majorității oamenilor e aidoma unui cimitir părăsit în care zac, fără să li se aducă cinstire, morții pe care au încetat să-i mai iubească. Orice durere prelungită este o insultă la adresa uitării omenești.” (Memoriile lui Hadrian, Humanitas, 2015)

            Indiferent ce s-ar putea scrie despre  această carte, va fi mult prea sărac pentru frumusețea prozei, a viziunii, pentru modul în care Hadrian este readus  la viață. Este însă vorba despre el sau despre Yourcenar? Este vocea lui sau a ei, cea pe care o auzim printre rânduri? Unele idei par foarte moderne și atunci o putem bănui pe autoare că a preluat controlul asupra personajului ei, însă aceste momente sunt puține și, oricum, pentru cititorul modern nu au foarte mare importanță.

            Un element plăcut, și care ilustrează foarte bine măiestria cu care a fost scrisă această carte, se află în ultimul paragraf, care este, de fapt, o rescriere în proză a unei poezii din Historia Augusta, presupusă a fi fost scrisă de Hadrian cu puțin înaintea morții sale. Astfel, ne întoarcem la începutul romanului, la mottoul acestuia și la titlul dat primului capitol, „Animula vagula blandula” („Suflet mic, suflet blând și călător”).

            „Suflet mic, suflet blând și călător, tovarăș al trupului meu care te-a găzduit, vei coborî pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucăuș precum obișnuiai odinioară. Încă o clipă, să privim împreună tărâmurile familiare, obiectele pe care neîndoielnic nu le vom mai vedea niciodată… Să încercăm să pătrundem în moarte cu ochii deschiși…” (Memoriile lui Hadrian, Humanitas, 2015)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.