Se făcuse dimineaţă şi patul în care zăcuse şi după aceea se odihnise era greu de toate loviturile onirice pe care le primise în timpul nopţii. Dacă ar fi avut picioare, deşi avea, ar fi fugit mâncând pământul de sub ele şi l-ar fi lăsat să doarmă chiar pe pământul deasupra căruia ar fi fugit mâncându-l. Dar el nu era decât un pat obişnuit de spital, sudat în sine din felurite părţi metalice exact în forma unui pat de spital ca oricare altul. Şi fără o personalitate numai a lui, nu putea să aibă nicio voinţă care să îl determine să fugă şi să lase totul în voia domnului mobilier.
Lumina crudă a începutului de zi i-a zgâriat pleoapele şi într-un fel sau altul l-a rupt din somnul analgezic în care îşi petrecuse toată noaptea. Acum deschise ochii, larg, şi constată că era întreg şi parcă şi mai întreg decât fusese aseară. Un gând urât ce îl nemulţumea cu siguranţă. Dar realitatea nu îl menaja nici în convalescenţă. Cercetă totul în jurul său şi ultimul lucru asupra căruia îşi aruncă privirea inoxidabilă de stele verzi a fost patul în care dormise. Era făcut din fier aşa cum sunt toate paturile de spital. Un simplu şi lipsit de individualitate pat de fier. O mobilă metalică, trase concluzia firească după ce îl întoarse pe toate părţile ochilor. Şi, dintr-o dată, îi veni chef să vorbească, în sinea lui, cu patul. Dar nu, se răzgândi într-o fracţiune de secundă, a vorbi cu patul e la fel de banal ca el însuşi. Plus că mulţi înaintea mea au vorbit cu obiectele din mediul lor înconjurător. Dovezile sunt fără număr în toate cărţile de poveşti ale copilăriei, în toate romanele postmoderniste ale facultăţii, dar şi în toate reveriile profeţilor ca şi în toate halucinaţiile nebunilor. Nu am să vorbesc deci cu patul şi să devin la fel de simplu ca el şi la fel de banal ca însăşi această activitate comunicativă inter-organică. Am să mă adresez mai curând entităţii la care el se închină. Sigur trebuie să aibă şi el un zeu căruia să i se roage în nopţile lung îmbâcsite cu vaietele pacienţilor de pe el. Dacă n-ar avea zeul său, probabil că ar înnebuni şi ar rugini foarte repede, indiferent de câte straturi de vopsea i-ar aplica muncitorii de la întreţinere pe picioare, pe plasă şi pe tăblie. Am să vorbesc aşadar cu dumnezeul acestui pat şi am să văd dacă e numai al lui sau al tuturor paturilor de spital făcute din metal. Şi am să profit de această ocazie pentru a-mi da seama dacă în lumea paturilor divinitatea e particulară sau generală. Am să văd eu dacă există cu adevărat vreo diferenţă esenţială între dumnezeul oamenilor şi cel al paturilor. Şi, prin extensie, cel al obiectelor în comparaţie cu cel al fiinţelor vii. Îşi opri brusc şirul gândurilor în vorbirea lui savantă cu sine când îşi aminti că îi este sete şi, înainte de a investiga complexa lume sacră a paturilor, trebuie să bea apă ca orice muritor de rând. Mai ales cât timp se va afla în convalescenţă. Şi mai ales după bătaia soră cu moartea ce l-a ridicat în cerul propriilor sale minunate stele verzi.
(va urma)