Stele verzi 43

Nu mai am cuvinte pentru sfârşiturile pe care trebuie să le încep. Am secat impermeabil, îşi spuse el în timp ce o privea cum îşi desprinde sânii în două centre erotice imposibil de urmat.

Sunt foarte îndrăgostit de tine, recunosc, recunoscu el, dar nu am să fac dragoste cu tine oricât de mult mi-aş dori.

Pe ea o miră extrem să îl audă vorbind astfel şi mai ales să îl vadă contrazicându-se în continuare.

Nu vrei să intri în mine, în singurul loc în care mai poţi să fii de unul singur în afară de sinuciderea ta personală?

Ea rămase în aceeaşi stare de uimire şi se hotărî să nu mai iasă din ea până ce el nu se va decide să intre în ea.

Întocmai, confirmă el cu jumătate de gură fiindcă cealaltă jumătate nu scosese încă niciun cuvânt. Aştepta probabil să îi vină rândul, pe cale naturală, după ce echivalenta ei se va usca de la sine.

Ea devenea din ce în ce mai contrariată de refuzul său categoric. Într-un fel ruşinată de situaţia în care el o pusese şi într-altul furioasă, îşi împrăştie centrele erotice în periferiile lor vestimentare şi, mai de curând, încerca să înţeleagă de ce a ales el să refuze un lucru, cel puţin în teorie, impermeabil la orice refuz masculin şi, parţial, chiar şi feminin.

Şi nu vrei deloc să intri în mine?

Ea insista să îl întrebe ceva fără răspuns.

Exact, veni, prompt, răspunsul ce în mod normal nu ar fi putut să vină.

Şi chiar preferi locul singur al sinuciderii locului singur al fiinţei mele?

Ea nu mai contenea să îl tot întrebe răspunsul imposibil de urmat fiindcă, pur şi simplu, nu se putuse încă obişnui cu impermeabilitatea internabilităţii lui secunde la prima sa internabilitate.

Parcă nici nu ar mai fi aceeaşi persoană al cărei bărbat interior vreau să mi-l însuşesc, îşi spuse ea hotărâtă să nu cedeze aşa de uşor inconsistenţelor, probabil aparente, dintre persoanele internabilităţilor diferite pe care el le era.

Dar continuă să îl interogheze şi, eventual, să îşi ţină centrele erotice, chiar dacă dispersate în periferiile lor vestimentare, în legătură permanentă cu vizaviile lor epidermice.

Adică, nu se lăsa ea cu una, cu două sau cu trei, vrei să spui că mai degrabă ţi-ai lua viaţa decât să-ţi iei un mic concediu în mine?

Sau, mai curând, îi răspunse el cu promptitudinea ce părea să îi definească fie curenta persoană pe care o era, fie internabilitatea lui prezentă.

Ea nu mai ştia ce să spună sau ce să facă şi, atât de confuză cum era deocamdată, se hotărî într-un fel de teamă să nu se decidă în cu totul alt fel.

Dar eu vreau…, încercă ea să spună ce vrea, dar el, cu un deget înălţat spre desprinderea centrelor ei erotice în sâni, nu o lăsă fiindcă, odată pornite, nu ar mai fi ştiut cum să le controleze.

Brusc, ea îşi aduse aminte de cea mai recentă bâguială a sa, pe care nu o înţelese nici cât celelalte şi, momentan, nu mai dorea să îi devină lui singurul loc în care putea să se sinucidă şi de unul singur, pentru că intuia că de însăşi înţelegerea ei depindea tot ce ar mai urma şi tot ce în consecinţă ar trebui să vină după aceea. Îşi concentră toată atenţia asupra ei şi îşi făcu din întreaga ei descifrare singurul ţel din ziua actuală.

Când m-ai văzut că vin către tine şi după ce m-ai văzut că mă opresc în faţa ta, mi-ai zis ceva despre nişte cuvinte ce nu mai pot controla începutul şi sfârşitul sensului pe care ai vrut să li-l dai, încercă ea să înţeleagă totul dintr-o singură frază rezumabilă.

După ce te-am văzut că vii spre mine şi după ce te-am văzut că te opreşti în faţa mea, începu el să o corecteze, nu am spus defel ce ai zis tu că am spus, ci cu totul altceva, pe care te rog să îl rememorezi şi, după aceea, să îl înveţi, în consecinţă, pe de rost.

În pauza dintre replica lui, abia consumată, şi replica ei, deja în consumare, un punct verde şi încă un punct verde se apropiară unul de altul impermeabil de mult şi, fiindcă nu avură altceva mai bun de făcut, se aliniară în prima bătaie a unei stele ce începu astfel să lumineze în spaţiul alocat tuturor persoanelor pe care le va putea el vreodată fi. Foarte curând după aceea, urmându-le probabil exemplul, alte două puncte săriră din vizaviile lor şi se aliniară în strălucirea unei alte stele ce, deblocată din realitatea pur şi simplu punctuală în care existase, o însoţi pe cea deja formată pentru că ea însăşi, abia în formare, nu avea nicio alta în jurul căreia să îşi orbiteze însoţirea.

Dar pauza dintre ei sau poate numai dintre ce aveau ei să îşi tot spună se termină şi stelele apărute în timpul ei puteau foarte bine să fie chiar şi verzi.

Şi nu mai aveau ele foarte mult până să îşi întindă cerul existent de la bolta lui abia formată, la bolta ei deja în formare, dar niciunul dintre ei nu îşi dădea seama ce se petrecea între ei şi nici nu înţelegeau ei că un transplant de cer cum niciodată nu mai avusese loc între un bărbat şi o femeie se derula în chiar mijlocul lor impermeabil la orice persoană le-ar fi putut să fie.

(sfârşit)

1 Comments

  1. Pingback: Stele verzi: romanul online în sfârşit se naşte « EgoPHobia blog

Comments are closed.