Dacă

de Sorin-Mihai Grad

Dacă tot aţi ajuns pe aici, nu plecaţi fără să citiţi şi ce spun invitaţii noştri din acest număr. Ei nu şi-au impus restricţii pentru pasiunile lor, pornind edituri în timp ce puternica criză financiară în care ni se complace încă ţara le-a făcut pe altele să-şi reducă, amâne sau chiar sisteze apariţiile. Iniţiatorii acestor noi edituri nu doar că vor să publice literatură adevărată, cărţi pe care le citesc cu plăcere nu din obligaţie, dar au speranţe, chiar dacă nu foarte deschis mărturisite, de a ajunge într-un viitor chiar la profit de pe urma lor, pe care să-l reinvestească tot în literatură. Pe când noi, cât ne mai permitem să dedicăm EgoPHobiei din orele noastre libere o vom face, dar când vine vorba de mai mult de atât ezităm. Sigur că ne-am dori ca EgoPHobia să producă venituri pe care să le folosim pentru a realiza unele din ideile și proiectele pe care le avem pentru a o dezvolta, dar cel puțin deocamdată încercăm doar să ducem revista mai departe în echipa restrânsă care am rămas.

Dacă EgoPHobia ar fi apărut pe hârtie, cu ce v-aţi fi dorit să vă mituim, pardon, încurajăm, s-o cumpăraţi şi s-o citiţi? Cu cărţi sau cartofi, hărţi sau pantofi? Online e mai simplu, intraţi pe site, citiţi ce vă place şi plecaţi mai departe. Puteţi reveni oricând vă doriţi, nu vă costă nimic, nici măcar nu vă obligă nimeni să daţi click pe vreo reclamă sau să vă înregistraţi. Cum aţi reacţiona însă dacă am încerca să implementăm unul din modelele de monetizare a conţinutului online care încep să se întrezărească prin presă? Ne-ați mai vizita dacă ar trebui să plătiţi pentru ce citiţi la noi? Sigur că dacă am oferi gratuit doar fragmente şi pentru textele întregi v-am taxa ar trebui să ne profesionalizăm şi noi, să scoatem regulat revista, să selectăm și mai atent şi să edităm cu grijă ce publicăm, să plătim contribuţiile şi aşa mai departe. Există posibilitatea ca un asemenea model să se susţină, să devină rentabil, dar pe de altă parte sunt şanse mari să ne ruineze rapid. Și cum majoritatea publicațiilor culturale nu trăiesc din ce produc, încercăm să nu ne aventurăm pe urmele lor.

Dacă insistăm, desigur că putem identifica şi soluţii mai puţin radicale de a ajunge la încasări de pe urma unei e-reviste literare. Am putea încerca să găzduim mai multe reclame, dar pentru aşa ceva ne trebuie mai mulţi cititori-vizitatori. Am putea încerca să-i atragem cu produse care nu au cum face parte din oferta noastră, gen epigrame, nuduri, glume, dar cum astfel de compromisuri nu ne stau în fire deocamdată încasările de pe urma reclamelor de pe acest site sunt nule. Ni s-a sugerat că am putea aplica modele existente prin alte locuri, să taxăm trimiterile de texte sau să oferim contra cost analize şi sfaturi autorilor ale căror materiale alegem să nu le publicăm, dar crede cineva cu adevărat că ar avea vreun sens să încercăm aşa ceva? Sau să publicăm texte literare în regim publicitar. Așa ceva poate că ar funcţiona, câtă vreme sunt atâţia autori care plătesc pentru a li se tipări cărţile, dar majoritatea autorilor respinşi ar crede că nu-i publicăm nu din motive pur literare ci pentru a-i face să-şi achite apariţiile.

Dacă vreți o concluzie, păstrăm EgoPHobia cum e, o revistă făcută din pasiune pentru oameni pasionați de ce oferă ea și-i admirăm pe cei care au curajul să investească mai mult decât pasiune și timp în proiecte legate de literatură, dorindu-le să ajungă unde și-au propus cu ele. Dacă va fi așa vom avea de câștigat cu toții, cititori, autori și editori.