Să mă cultiv?

(minDisecţii)

de iQ666

Problema care mă preocupă e următoarea: cât are sens să (mă) investesc pentru a putea spera că pot gusta o operă de artă din care acum nu înțeleg mare lucru? M-am întrebat de multe ori chestia asta, dar parcă niciodată așa serios ca după ce am văzut Melancholia. Mi s-a părut un film bizar, irațional, ciudat, interesant, bine jucat, misterios, ilogic și n-are rost să lungesc lista, ați prins ideea, inclusiv nuanța că majoritatea acestor atribute se plimbă liber fără a se sinchisi de poziția lui zero. Cred că pot spune că mi-a plăcut filmul, chiar dacă începutul m-a plictisit și era să mă determine să renunț la vizionare.
 
Nu ascult muzică de operă decât când n-am încotro. Știu că Tristan și Isolda a fost scrisă de Wagner, dar nu m-a preocupat vreodată s-o și ascult, eventual chiar să-i rețin bucățile mai spectaculoase. Uitându-mă la film am remarcat că pe alocuri avea ceva muzică de operă drept coloană sonoră, dar n-am făcut legătura cu Wagner. N-aveam de ce. Tot în film mi s-a părut stupid că mireasa se mărita deși nu părea convinsă că și-o dorește și apoi că i s-a oferit unui personaj insignifiant. Iar scena în care ea a fost expusă goală mi s-a părut superfluă, comercială chiar, pentru că o parte din promovarea online și nu numai a filmului s-a bazat pe imaginea cu sânii ei eliberați de teroarea hainelor.
 
Au mai fost și alte scene cărora nu le-am înțeles sensul, dar nu despre ele e vorba acum. Ci de faptul că după ce am văzut filmul am mai citit câte ceva despre ce au zis alții despre el și… parcă ei vizionaseră altă peliculă. Mituri, Wagner, depresie, capodoperă, tot felul de astfel de cuvinte apăreau în diverse combinații din care pe alocuri nu pricepeam nimic. Și asta în condițiile în care nu mă consider chiar un needucat, doar că la capitole precum filosofie, psihologie și operă n-am reușit să fac vreodată pasul de la a ști câteva nume reprezentative la a le cunoaște producțiile.
 
Mă simțeam cam ca în liceu când la română ni se povestea ce frumos a inserat Sadoveanul mitul lui Isis și Osiris în Baltagul. Până să aud treaba aia mi se păruse un roman destul de bun, după – o copie sau prelucrare, pe care n-o mai puteam lua în serios chiar dacă avea unele reușite. Așa-i și cu Melancholia, în loc să apreciez ingeniozitatea cu care regizorul a prelucrat și combinat diverse produse culturale de mare valoare, sunt cumva dezamăgit că n-a creat ceva cu adevărat original.
 
Dar nu de asta era vorba, ci despre mine. Oare are rost să încerc să mă îmbuib cu chestii care nu mă atrag doar pentru a spera că mă vor ajuta să gust cât mai mult din ceva care mă interesează? N-am încă un răspuns definitiv, dar înclin să cred că nu. Pentru că de exemplu fizica pe care eram cam obligat să o studiez în școală nu m-a ajutat în nici un fel să apreciez mai mult decât oricum o făceam filmele științifico-fantastice.

4 Comments

  1. Tyler

    Te-as baga, mai iq, la o cura serioasa de Wagner, de la rienzi la parsifal. Ți-ar trece rockareala si depresia. In plus n-ar strica o lectura din creanga de aur, sa vezi ca si dacii erau masoni.

  2. iQ666

    masonii n-au aparut dupa ce dacii erau deja asimilati?
    depresie? unde?
    cura ta de wagner cred ca m-ar plictisi, prefer metallica

  3. Pingback: blogul lui iQ666 » Blog Archive » Să mă cultiv?

  4. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #33 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.