Kitschul e mort, trăiască ÜberKitschul

de Adrian Grauenfels

Într-un articol precedent “Ce-o fi asta Kitschul?” discutam aspectele tradiţionale ale acelor arte controversate care stârnesc în privitor opusul revelaţiei estetice pe care o numim hedonism vizual. De ce am zăbovi în faţa unui exponat care radiază asimetrie, dezgust, manierism, superficialitate, finiş ieftin?. Ca formă Kitschul este caracterizat prin repetare motivelor primare, ne elaborate, în schimb puternic colorate, strălucind anormal, iar tematica este hiperemotivă, patetică, pompoasă, axată pe aspectele frumoase ale vieţii şi pe o forţată exagerare a faţetelor dureroase, duse până la ridicol şi absurd.

Recunoaştem dezvoltarea unui limbaj artistic aparte, neconform cu povara modernistă a idealului de reducţie a materiei în favoarea mesajului, ci din contră se cere aflux, debordare, amplificare, inundaţie. Cineva ar adăuga: “şi prost gust” dar nu afiliez, atât timp cât nu putem defini obiectiv noţiunea de bun gust. Pentru o artă care a împlinit de curând 80 de ani Kitschul pare bine înşurubat în conştiinţa colectivă care pierde din consistenţă sacrificând uneori calitatea în favoarea unui vizual ieftin, un produs vulgar din mase plastice, celofan colorat, mult sclipici şi graffitti îndoielnic.

O expoziţie numită ÜberKitsck (Beit Beniamini-Tel Aviv 2012) foloseşte principiile Kitschului (e momentul să-l declarăm detestat de majoritatea criticilor de artă), ca o platformă de plecare către o problematică aparte, scormonitoare, ironică său chiar batjocoritoare. Temele sunt atinse prin forma sau ideea folosită. Kitschul în sine, în general negativ apreciat, intrigă şi uneori se lăsă cu greu identificat. Graniţa între artă şi nonartă este lăsată la aprecierea consumatorului de frumos derutat de obiectele care se vor artă datorită conţinutului material şi estetic expus, mimând preţiozitate şi super valoare.

Curatorul expoziţiei, Roy Maayan, susţine că doar consumatorul antrenat şi ager poate detecta că este vorba de obiecte superficiale, încărcate sentimental. Dar iată că expoziţia ÜberKitsck propune un model invers, în care exponatele sunt luate drept Kitsch, ele de fapt aparţinând artei pure, doar că subiectele alese nu-s neapărat încărcate de frumos ci doar ascunse de o estetică Kitsch, eventual plăcută ochiului. În cazul de faţă, ceramica este un mediu potrivit producţiei de linie, ea atinge scopul Kitschului de a fi o artă multiplicată prin mijloace industriale în care sursa devine copie iar copia poate servi de sursă, fără să distingem vreo degradare în procesul reproductiv. Produsele de ceramică care adresează potenţialul cumpărător par a fi apetisante prin sentimentul de artă frumoasă, plăcută, accesibilă, de luat acasă, pe care îl degajă .

Lucrările din expoziţia ÜberKitsck se plasează ca un parazit în spatele tradiţiei ceramicii cu care ne-am familiarizat, ele sugerează o nouă naivitate realizată prin figurine de porţelan, clovni, personaje burleşti, vase pictate cu decoraţii neconvenţionale, peşti de aur amintind un belşug facil de obţinut, este o nouă artă care se caţără pe umărul tradiţiei strigând:

Eu sunt aici, acum!