e-revista EgoPHobia
de Patrick Călinescu O cină mai târziu se întâlniră din nou. Ea era într-un alt schimb şi el se schimbase recent în pijamaua lui de seară, imaculată la vedere şi de un verde atât de scânteietor, încât părea să îi fi orbit cerul organic de stele. Coincidenţă sau nu, dar intrară în sala de mese […]
Şi romanul online din ce se poate naşte ca să se nască odată şi în plenitudinea sa concretă? Din teoria ce i-a fost dedicată? Din construcţiile intelectuale ce l-au intuit pentru prima dată şi care, înainte de toţi, l-au dorit şi i-au pregătit existenţa palpabilă şi literară în lume? Nu. Romanul online nu se poate […]
Era cu ochii la perete. Între timp, alte stele verzi îi explodaseră în privire şi, într-un târziu, zidul din faţa lui se transformase într-un cer real gradual abstract. Fusese bătut atât de bine, încât, de când îşi tot revenise, nu mai avusese parte niciodată de un spectacol stelar aşa de verde. Se simţea complet răvăşit. […]
Se făcuse dimineaţă şi patul în care zăcuse şi după aceea se odihnise era greu de toate loviturile onirice pe care le primise în timpul nopţii. Dacă ar fi avut picioare, deşi avea, ar fi fugit mâncând pământul de sub ele şi l-ar fi lăsat să doarmă chiar pe pământul deasupra căruia ar fi fugit […]
Era singur în salon, numai el în patul său metalic, iar apă nu putea să bea dacă nu se ridica din el să se ducă până la cea mai apropiată fântână mecanică de pe holul extern. De fel era cam leneş şi mişcarea îi displăcea total. Prefera să se abţină să facă un lucru pe […]
Dimineaţă, încă o dată. Pe neaşteptate deschide ochii şi se uită de jur împrejur. Salonul este încă luminat de un fel de întuneric transparent, ale cărui particule negre abia se mai văd din câteva în câteva clipiri. Lumina matinală continuă să fie, deşi aşa, nocturnă, tot mai puţin, iar întunericul nopţii se împrăştie tot mai […]
La prânz ieşi din salon biruit de neajunsurile trupeşti. Făcea pe el şi îi era cumplit de sete şi murea de foame. Organismul cedase şi îşi cerea drepturile. Trebuia să îl elibereze de balastul zilnic şi trebuia să îl ude şi să îl hrănească. Avea treabă la prânz cu propriul său trup. Îi devenise îngrijitor […]
O găsi, în sfârşit. Sala de mese a spitalului se afla aproape la zece holuri distanţă de salonul său. De fapt, nouă holuri întregi plus o parte din al zecelea hol ocupat exact de uşa cantinei. Intră şi ce găsi înăuntru era, la fel, în perfectă concordanţă cu toate celelalte egalităţi pe care le văzuse […]
Acum era sătul şi, într-un fel, avea impresia că se împăcase cu trupul său. Sau, cel puţin, că ajunseră la un acord tacit. Un fel de remiză pe jumătate organică, pe jumătate imaterială se instală exact între el şi corpul său dominându-i pe ambii cu aceeaşi egalitate superioară a înţelegerii. Râgâi ghiftuit şi oftă resemnat […]
De ce vrei să te sinucizi? Bucătăreasa se aşeză lângă el. Nu îi ceruse voie şi nici nu îi trecuse prin cap vreo clipă că s-ar putea să îl deranjeze. Albul ei impenetrabil cedă prin unele locuri unui filigran de sudoare mată la opaca lumină a prânzului. Chiar dacă trecuseră câteva ore bune de când […]