de Ștefan Bolea
Orice om care are vocația iubirii, o are și pe cea a urii. De fapt, ura este o variantă a dragostei. Iar dacă adoratorul / distrugătorul este artist, intensitatea chinului crește. Gândiți-vă numai la Louis din Interviu cu un vampir. Iar acel odium asasin pe care îl simți pentru cea pe care ai pierdut-o ar putea fi o versiune a conflictului nerezolvat cu Anima. Poate să fie altceva, în mod evident: poate că Ea te-a tratat ca pe un gunoi, când tu vedeai în ea preoteasa unei religii nefondate. Dar aceste cazuri sunt rare. Și de ele are destinul grijă: lacrimile de sânge vor fi plătite cu asupra de măsură. Dar când te războiești cu Anima ta, urăști de fapt o parte inferioară din tine, proiectând-o asupra obiectului adorat / hulit. Orice blestem prin care țintim Anima, este un autoblestem, prin care ne îndesăm pânzele de păianjen din ochi – un troleu pierdut pentru că am stat cu nasul în telefon.