libris.ro

Stele verzi 41

Sinuciderea nu e singurul loc în care te poţi afla şi de unul singur, îi spuse brusc cineva, cel puţin nu cât încă îţi mai sunt la dispoziţie.

Tot ea îi spuse, când îl văzu în tot cazul bâguind în cerul său organic, de care îi pomenise în prima lui internabilitate momentan impermeabilă la el, că şi ea mai este la îndemână şi, dacă vrea, poate să îşi înlocuiască sinuciderea personală, atât de des pomenită în accentuările sale evident internabile, cu propria ei persoană, cu, şi ea insistă asupra acestui cuvânt aparent magic în cerul său mintal fiindcă tresări brusc la auzul său, ea.

Deci ea este ea, cu toate că de fapt ea nu este ea, se gândi el din trăirile pe care le asocia cerului său, probabil, personal, iar, ieşind din el printr-o spărtură stelară, verde la suprafaţă şi palpitând de lumină pe dinăuntru, pe care părea să nu o mai fi văzut şi înainte, o întrebă direct cine este fiindcă el avea bănuiala că ea trebuie să fie ea, dar nu era sigur în totalitate dacă ea era şi cea adevărată.

Ea zâmbi, fragil, în colţurile uitate ale buzelor, şi îi spuse că ea este ea, desigur, dar nu ea de care lui îi era teamă, şi completă aproape cu glas tare, ca şi el să audă: aş putea fi şi sinuciderea ta personală, în consecinţă singurul loc unde te poţi pierde de unul singur, dacă insişti, dar eu, una, aş prefera să fiu numai eu şi doar locul în care să poţi uita de tine fiindcă eşti numai tu singur în el, cu toate că mi-ar plăcea teribil ca şi eu să pot să mă alătur ţie în acest loc minunat, dacă nu aş şti că este o imposibilitate fizică să fiu şi lângă tine, şi în mine, unde te-am invitat să fii de unul singur.

El o privi cu luare aminte şi se bucură în el când îşi dădu seama că ea nu poate fi sinuciderea lui personală fiindcă ea nu arăta ca ea sau nu era aşa cum îşi imaginase că ar putea să arate.

Mulţumesc, îi mulţumi el discret pentru că nu ştia altfel cum să aprecieze invitaţia pe care ea i-o făcuse de a fi în ea, în periferia permanent impermeabilă la propriile ei vizavii în care s-ar fi putut afla şi singur. Şi o întrebă încă o dată dacă ea era cu siguranţă ea, şi nu ea fiindcă, oricât de mult i-ar fi plăcut să fie în ea, în propria lui sinucidere ar fi vrut să se afle numai dacă ar fi putut, dinăuntrul ei, să o poată emascula spre afară, către cerul său organic, pe care îl vedea, de când se uita la ea mai cu luare aminte, din ce în ce mai verde.

Eu şi numai eu sunt, stai liniştit, încercă ea să îl liniştească, chiar dacă nu înţelegea de ce şi cum putea el să se contrazică atât de flagrant şi în ce fel era posibil ca cele două internabilităţi ale sale să fie atât de diferite una de alta, chiar opuse. Dar nu îi spuse nimic din tot ce o frământa şi, la suprafaţa buzelor ei de altfel străbătute de cu totul altceva, strecură din conţinuturile lor în prezent tulburi abia un singur zâmbet de un cristalin aproape impermeabil la vedere.

Mă bucur să aud că numai tu poţi să fii, repetă el şi întări credinţa că nu începea să se îndrăgostească treptat de propria lui sinucidere. Şi continuă fără de fapt să se şi fi oprit deloc: să ştii că am să îţi spun nişte lucruri. Mă simt vorbăreţ şi chiar am vaga bănuială, fără să şi cred total în ea, că aş putea, dacă nu am şi făcut-o deja, să mă îndrăgostesc impermeabil de tine. Şi dacă s-ar întâmpla aşa, chiar aş fi impermeabil la mine şi numai tu ai conta în perimetrul iubirii mele, pe care nici dacă aş vrea nu aş fi în stare să o trimit în vizaviile ei imediate.

Ea îl ascultase şi nu înţelese mai nimic din ce el îi spusese, poate şi din cauza felului său ciudat de a pune în cuvinte ce simţea cu adevărat, dar poate şi fiindcă nu înţelegea încă cum putuse să se schimbe atât de mult de la o internabilitate la alta. Îşi aduse aminte pe loc cum îi spusese, aproape de sfârşitul primei lui internabilităţi, când începuse să i se confeseze şi să îi zică de ce a vrut să se sinucidă, că simţea nevoia să se sinucidă de fiecare dată când cerul său organic se trezea la viaţă, luminând şi palpitând de stele verzi, iar acum îi spunea că exact cerul său privat, care atunci îl ademenea să îşi ia singur viaţa, îl convinge să nu facă aşa ceva. Contradicţia între cele două ceruri era mult prea mare, se gândea ea, ca ele să se poată afla pe aceeaşi boltă şi contradicţia dintre cele două internabilităţi era la fel de impermeabilă ca între ele să existe, în chiar persoana lui, vreun cât de neînsemnat pas de trecere. Însă toate aceste gânduri îl evacuau cu totul din minte, şi-i goleau buzele de fiecare zâmbet în parte fiindcă îşi dădu seama că cerul său corporal începuse să îi oglindească şi conştient pornirile sinucigaşe de când prima lui internabilitate încă mai atârna în câteva concluzii, şi ele amânate pentru cine ştie ce altă internabilitate. În consecinţă se şi întreba dacă nu se întâmplă să fie precis şi la sfârşitul internabilităţii lui secunde dacă cerul său organic începuse să dea semne tot mai din nou că îşi conştientizează momentanul rol opus celui din primul cer în care se trezise iniţial. Ideea că s-ar putea găsi la sfârşitul unei alte internabilităţi oarecum o speria fiindcă nu ştia ce ar mai putea urma şi, mai ales, nu putea în niciun fel să prezică câte alte internabilităţi mai trebuia el să străbată până să înţeleagă că este omul pe care ea deja şi l-a însuşit, să renunţe la oricare dintre cerurile în care, în timpul internabilităţilor lui, dormea, şi în consecinţă să se comporte ca orice bărbat însuşit de o femeie.

El nu înţelegea încă, şi nici nu părea să îşi dea seama, că practic era împărţit în două ceruri şi că niciuna dintre persoanele pe care le putea fi nu mai rămânea şi pentru ea. Îi zâmbea în continuare, îndrăgostindu-se de ea tot mai mult, cu cât cerurile sale interioare, de care nu avea nici cel mai neînsemnat habar, îl înjumătăţeau în părţi din ce în ce mai impermeabile şi la alte înjumătăţiri. Dacă şi-ar fi data seama că în el se află două ceruri organice, unul care îl ridică în înaltul sinuciderii, şi celălalt care îl coboară în adâncul vieţii, fără ca vreunuia să îi şi pese totuşi de propria lui persoană impermeabilă la toate celelalte pe care le va fi fost în internabilităţile lui consecutive, probabil că ar fi încetat să o iubească până s-ar fi decis care dintre propriile lui ceruri e adevăratul sub stelele verzi ale căruia voia să îşi petreacă întreaga fiinţă alături de ea. Nu conştientiza pasul ceresc în care se găsea şi, în cazul lui, stelele verzi nu erau suficient de verzi pentru a mai conta.

Ea totuşi mai spera că el o să se deblocheze din cerurile sale interioare şi că îl va alege numai pe cel mai impermeabil dintre ele, sub bolta căruia să poată sta cu toată siguranţa că stelele lui verzi nu îl vor lumina, şi nici nu îl vor palpita decât înspre ea, iar ea va fi cu adevărat ea, de care el începuse să se chiar îndrăgostească.

El se uita la ea ca şi cum din ochi i-ar curge un fluviu verde de stele, chiar dacă privirea lui fixă nu putea încă să le determine culoarea, deşi el preferase dintotdeauna verdele. Nu înţelegea prea bine de unde îi veneau toate aceste idei năstruşnice, aşa cum o voce din el, surprinzător de savantă, insistase să le numească, dar începea să le asimileze de parcă ar fi fost ale lui poate şi fiindcă începea să le placă şi să le aprecieze aplicabilitatea în dragoste. Se gândea că, dacă i-ar spune că are ochii verzi ca nişte stele, când, în realitate, ele nu sunt verzi deloc, cum nici ei nu sunt astfel, ea ar putea să îi creadă toate vorbele impermeabile la adevărata realitate pe care el o tot ţinea blocată în persoanele lui multiple.

(va urma)

libris.ro%20