Samuel Bak, omul conştiinţei tulburate

de Adrian Grauenfels

 

Internaţional recunoscut dar absent în muzeele noastre, Samuel Bak este printre puţinii pictori care au supravieţuit Holocaustului. Cariera sa artistică amplă oferă un periplu impresionant acoperind 50 de ani de perpetuă căutare şi rafinare stilistică, prin care Bak crează o estetică specială a unei lumi apocaliptice. Prin picturi el caută să vorbească despre “ce nu se poate vorbi”, tinzând spre evadarea din moarte. O mare parte din picturile sale sunt interpretări al miracolului supravieţuirii.
El simte nevoia de a diseca această şansă a vieţii, aratându-ne cum un băiat de unsprezece ani vede ororile războiului. Picturile sale se distilează în timp, se maturizează, procesul său cognitiv se coace cu fiecare pictură.
 

Bak s-a născut născut la Vilna (Lituania) în 1933, într-o familie de evrei mândri de identitatea lor. La 6 ani copilul este şocat de schimbarea brutală a regimului şi părăseşte şcoala. Naziştii apar cu o nouă ordine: ghetoul, acţiunile criminale, lagărele de muncă, iar evreii trec prin momente de mare disperare, de fugă şi refugiu în locuri incredibile. Bak îşi pierde aproape toată familia, doar el şi mama sa reuşind să se sustragă măcelului. Tatăl este împuşcat în 1944, cu câteva zile înainte de eliberarea Vilnei de către armata sovietică.
 

Bak nu era un om religios, dar era pătruns de tradiţie şi atmosfera spiritului evreiesc. Într-o conversaţie avută în 1972 cu criticul A. Kaufman, Bak afirma
“În ultima mie de ani factorul major al picturii a stat în povestea ei. Eu însumi am o istorie de povestit şi mă simt dator să plasez mesaje în pictură. Mă simt obligat nu de vreo religie, ci de starea metafizică a lumii care nu are limite definite. Personal, datorez faptului că nu am o fire religioasă salvarea mea fizică: dintr-o comunitate de 80000 de suflete numai 150 de persoane am scăpat cu viaţă. În majoritatea picturilor mele veţi găsi cel puţin un element în ruină simbolizând tinereţea, generaţia mea distrusă.”
 

Bak ia lecţii de Idiş, Germană şi Ebraică, studiază pictura la München. Acolo descoperă arta Bavariei şi arta marilor maeştri. În 1948 Bak soseşte în Israel, în plin război de independenţă. Face serviciul militar în armata israeliană, apoi în 1952 este admis la şcoala de artă Bezalel din Ierusalim. Instalează prima sa expoziţie solo la Roma în anul 1959. Din 1963 capăta recunoaştere internaţională, şi an de an apare în expoziţii la Londra, Tel Aviv, Boston, Roma, Bruxelles etc.
 

O creaţie memorabilă a sa este Familia (1974), o pictură de grup dedicată celor pieriţi. Personajele sunt dramatic expuse ca un ecou al suferinţei, pe fundal apar coşuri şi fumul crematoriilor. Ca şi în alte picturi pe această temă, Bak elaborează ingredientele traumei văzute prin ochii unui copil, brusc maturizat. Tot Bak explică: “Nu eu am ales Holocaustul, el mi-a pus pe umeri acesta neostoită sarcină a mărturiei”.
 

Privind arta lui Bak simţim că trăim într-o lume afectată de trivial. Holocaustul este un subiect electrizant, artistul realizează impactul magnitudinii noţiunilor de viaţă şi moarte asupra observatorului. Declaraţia vizuală poate fi mai puternică decât cea narativă. Dar şi retoricul picturii
are limite. De aceea Bak se aliază cu reputatul scriitor israelian Amos Oz. Rezultatul este cartea de memorii Pictat cu cuvinte, care devine o parte integrală a programelor americane de studiu ale Holocaustului.
 

Dar Bak nu este deconectat de arta timpului său. Alegoria sa în care o pară arde dând naştere altor pere, pe fundalul unui oraş semidistrus ne aminteşte de lumea lui Bosch, unde naşterea şi moartea sunt simultan aspecte ale lumii în care ne aflăm. Stilul lui Bak a fost numit emblematic sau imaginar naturalist. Găsim asemănări cu suprarealismul unor pictori ca Miro, Ernst, Matta, dar influenţele decisive le capătă de la pictorii Giorgio de Chirico, Dali, Magritte. Şi totuşi diferenţele sunt enorme. Dacă Magritte este fascinant prin mesaj, dar puţin interesat de estetica finală, Bak ne arată o atenţie specială pentru suprafeţe, o folosire senzuală a luminii şi rezonanţa culorilor. Peisajele sale amintesc de clasicul Leonardo sau de Van Eyck prin precizia detaliului şi tratament.
 


 

De la Dali Bak împrumuta virtuozitatea desenului şi ştiinţa de a produce spaţii suprarealiste scăldate de o lumină aproape tangibilă. Mai puţin exhibiţionist decât Dali, Bak se detaşează treptat de provocativ, alegând subiecte care par a exista într-o lume fantastică, populată de simboluri aparte: fructe imense, pere făcute din tablă, din piatră sau împuşcate (în amintirea lui John Kennedy), îngeri abuzaţi şi neputincioşi, păsări de metal în zbor, ouă sângerânde sau în dialog cu piese de şah angajate în jocuri fără reguli, chei care deschid ziduri, obiecte sparte legate cu sfori sau curele, naturi moarte încătuşate în centuri metalice, ţintuite cu nituri şi balamale. Pretutindeni aluzii la efortul uman al unei nefericite reparări. Bak insistă în finisajul plastic spunând: “O pictură este gata când toate fragmentele sunt unite într-un întreg indivizibil, când ştii că nu mai poţi adăuga sau sustrage vreun element. Pictura e terminată când capătă o densitate egală şi când vidul a dispărut. Eu tratez un colţ de cer sau centrul tabloului cu acelaşi respect şi grijă, Vermeer de exemplu, a reuşit perfect să transfere imaginea pe pânză fără să-i altereze spiritul, apoi pictorul se retrage în umbră”. În ultimul deceniu Bak reia seria de picturi Îngerul Călătorilor sub influenţa lui Albrecht Dürer, iar într-o recentă serie de 125 desene şi picturi mixte numită Adam şi Eva, artistul plasează cuplul biblic într-o dilemă în care un Dumnezeu care a născut omul şi promis să nu-l distrugă devine un personaj confuz, dezorientat de lumea stranie de după război.
 

În iarna anului 1972 Bak scrie unui edituri de artă: “Timpul nostru este umbrit de pericole, picturile mele exprimă potenţialul destructiv care există şi se acumulează în lipsa efortului de a raţiona şi înlătura răul.” La 77 de ani artistul continua să trateze cu luciditate cea mai mare tragedie a planetei şi atrocităţile sale. Trăieşte la Boston şi multe lucrări ale colecţiei sale sunt permanent expuse în oraş la galeria Pucker.
 







Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.