Colaj pentru Georg Baselitz

de Ioan Mircea Popovici, Dorina Sisu, Luminiţa Ciobanu, Gabi Schuster, Adrian Grauenfels

 

F umătorule de pipă

ce eşti

sper să nu fiu prea poetic

şi nici ermetic

şi să întrezăreşti

că-s pe bune

hotărât să cultiv livada bucuriei

vin ele

unele umbre

şi rup crengi încărcate de floare

nu le poţi opri

ele nu ştiu ca-n dragoste

mişcă ambele părţi

fără hărţi cu puncte

sau alte lucruri mărunte

trebuie să-ţi spun

aşa

ca uvertura

că numele hadrian

mi-e sâmbure de prietenie

ca stânca-s

în bătaia ploilor

corabie-n bătaia valurilor

marea-n stăpânirea malurilor

călăreţ de inorog

prin spaţii abstracte

rareori întâlnind

om

naufragiat de bună voie

prin arhipelag

[IMP]

pe când vânăm himere şi melci

mi s-a arătat Arcimboldo atacat de liane şi ciuperci maladive

care îi curgeau din urechi, ca Amazonul la a treia cotitură

iar de vale, femei cu coşuri pline cu ardei şi alte matrapazlâcuri culinare

se culcau cu tovarăşii cosaşi, plugari, fermieri şi tractorişti cu legitimaţie

în schimbul unor bucate organice bine asezonate

în desfăşurarea deplină a gesturilor materne

sub totală bunăştiinţă a dictatorului

care încuraja adulterul

orgia

mersul cu spatele

datul cu var

prăjirea castanelor

sărutul pe furiş

viaţa în trei, patru şi cinci dar nu şapte

caprele mulse deseară

capitalismul de consum

dorul de tine.

[AG]

prin lampă curge mirosul de om

l-am dibuit din rătăcirile vântului

ca un păianjen am ţesut visele

într-un salon plin cu oameni

am crezut în lumină

dar gheara mă apuca şi mai tare de gât

aplecând fiinţa spre pământ

pe ochi s-a prins lutul

şi am modelat viaţa în gri

neştiind culorile cum vin

am târât mai departe voinţa

poate mult prea în ocean

şi mult prea în adânc

şoaptele nopţilor au îndesat în mine voinţa morţii

prea curând pentru a înţelege condiţia mea

şi prea târziu pentru a mă ridica în faţa altora

presupunerile au bătut piroane ostenite

iar pe tâmple încă mai curge un fir de iarbă

din rouă se chinuie sufletul să bea

pentru că ştie drumul spre maluri

spre acest val sub care mă ascund

dar nu

stau lipită de pământ ca o salamandră

încercând să înţeleg nerosturi

doar atât

[DS]

orizontul calculat

în ochii iubiri e infinit

pentru cei cu suflet sec

e în buza privirii

tot ei sunt cei din cârmă orânduirii

ştiu totul în absolut

şi poate chiar mai mult

şi ne învaţă cum să nu privim

în infinit

că e dureros şi e frustrant

şi nu e bine să te visezi

alergând în infinituri

când aici lângă umărul lor uscat

e finit , cald şi sigur

nu poţi ieşi cu fluturii la plimbare

şi nu poţi râşni cuvinte albe

folosind o strecurătoare,

e o nebunie curată

să priveşti în infinit

când nu ai nimic de iubit..

[LC]

ţi-ai tras tu pleoapele peste orizont

şi-ai înfipt în piatra norocului

un cui bont

ciupeşti corzile visului

şi dai drumul ploilor

când vin ploile-n celebra cetate

tomiris aleargă desculţa prin tomis

poetul îşi leagă aripile

cu frângerea clipei

urcă-n cuibarul acela

din ancorarea velelor

se uita de jur împrejur

şi asculta-n priviri

amintiri

vin ele

nereidele

şi-l cheama-n locul

în care prometeu îşi ascunsese focul

nimic nu lasă să se întrevadă

bucuria tristeţii pusă pe rod

în florile din livada ţărmului

ca-nta-n turnul de scoici

înălţarea de ieri

mărturisirea

deschide parantezele

luminându-şi acolo unde

ca o şcolăriţă prinsă asupra faptului

marina zice:

“Ehhh, nu m-aş lăsa dar adevărul e că are dreptate. Ce-mi veni!?!”

[IMP]

tropăind decişi printre ecuaţii,

eclipse şi semne zodiacale certe

între naştere şi moarte

ne vieţuim , viaţa…

segment incert în univers

de doar o clipă

cu spaima privim graniţa

dintre existent şi inexistent

ceasuri date de-a dura

cu limbile amuţite

în dans înşelător

pe o unghie de picior

şi un evantai de vise

ascunse în pumn

şi acum deschise

spuse în urechi închise,

de primăvară şi de cu iarna

cu înţelepciuni de toamnă

şi o iubire de o vară…

[LC]

eu am bucuria celor implicaţi pentru că aşa am decis

să ne auzim măcar

să ne implicăm în lumina vieţii

şi să scurtăm umbrele….

IMP-udice ghetele de joi

n-au pingele

degetul mare ojat

joacă rolul oglinzii

ţi-e trupul galben

ochii sticloşi

auzul cordial

dansezi vijelii

de şaman

miroase a marihuana

de ghiveci în fereastră

o petală de vânt

flutură peste pădure

piticii fug valma în scorburi

şi umerii rămân la orizont

aşteaptă eclipsele

totul în lume este calculat

destinele traiectoriile

iubirile războaiele

YANNELIS şi-a răscumpărat ghidonul

încearcă frenetic să treacă prin lume

săpând urme în tympul fără tympan

[GS]

stau piticii pe umerii uriaşului

să vadă departe

itinerarul

departe de calul lui aznavour

gândaci prin cozonaci

în urma lor

fărâmituri

zoaie şi bâzoaie

iniţiale pe negativ

tarantula se îneacă-n miere

cu traista ciobanului

un voiaj ratat

soluţia generală

pe butuci

aici este

sămânţa logodnei

lui Zero cu Infinit

“dulce minune atinge ţărâna

cu degetul inelar…

şi-a schimbat numele”

[IMP]

Sistemul dirijează trupul întâmplărilor

iese apoi din el însuşi şi geme

jurul se umple de incertitudini

gravitează molcom ca bile lucioase

traiectoriile susură metalic la ureche

destine şi sfinţi

dantele şi braţări la glezne

pe frunte adânciturile întretaie

sudoarea virginităţii

a rămas repede în urmă

suntem stupizi

plini de vervă

pe malul vieţilor necâştigate

dulce minune atinge ţărâna

cu degetul inelar…

şi-a schimbat numele

[GS]

Oare devin un Arlechin?

Lucruri ciudate înconjoară cuvintele.

Un arlechin se-aşează pe zodie, devine crab şi dispare.

Femeile strâng aburii trezirii lor în cutii, aranjate după principii.

Cercul concentric face grimase dar nu poate scăpa din perimetrul sau cotropit.

Din mine ţâşnesc fântâni cu susur echidistant,

apa lor îmbie curajul reflectat al corăbiilor de hârtie efemeră.

Îţi scriu pentru că nu am alte gânduri sau scamatorii de făcut.

Himerele devin durere şi pleacă, eu rămân singur la oglindă, duşmănit de axiome.

Trecătorii merg pe muchia străzii agăţaţi de realitate şi teama de abject.

Sistemul dirijează trupul întâmplărilor. Şi nu, nu la Marienbad te-am cunoscut

dantelă şi feerie, trenuri trenuri spintecând ecoul, îmi citeai din Dante

fermecaţi de nepăsare, paradisurile cădeau ca muştele lângă noi, ceaţa avea

textură de steag bizantin, ascultăm paşii tăi în nisip, în băltoace, emulsia fotografiilor

se înfiora atinsă de buze, de atâta nesperată frumuseţe, clipele ireversibile, noaptea

se scutură ca un prunc şi timpul se contractă în braţele tale, devenisem invers, bătrân şi uitat.

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #35 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *