O casetă hotărâtă… să schimbe istoria

[sau Despre contribuțiile rockului românesc la o copilărie împlinită]

de Ștefan Dumitraș

• 1. Preambul

Cu toate că sunt obligat să rămân distant față de subiectivism, că am datoria de a elimina până și ultimele reminiscențe ale afectelor personale, îmi vine greu să vorbesc despre acest obiect care în mod hotărât a avut o profundă înrâurire asupra copilăriei mele și, în definitiv, asupra sensibilității mele. Judecând la rece, se poate vorbi despre un transfer de emoție între generații, fapt pe care îl clasific drept o moștenire emoționantă.

La o primă vedere, acest obiect nu este pasibil de semne de întrebare grave. Asemănător cu o carte prin formă, dar complet diferit prin conținut, el nu face nimic mai mult decât să minimizeze dimensiunile unei role de magnetofon, așa încât să devină util, ba chiar mai eficient decât arhetipul.

Voi prezenta în rândurile următoare o casetă audio care nu se limitează la o definiție strictă. Poartă cu sine o poveste și o valoare sentimentală aparte. A apărut subit în viața mea, fiind „vinovată” de o cotitură decisivă, de o schimbare de proporții necesară.

⁂

Pășeam timid în clasa a Ⅴ‑a. Trebuie să fi fost sfârșit de septembrie, fiindcă mergeam de ceva vreme la școală. Pe atunci, mă aflam în vizită la bunici, bucurându‑mă de ultimele zile rămase din vară. Timpul încremenise, se revărsa o „pace eternă”, un echilibru inefabil, o rânduială tipică septuagenarilor, disipată în cele din urmă de curiozitatea mea.

Lipsit de ocupație, am mers hotărât în garaj. Acolo se afla mașina bunicului. Dacă ar trebui să mistific situația, aș spune că o voință metafizică m‑a adus acolo. Fără să fi stat mult pe gânduri, am deschis ușa șoferului, m‑am așezat confortabil și am început să privesc cu indiferență compartimentele bordului. Nimic surprinzător: o salbă de mărgele, puțină colbuială bătrânească, câteva brățări ornate cu iconițe bizantine și o pereche de ochelari de vedere.

Mediul în care ajunsesem nu mă impresiona prea mult. Eram hotărât să ies, când, deodată, privind în stânga mea, zăresc niște cutii, majoritatea transparente.

Le recunoscusem. Erau niște casete audio grămădite în spațiul neîncăpător de la baza ușii. Titlurile nu semnalau absolut nimic, iar unele îmi păreau de‑a dreptul ridicole. Deloc impresionat, cu o indiferență glacială, aleg spre examinare o ultimă casetă…

Aceasta însă avea o configurație atipică. Nu era complet transparentă ca toate celelalte; carcasa inferioară era neagră, cu striații și mată. Îmi insufla în acele momente imaginea unei bătrâne cuvioase care avusese norocul să‑și petreacă viața lângă un soț permisiv – pesemne un casetofon șubrezit, dar funcțional, similar cu „Tehnotonurile” românești.

O întorc pe ambele fețe. Desprind de pe întâia copertă titlul „HOLOGRAF”. Numele mă purta cu ani în urmă; știam de această formație prin intermediul părinților care ascultau în mod repetat albumele recente ale grupului.

Cu toate acestea, caseta rămânea un mister. Judecând după titluri, abia o melodie („Balada controlorului”) din cele zece îmi era familiară. Cum o fi ajuns acolo, tocmai acolo, între albume de muzică etno?

Am inserat caseta în dispozitiv, am ascultat‑o câteva clipe, apoi, voios, am părăsit mașina. Țintisem către familia adunată lângă bucătăria de vară. Purtat de pași grăbiți, simțeam în adâncul meu că am descoperit o comoară.

După o discuție concentrată, am aflat că i‑a aparținut mamei mele și că‑i fusese dăruită de verișorul ei pe când avea numai zece ani. Încercam să datez apariția casetei, dar Norma Internă de Întreprindere („N.I.I. 629/1984”) nu‑mi spunea (încă) prea multe.

Din acel moment, am fost nedespărțiți… până când, în pragul ultimelor săptămâni din semestrul Ⅰ, mi‑am luat inima în dinți și am derulat‑o pe vechiul casetofon „Tehnoton”, defect și ros de timp. Fără să mă fi gândit vreo clipă la consecințe, banda magnetică a suferit imediat o șifonare iremediabilă. Țin minte și acum groaza care m‑a cuprins, știind că am distrus din joacă obiectul meu cel mai de preț. Mi‑am spus atunci, cu durere în glas, că am datoria să fiu prudent cu orice obiect care va ajunge în mâinile mele.

Am căutat un substitut pentru caseta „agățată” și nu mi‑a fost cu putință să găsesc unul până acum. În schimb, cataclismul conștiinței a demarat un nou început: o dezvoltare direcționată – muzicală și culturală – pe care nimeni nu ar fi intuit‑o imediat…

• 2. Despre casetă

Mulțumită unei baze de date complexe, identificarea casetei nu a fost un proces dificil[1]. Pentru necunoscători, absența unui titlu distinct de numele autorului muzical pare un semn al autenticității îndoielnice.

Informațiile succinte prezente pe coperta Ⅰ indică două informații evidente, dar pe care le reluăm: primo, faptul că avem de‑a face cu un material discografic al formației Holograf și că, secundo, caseta este în integralitate o producție a casei de discuri „Electrecord”, singura care funcționa în perioada comunismului[2].

Cotorul ne dezvăluie:

1. numărul de catalog („STC 00418”);
2. numele formației („HOLOGRAF”);
3. tehnologia utilizată la duplicare („STEREO – LOW NOISE”).

Aceste mărci de identificare spun că ne confruntăm cu a 418‑a casetă audio editată de Electrecord, înregistrată stereo și nu mono (cu alte cuvinte, la redare, vom avea parte de efecte sonore). În baza acelorași inscripții, se preconizează că banda magnetică ar trebui să conserve un sunet deosebit, lipsit de zgomotul de fond neplăcut.

Coperta a Ⅳ‑a, mai redusă decât cea frontală, listează cele 10 melodii înregistrate pe casetă. Le indicăm și noi mai jos:

〈Fața 1〉

1. 0 Cu fiecare clipă;
2. 0 Umbre pe cer;
3. 0 Pacea nu‑i un simplu joc;
4. 0 Viața va învinge;
5. 0 Singurătatea astronautului;

〈Fața 2〉

6. 0 Luminile rampei;
7. 0 Balada pescarului amator;
8. 0 Lumea de vis;
9. 0 Vino;
10. Balada controlorului.

[melodiile nr. 5 și 10 sunt extrase de pe albumul anterior, „1” (1984) – n.n.]

Observăm și alte indicații; de pildă, numele graficianului care a avut sarcina de a concepe o copertă pentru acest album [Ana Golici]. Un rând mai jos, aflăm că Electrecord s‑a angajat cu execuția tiparului. Precizările finale pot zugrăvi un microunivers extras din realitatea cenușie a național‑comunismului optzecist. Mai întâi, citim trimiterea „N.I.I. 629/1984” (Norma Internă de Întreprindere), cu ajutorul căreia putem data cu aproximație apariția casetei. Potrivit unor dezbateri între colecționarii de muzică, acest cod ar sugera că albumul Holograf a fost publicat în intervalul 1984—1988[3]. Constatarea va fi validată în cele din urmă de alte probe.

Se precizează că obiectul este produs în România [‘Made in Romania’]. Apariția unei sintagme englezești pe un produs comunist arată că o bună parte din exemplarele produse au fost nevoite să aleagă calea exportului. Fenomenul, specific epocii național‑comuniste, era aplicat inclusiv discurilor de vinil. Exportul românesc era gestionat încă din 1967 de instituția „Artexim”, al cărei nume apare întotdeauna pe coperta discurilor Electrecord. Astfel se explică, probabil, de ce anumite discuri de vinil cu Holograf din anii ʼ80 se găsesc azi în Federația Rusă ori în fostele state componente ale U.R.S.S.[4].

Ultimul detaliu semnificativ este prețul: „Lei 100”. Dacă vom căuta un echivalent în moneda actuală, exorbitanța va fi sesizată cu ușurință. Cæteris paribus, s‑ar înțelege că o casetă ar valora (în moneda actuală) 200 de lei – preț exagerat, având în vedere că, în Occident, o casetă originală valora cca 6—8 $ (cf. și cu un disc de vinil produs în România care costa atunci 26 de lei).

Seria caracteristicilor de ordin tipografic se sfârșește cu albastra ștampilă C.T.C. (Controlul Tehnic de Calitate) aplicată în interiorul coperții, dar care nu mușamalizează calitatea discutabilă a casetei audio. Dimpotrivă, acești parametri de editare arată o totală neglijență pentru artă, fie ea cultă (muzică clasică) sau de divertisment (restul genurilor).

• 3. Despre copertă și arta grafică

Se cunosc doar câteva informații despre grafica pusă în fruntea albumului. Originea ei este dedusă din declarațiile autoarei, care a avut bunăvoința să ne spună că: „(…) am folosit o poză găsită într‑o publicație și am scris cu letraset peste ea”.

Inspirația creatoare era cu greu impulsionată de precaritatea materialelor necesare și, adeseori, de absența lor desăvârșită: „Era foarte greu de făcut ceva. Nu aveam materiale și foloseam ce puteam. (…) De multe ori, am folosit colaje tăiate din alte publicații străine, uneori desene și gravuri de ale mele. De multe ori, am construit scrisurile și le‑am tăiat de mână, ca să am dimensiunea care îmi trebuia. Era foarte greu de făcut orice și trebuia să fim foarte creativi și inventivi”.

Nici măcar nu se oferea un acces, fie și parțial, la creația muzicală ce trebuia reprezentată de un desen sugestiv: „Da, Holograful era foarte bun, dar noi nu puteam să ascultăm muzica înainte de a face vreo copertă, trebuia să avem o intuiție fantastică și să găsim imagini care să se potrivească cu muzica așa cum ne‑o imaginam noi. Uneori am dat și greș. (…) Nu eram noi, graficienii, cei care impuneau condițiile și nu aveam curaj să le cer [celor de la Electrecord – n.n.] prea mult de teamă că nu‑mi mai dădeau apoi de lucru. Erau mulți graficieni care voiau să realizeze coperți de discuri”.

În procesul cercetării noastre, am sesizat că autorul coperții discului de vinil este Nicolae Golici (de remarcat numele de familie!). Întrucât nu cunoșteam cu precizie identitatea acestei persoane, am întrebat‑o pe dna Golici dacă știe despre cine poate fi vorba. Dumneaei ne-a răspuns cu aceeași naturalețe: „Da, [Nicolae Golici – n.n.] este soțul meu. Cei de la Electrecord apreciau foarte mult grafica mea, dar nu aveau voie să dea unui singur grafician prea multe coperți de făcut. Și atunci, pentru că soțul meu era și el artist, deși coperțile erau făcute tot de mine, le‑au publicat cu numele lui”[5].

• 4. Despre album

Ideea generală care planează deasupra albumului este determinată de așa-numitul „principiu al diversității”. Spre deosebire de albumul anterior (1, 1984) și de cel următor (Ⅲ, 1988), antologia a doua rămâne suspendată între două influențe muzicale majore, și anume „noul val” (‘new wave’), reprezentat de formații precum ‘Duran Duran’, ‘Men at Work’ sau ‘The Police’, și fenomenul hard rock à la ‘Van Halen’, novator prin efectele de sintetizator și prin secțiunile solistice impresionante de chitară electrică. Pe deasupra, albumul apare ca o consecință a două cauze: 1) popularitatea crescândă a grupului în perioada 1985—1986 și 2) nevoia de a continua proiectul discografic început încă din primăvara lui 1985, dar întrerupt de dinamica membrilor de formație[6]. În anumite circumstanțe, mai puțin constrânse de ochiul avid al presei, trupa declarase cu subtilitate că albumul „trebuia scos, fiindcă piesele erau deja compuse”, afirmație care vine să clarifice anumite incertitudini[7]. Cu alte cuvinte, în esența lui, albumul este un produs organic, generat din „voința” particulară a compozițiilor.

„Holograf (2)” rămâne un album discografic care nu atestă unitatea formației, așa cum s‑a obișnuit imediat după 1987. În ciuda contradicției de termeni (căci Holograf înseamnă „știință despre întreg” în greaca veche), se poate observa relativ facil că autorul compozițiilor și al textelor este predominant Mihai Pocorschi, lângă care se așază Emilian (Edi) Petroșel și Antonio (Tino) Furtună. Aceștia își asumă auctorial majoritatea melodiilor, cu excepția celei de‑a patra („Viața va învinge”), interpretată în premieră la Festivalul de muzică ușoară „Mamaia” (30 august—1 septembrie 1985)[8].

Pentru o mai bună înțelegere, redăm mai jos informațiile adiacente listei de melodii:

„Muzica: Emilian Petroșel, Mihai Pocorschi, Antonio Furtună (1—3, 5—10), Romeo Vanica (4).

Versuri: Emilian Petroșel, Dan Bittman (1), Mihai Pocorschi (2, 3, 5—10), Dan Verona (4)”[9].

Situația este comentată de Mihai Plămădeală într‑o cronică muzicală: „(…) ceea ce nu rezultă din lecturarea coperții a doua «decât pentru cunoscători», este că, față de primul album, s‑a înregistrat o importantă schimbare de componență. Așadar, din motive evident identitare, masiva modificare a personalului este minimalizată, fiind scris în mod vag: «Grupul vocal‑instrumental Holograf». Apare însă discret numele lui Dan Bittman ca semnatar al versurilor piesei (1). Vocea lui Bittman nu putea fi ascunsă, dar mai mult decât a fi «acoperită» prezența sa pe album nu s‑a făcut. Rezervele privind anunțarea în clar a noii formule demonstrează importanța acordată brandului”[10].

În ciuda argumentelor pertinente invocate în acest extras, considerăm că raritatea informațiilor trebuie pusă pe seama alternării chitariștilor solo în momentul transpunerii melodiilor pe banda magnetică. Astfel, după cum afirmă Carmen Olaru, „șase dintre piesele albumului sunt trase cu el [chitaristul Ion Olteanu – n.n.]”[11]. Credem că nu greșim dacă le vom numi cu acest prilej: „Cu fiecare clipă”, „Umbre pe cer”, „Pacea nu‑i un simplu joc”, „Luminile rampei”, „Balada pescarului amator” și „Lumea de vis”. Restul, atât „Viața va învinge”, cât și „Vino”, surprind chitara compozitorului Mihai Pocorschi, fapt atestat de un izvor video (aflat în Arhivele Televiziunii Române) disponibil, din fericire, publicului larg[12].

De‑a lungul anului 1986, o bună parte dintre melodii au fost difuzate la postul de radio oficial. Cele intrate în circuit au obținut locul 1 în topuri, dar au fost folosite și în scopuri propagandistice. Un bun exemplu este cel al melodiei „Pacea nu‑i un simplu joc”, cu un text vădit politicianist, care a ocupat prima poziție din ierarhie o vară întreagă (4 iulie—19 septembrie 1986) din simplul motiv că promova anumite valori închipuite de regimul politic de la acea vreme. Adevăratul scop era, desigur, mușamalizat[13]. Alte melodii au fost modificate pentru a servi intereselor comuniste. Piesa „Umbre pe cer” a suferit o intervenție din partea cenzurii care nu tolera refrenul „Umbre pe cer / Se rotesc”, impunând versiunea „Soare și flori / Pentru toți”, așa încât textul să inspire optimism și încredere în puterea salvatoare a regimului[14]. De asemenea, melodia „Singur pe drum” a fost transmisă publicului românesc abia după înlocuirea titlului original cu unul mai puțin sugestiv (i.e. „Luminile rampei”)… Trupa argumenta această condiționare prin faptul că „nu aveau voie să dea titluri prea directe” ori echivoce[15]. Înregistrările s‑au efectuat în studiourile Televiziunii Române, acestea fiind cele mai performante din R.S.R. la acea vreme. Formațiile rock ajungeau cu greu acolo, majoritatea fiind nevoită să‑și pregătească albumele în studiourile „Tomis” de la Electrecord.

Albumul a apărut în primăvara anului 1987, cel mai probabil în lunile martie—aprilie, după cum sugerează „Almanahul BTT – Turism și sport”. Ziarul Săptămîna culturală a Capitalei anunța la începutul lui 1987 pregătirea albumului (Săptămîna…, 16—22 ianuarie 1987). Cert este că versiunea pe casetă audio era pregătită încă din ianuarie, dar nu fusese dată publicității imediat, ci abia peste câteva luni. Iată ce spunea cronicarul Andrei Partoș în zilele lansării albumului: „La ora la care citiți aceste rînduri [„Apărut: Aprilie 1987” (conform casetei tehnice) – n.n.] probabil ați și ascultat cel de‑al doilea album al formației bucureștene. Oricum, caseta era gata încă din ianuarie și conținea, pe lîngă melodiile noi, și două reluări. «Balada controlorului» și «Singurătatea astronautului…». Majoritatea melodiilor au trecut prin topul revistei «Săptămîna», exprimînd popularitatea de care se bucură grupul. Vom consemna, totuși, titlurile: «Pacea nu‑i un simplu joc», «Singur pe drum», «Vino», «Viața va învinge», «Lumea de vis», «Balada pescarului», «Cu fiecare clipă»”[16].

Tirajul primei ediții se individualizează prin formă: o casetă neagră cu striații marginale asupra căreia s‑au aplicat două etichete ce cuprind informațiile tipărite pe copertă. Culorile etichetelor variază (au fost găsite exemplare cu abțibilduri galbene, albe ori verzi). Se remarcă alte mențiuni în limba engleză (lucru curios) referitoare la drepturile de autor (‘All rights of the manufacturer reserved. Unauthorised copying of this cassette prohibited’)! Se știe că, în România, acestea au fost legiferate în 1996 prin Legea nr. 8 din 14.03.1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, iar, în perioada comunismului, au fost mai mult ignorate, cu toate că se decretase această lege tocmai în perioada „obsedantului deceniu” (v. Decret nr. 321/1956 privind drepturile de autor).

Numărul de vânzări a întrecut așteptările casei de discuri, iar antologia a fost declarată „Discul anului 1987”, pregătind următorul succes răsunător din 1988 (albumul „III”).

• 5. Ediția din 1988

Dacă există suficiente informații referitoare la ediția princeps a albumului, despre a doua editare nu se poate spune același lucru. Reținem doar faptul că ziarul Săptămîna… anunța în numărul din 11—17 martie 1988 reeditarea primelor două albume Holograf. Coroborând informațiile publicate pe internet cu cele tipărite, sesizăm că dovezile ajung la un consens. Cu toate acestea, interviul redat mai jos, care abundă în informații de ordin personal și în nevinovate anecdote, schimbă orizontul de discuție. E drept, sunt mărturii orale, care cu greu pot fi evaluate în mod obiectiv. Tocmai de aceea, le vom trata ca atare. (N.B.: Discuția de mai jos este purtată între autorul rândurilor și mama acestuia.)

Ș: După cum arată caseta, este clar lansată înainte de Revoluție…

F: …deci, eu țin minte că nu eram încă la școală în Ulmeni [i.e. orașul Ulmeni, jud. Maramureș] la gimnaziu.

Ș: Ești sigură?

F: Hmmm… nu prea… Eu, la Revoluție, în decembrie ’89, eram în clasa a șasea. Deci în ’88 înseamnă că am mers în clasa a cincea la Ulmeni, la toamnă. Eu țin minte că am avut caseta când eram la școală în Vicea [i.e. satul Vicea, jud. Maramureș], adică în clasa a patra sau a treia. Era anul 1987 când mă aflam în clasa a patra.

Știu că era frig afară și eram mutați deja de la bucătăria de vară în casa din spate. Aveam și casetofonul „Tehnoton”. Trebuie să fi fost într‑o sâmbătă, fiindcă doar atunci veneau acasă copiii de la școală cu autobuzul de la ora 16 sau cu trenul de după‑amiază. Erau ore și sâmbăta atunci…

Caseta arăta nou‑nouță. Și acum o văd în fața ochilor și aud cum scârțâise nailonul acela când am desfăcut‑o… Avea o calitate medie. Mirosea a nou, a plastic. Nu i‑am acordat atenție copertei…

Ș: Era cartonată?

F: Cartonată, da. Groasă. Și, așa, în relief cumva…

Ș: Creponată vrei să spui?

F: Da, exact. Un fel de striații… Nu era o hârtie ieftină… Mă rog, muzica mă interesa. După ce am început să ascult, m‑am hotărât să arunc o privire pe carcasă. Titlurile melodiilor nu mai erau un necunoscut pentru mine, fiindcă începusem să le țin minte, să învăț versurile.

Casetofonul era pus sub televizor. Era, știi bine, o masă cu două niveluri; sus era televizorul și jos era casetofonul. Trebuia să te întinzi pe canapea ca să ajungi până la casetofon. Și apoi, puneam; și acum aud cum suna „clanț!” când apăsai pe butonul „Play”. Mergea foarte greu, trebuia să îl apeși cu două degete.

Așteptam… apoi, dintr‑o dată, începea albumul. Doamne, ce bucurie îmi făcea! Atâta am ascultat‑o și am întors‑o de pe o parte pe alta… vai și amar! Abia așteptam să vin de la școală să pun caseta!

Eu cred, totuși… să‑mi fi fost adusă de ziua mea în noiembrie? A fost, în mod sigur, un cadou, fiindcă verișorul N. mi‑a oferit‑o[17], dar nu sunt sigură că prilejul a fost ziua mea de naștere. Mai există un indiciu: am amintiri foarte clare că am ascultat‑o iarna. Așa ar trebui să aibă logică. Doar iarna stăteam în casa din spate, în camera cu sobă; toată lumea era acolo și toată iarna am ascultat caseta. Așa am învățat‑o. Vara e exclusă, fiindcă eram de obicei ba plecată la muncile agricole, ba pe afară la joacă. Iarna mai oferea câte un dezmăț de acest fel…

Eu am știut, până când am citit coperta, că Holograf însemna Gabi Cotabiță. Așa știam eu, din cultura mea generală…

(Interviu acordat la 30 oct. 2020)

• 6. „În loc de bun‑rămas”[18]

Din nefericire, nu rezultă o concluzie concretă din informațiile de care dispunem. Se ivește doar o supoziție conform căreia ediția a doua ar fi apărut încă din 1987, probabil în urma epuizării rapide a primului tiraj. Momentan, nicio sursă scrisă nu atestă acest fapt. Principala diferență dintre aceste două ediții constă în etichetele lipite de casetă. Culoarea, în acest ultim caz, pare să fie portocalie.

În schimb, rămân fermecătoare referințele la viața limitată din timpul regimului totalitar care pare desprinsă dintr‑o altă lume, fără legătură cu cea de azi. Acele vremuri întunecate, în care axiologia era, fără îndoială, deformată, iar disidența se ascundea în spatele culturii și al artei, oferă, totuși, anumite luări de poziție ferme. Exemplele sunt nenumărate (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Cornel Chiriac, Max Bănuș, Emil Georgescu etc.).

Credem că muzica rock, în ciuda controlului care s‑a exercitat asupra ei, a contribuit la deșteptarea unor spirite dornice de schimbare și de libertate în gândire ori în trăiri. Acest subiect vast a fost abordat de cronicari renumiți, precum Florin Silviu Ursulescu, Nelu Stratone, Laurențiu Chiriac ori Petre Magdin, majoritatea prezenți în radio și în televiziune. În continuarea acestei idei, accentuăm asupra opiniilor emise de către dl prof. univ. Adrian Cioroianu asupra importanței muzicii rock ca fenomen istoric, militant împotriva comunismului autohton[19].

Cu aceste ultime considerații se încheie itinerarul nostru. Rămâne de văzut în ce măsură rockul românesc sau trupa Holograf (mai cu seamă, în prima parte a discografiei sale) va reprezenta oaza de libertate din timpul comunismului și dacă va putea rămâne o amintire demnă de prețuit în memoria colectivă. Toate acestea sunt posibile în limite legitime, fără a cere – pentru fundamentarea interesului – o anumită nostalgie (adeseori, irațională). Cine știe dacă, între timp, rockul va căpăta proporții mai însemnate? Această desfășurare de tendințe nu poate fi anticipată, fiindcă, vrând‑nevrând, ora exactă e dictată tot de spiritul general al veacului. Iar veacurile trec, trec… oamenii caută, caută… și tot nu găsesc.

BIBLIOGRAFIE

―

1. SURSE ON‑LINE

1) Electrecord, prima casă de discuri căreia îi este dedicată o expoziţie la Biblioteca Muntpunt, Institutul Cultural Român (I.C.R.), 26 oct. 2019, [www.icr.ro/pagini/electrecord-prima-casa-de-discuri-careia-ii-este-dedicata-o-expozitie-la-biblioteca-muntpunt], accesat la 19 ian. 2021;

2) Grupuri: Catalog Electrecord, Discogs, cca 2013

[www.discogs.com/group/thread/529553#5203653], accesat la 19 ian. 2021;

3) Urban.ro, Interviu cu Holograf, YouTube, 10 ian. 2012,

[youtu.be/ofzUWwQMbNM], accesat la 16 nov. 2018 și la 20 ian. 2021;

4) Mihai Plămădeală, Holograf Ⅱ (1987), Muzici și faze, 29 nov. 2006,

[www.muzicisifaze.com/trupa.php?alb=635], accesat la 31 mai 2014 și la 20 ian. 2021;

5) arhiva TVR, Dan Bittman, YouTube, 26 mart. 2018, [youtu.be/MPCktGYlNbI], accesat la 20 ian. 2021;

6) Mihai Schiau, Dan Bittman a vorbit pentru prima dată despre cel mai mare eșec al său, Gândul, 06 oct. 2013,

[www.gandul.ro/magazin/dan‑bittman‑a‑vorbit‑pentru‑prima‑data‑despre‑cel‑mai‑mare‑esec‑al‑sau‑10944875], accesat la 22 ian. 2021;

7) Carmen Anghel-Dobre, Întreaga viață, dedicată unei trupe, Jurnalul.ro, 02 nov. 2009, [jurnalul.ro/editie-de-colectie/holograf/intreaga-viata-dedicata-unei-trupe-525837.html], accesat în 31 mai 2014 și în 13 mai 2021;

8) AA.VV., 5 minute de istorie: Despre rockul românesc din perioada comunismului, YouTube, 13 sept. 2015, [youtu.be/FY8ZIa40IeU], accesat la 21 ian. 2021.

1. IZVOARE PRIMARE

1) Holograf, {Holograf} 〈2〉, Electrecord, # STC 00418, 〈1988〉, casetă audio;

2) Кругозор, nr. 11/1989, nov. 1989, flexidisc nr. 9;

3) Carmen Olaru, Holograf. Să nu-mi iei niciodată dragostea…, Colecția „Superstar”, București, Editura Nemira, 2002, 230 pp.;

4) Andrei Partoș, „Top «U» – Top «P»” in: Săptămîna culturală a Capitalei, 1986, nr. 27—38, 4 iul.—19 sept. 1986; Săptămîna…, 1987—1988;

5) Almanah BTT – Turism și sport, București, Biroul de Turism pentru Tineret, apr. 1987, 160 pp.

6) Nelu Stratone, Rock sub seceră și ciocan, vol. Ⅰ, coord. Andrei Ruse & Radu Toderaș, București, Editura Hyperliteratura, 2016, pp. 392―394, 431―432.

7) Colecția personală de muzică / de fișe de lectură.

DOSAR ICONOGRAFIC

Mai jos, sunt atașate câteva eșantioane ilustrând caseta audio „Holograf (2)”.

# Note

Această fotografie este extrasă din baza de date a site-ului ‘Discogs.com’: [i.discogs.com/N-QehAQcANccHAw7RIkgdsb5L_nen0mssWRAKYekaBA/rs:fit/g:sm/q:90/h:378/w:600/czM6Ly9kaXNjb2dz/LWRhdGFiYXNlLWlt/YWdlcy9SLTM4Njg1/MjktMTM3MTUzOTkw/OS00OTE4LmpwZWc.jpeg], accesat la 21 ian. 2021.

[1] Holograf, {Holograf} 〈2〉, Electrecord, # STC 00418, 〈1988〉, casetă audio; Holograf – 2 (1988, Cassette), Discogs, [www.discogs.com/release/3868529‑Holograf‑2], accesat la 19 ian. 2021; Pentru o amplă referință livrescă, vezi Bibliografia Republicii Socialiste România, ⅩⅩ, nr. 4, 1 oct.—31 dec. 1987, p. 47.

[2] Electrecord, prima casă de discuri căreia îi este dedicată o expoziţie la Biblioteca Muntpunt, Institutul Cultural Român (I.C.R.), 26 oct. 2019, [www.icr.ro/pagini/electrecord-prima-casa-de-discuri-careia-ii-este-dedicata-o-expozitie-la-biblioteca-muntpunt], accesat la 19 ian. 2021.

[3] Grupuri: Catalog Electrecord, Discogs, cca 2013 [www.discogs.com/group/thread/529553#5203653], accesat la 19 ian. 2021. Un utilizator anonim preciza în 2013 următoarele: „Normă Internă / Standard Intern = ordonanță internă a Electrecordului care se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o apariție (ex.: să aibă copertă de carton, să aibă număr de catalog tipărit pe copertă, să aibă etichete pe disc etc.) – anii atașați prezintă o metodă aproximativă de datare (ex.: dacă apare numărul ʼ84, înseamnă că discul respectiv a apărut între 1984 și 1988)”.

[4] În aceeași ordine de idei, menționăm că două melodii din repertoriul formației au fost incluse pe un flexidisc promoțional, distribuit împreună cu o revistă muzicală rusească (Кругозор, nr. 11/1989, nov. 1989, flexidisc nr. 9).

[5] Citatele au fost extrase cu acordul dnei Ana Golici din convorbirile private de la 27 sept. 2016.

[6] Carmen Olaru, Holograf. Să nu-mi iei niciodată dragostea…, Colecția „Superstar”, București, Editura Nemira, 2002, p. 67: „Se lucra deja la cel de‑al doilea material, piesele erau pregătite. S‑a tras caseta demo care urma să fie dusă la Electrecord, la Vasile Șirli. Era primăvara anului 1985 și Holograf se pregătea pentru un al doilea album, încurajat și de Șirli, care le spusese: «Succes extraordinar cu Holograf 1, scoatem Holograf 2!». Materialul fusese făcut cu Marti Popescu la bas (…) Inițial, acest al doilea disc fusese aproape integral cu Gabi Cotabiță – voce”.

[7] Informațiile sunt extrase din materiale video aflate spre păstrare în Arhiva Televiziunii Române. Potrivit regulamentului instituției, este interzisă citarea cotei unității arhivistice.

[8] Urban.ro, Interviu cu Holograf, YouTube, 10 ian. 2012, [youtu.be/ofzUWwQMbNM], accesat la 16 nov. 2018 și la 20 ian. 2021. În cadrul interviului citat, Dan Bittman declara următoarele: „Nu mai știu… (…) o filmare oficială a fost în 1985 sau [198]6 când a avut loc Festivalul de la Mamaia; atunci am debutat cu «Viața va învinge»”.

[9] Informațiile sunt tipărite pe coperta interioară a casetei.

[10] Mihai Plămădeală, Holograf Ⅱ (1987), Muzici și faze, 29 nov. 2006, [www.muzicisifaze.com/trupa.php?alb=635], accesat la 31 mai 2014 și la 20 ian. 2021.

[11] Carmen Olaru, op. cit., p. 86.

[12] arhiva TVR, Dan Bittman, YouTube, 26 mart. 2018, [youtu.be/MPCktGYlNbI], accesat la 20 ian. 2021; Este vorba de o înregistrare video de la 1 ianuarie 1986 realizată în cadrul Revelionului TVR, rubrica „Parada Șlagărelor”, care captează grupul Holograf interpretând melodia „Vino” în următoarea formulă: Dan Bittman – solist vocal, Mihai Pocorschi – chitară solo, Edi Petroșel – percuție, Antonio Furtună – sintetizator, Mihai Popescu – absent, chitară bas. Realizator: Mariana Șoitu. Includerea melodiei în această emisiune este datorată popularității de care aceasta se bucura încă din nov. 1985, după cum atestă ziarul Săptămîna…, condusă de Eugen Barbu.

[13] Andrei Partoș, „Top «U» – Top «P»” in: Săptămîna culturală a Capitalei, 1986, nr. 27—38, 4 iul.—19 sept. 1986. Titlul melodiei – tipărit eronat (cu premeditare / sub presiunea cenzurii?): „Viața nu‑i un simplu joc”. În nr. 34, redactorii justifică recurența acestei piese prin lipsa de melodii noi în fonotecă, fiind nevoiți să folosească materiale vechi. E posibil, în aceeași măsură, ca redifuzările masive să se datoreze proclamării de către ONU a anului 1986 drept „Anul Internațional al Păcii”.

[14] Mihai Schiau, Dan Bittman a vorbit pentru prima dată despre cel mai mare eșec al său, Gândul, 06 oct. 2013, [www.gandul.ro/magazin/dan‑bittman‑a‑vorbit‑pentru‑prima‑data‑despre‑cel‑mai‑mare‑esec‑al‑sau‑10944875], accesat la 22 ian. 2021: „Solistul Holograf a declarat că s‑a apucat de muzică într‑un context politic nepotrivit. «Te puteai trezi că te ia de pe scenă și te duce duba. Aveam un cântec, «Umbre pe cer», care se încheie cu soare și flori. A venit cineva de la cenzură și ne‑a spus că trebuie să se termine pozitiv, că nu se poate tristețe în România, că nu există așa ceva», a declarat Dan Bittman”. Melodia a fost remasterizată și inclusă pe o compilație din 2007 intitulată sugestiv „Cenzurat ∗ Cântece Interzise ∗”.

[15] Carmen Anghel-Dobre, Întreaga viață, dedicată unei trupe, Jurnalul.ro, 02 nov. 2009, [jurnalul.ro/editie-de-colectie/holograf/intreaga-viata-dedicata-unei-trupe-525837.html], accesat în 31 mai 2014 și în 13 mai 2021.

[16] Andrei Partoș, „Muzică tînără” in: Almanah BTT – Turism și sport, București, Biroul de Turism pentru Tineret, apr. 1987, p. 109.

[17] Unchiul N. mi‑a declarat următoarele: „Nu îmi aduc aminte exact, dar prin anii de liceu ’86—’88 ascultam și fredonam zilnic: Holograf, Compact, Iris. (…) Ocazia? Nu îmi amintesc să fi fost una specială. Cred că era bucuria de a împărtăși celor apropiați ce îmi plăcea mie”.

[18] Pentru a corela subiectul tratat cu suportul textual, punem acest titlu în deschiderea secțiunii. Sintagma citată este, în fapt, denumirea unei piese din repertoriul formației, interpretată pentru întâia oară în „februarie 1988 la Miercurea Ciuc, imediat după «Serbările Zăpezii»” (Edi Petroșel). Este ultima piesă a albumului „III” (1988), fiind plasată pe a șaptea poziție. Peste ani, melodia a suferit câteva modificări ce i-au sporit prestigiul; astăzi, este cunoscută sub denominația „Ochii tăi”.

[19] AA.VV., 5 minute de istorie: Despre rockul românesc din perioada comunismului, YouTube, 13 sept. 2015, [youtu.be/FY8ZIa40IeU], accesat la 21 ian. 2021. Punctele de vedere ale dlui Cioroianu sunt importante, deoarece provin de la un adevărat profesionist în disciplinele istorice.