Breathelast – Breathelast EP

[Metalfan Records Division, 2012]

de Alexandru Zamfir

 

Impresia generală a ascultătorului contemporan de muzică (ne referim aici la genurile care ne interesează direct, se subînţelege) este că trăim într-o perioadă în care calitatea albumelor lansate este net inferioară celor din trecut. Avem de-a face aici, în principal, cu o eroare de perspectivă. Pe când deceniile anterioare au fost deja procesate şi s-au reţinut strict punctele culminante ale creaţiilor muzicale, prezentul ne bombardează în mod direct şi continuu cu o cantitate enormă de materiale care nu a trecut încă prin nici un fel de filtru critic. De aici este o cale scurtă până la prejudecăţi legate de orice trupă “nouă” şi la o cramponare nejustificată în muzica trecutului şi a orice sună ca muzica trecutului. Printr-o nefericită mutaţie psihică, s-a ajuns ca un album să fie mai apreciat dacă aduce aminte de o formaţie celebră sau un gen deja cimentat, decât dacă se rupe de fundal. Există o confuzie între familiaritate şi valoare intrinsecă.


 

Lansarea primului EP Breathelast (auto-intitulat) a fost anunţată şi pregătită cu conştiinciozitate în ultimele luni, prin lansarea a două videoclipuri şi o campanie susţinută de promovare în mediul online. Cu o durată de nici 25 de minute, debutul discografic Breathelast reuşeşte să se distingă instantaneu de mediul înconjurător exact prin modalitatea evocată mai sus: nu reprezintă o imitaţie a unor influenţe, ci o prelucrare. Astfel, sursele externe de inspiraţie sunt prezente nu sub forma unor şabloane reproduse, ci a unor elemente dispersate, vizibile doar la o analiză amănunţită.

 

Trebuie să facem o paranteză şi să menţionăm că Breathelast reprezintă, printre altele, şi apogeul compoziţional al solistului Mihai Andrei, care, deşi are un Curriculum Vitae plin de experimente mai-mult-decât-reuşite (Dekadens, SideFX, Traum – printre cele mai recente), pare că în acest proiect a găsit exact terenul fertil de care avea nevoie pentru perfecţionarea abilităţilor vocale şi lirice.

 

La nivel atmosferic, EP-ul reprezintă (deşi nu duce deloc lipsă de sonorităţi violente, abrupte, iar vocea se menţine în cea mai mare parte din timp la un nivel brutal) o gură de oxigen, având un (nu ştiu cât de scontat) efect relaxant, prin piesele scurte, clădite pe structuri familiare, şi versurile difuze, care lasă loc de interpretare şi sunt uşor de asimilat şi modelat, în funcţie de aşteptările ascultătorului. Deşi semnul predominant este minus, există atâtea potenţiale sentimente negative încât acestea se anulează reciproc iar tendinţa generală devine pozitivă. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar piesa numărul 1, ‘Enemy’, cea care a fost aleasă şi pentru a promova materialul.

“Looks like your hunger is out of control
So bring all your bones…”

 

Se trece imperceptibil prin stări complexe, variate, compoziţia având ataşată o doză generoasă de inexprimabil. “Don’t ever fake this” este simultan o rugăminte, o afirmaţie, o ameninţare, evocând o ruptură internă pe care o simţim atât de prezentă încât nu este nevoie să o mai căutăm.

 

‘Weapons’ reprezintă o înşiruire de imagini de natură aproape suprarealistă, bine susţinute în plan muzical de alternanţa între brutalitate şi melodicitate, care duce la o erodare a planului obiectiv: “My eyes go black from the sound”, “colors start to run… colors start true”, “bullets come alive”. Titlul este prezent în mod perpetuu în piesă, prin intermediul unui sentiment iraţional de ameninţare, de pericol iminent, printr-un schimb forţat care determină o scădere a temperaturii, o răceală (“your sun is cold”) care aduce aminte de ţeava unui revolver pe cerul gurii.

 

Un refren perfect echilibrat şi un scurt moment de respiro pe final, urmate de o remodelare masivă a track-ului, menţin ritmul alert al versurilor. Finalul este devastator: “No shallow water grave can summon my own corpse again”.

 

A treia piesă este intitulată …‘The 5th’ şi este clădită pe probabil cel mai inspirat riff prezent pe acest scurt şi puternic material; o linie sacadată de chitară, decorată cu alte elemente imprevizibile. Se observă compatibilitatea ridicată dintre cele două chitare, care gravitează în jurul unui centru comun, fără a dezechilibra în nici un fel compoziţia. Ultima frază reprezintă finalul nedorit al unui puzzle emoţional alcătuit din prea multe piese, fiind punctul de convergenţă a numeroase concluzii: “We are not alive… let’s go outside”.

 

‘Promise’ înaintează prin succesiuni de turbulenţe sonore, o scurgere anevoioasă de materie grea, fără scop. Uneori reuşeşti să distingi câte ceva prin vârtejul vâscos şi întunecos (momentul “Take my bones, I picked them clean for you” trage după el jumătate de piesă), dar totul dispare la fel de brusc precum a apărut. Dacă în alte cazuri intervenţiile backing vocals duc piesele în direcţii bizare (nu are sens peiorativ), aici vocea a doua aduce din nou ascultătorul la suprafaţă (02:53). Nu ştim exact de unde vine promisiunea, unde se duce, ştim doar că “I promise we’ll wake up again“, o scurgere a unui eu problematic de la singular la plural.

 

Fiecare dintre cele şapte piese de pe EP are un punct de pornire bine stabilit, o frază muzicală memorabilă, recurentă, care salvează orice piesă de la mediocritate, indiferent de punctele slabe ce ar putea fi detectate pe parcurs. ‘Lies’ ilustrează perfect acest aspect, revenind constant la riff-ul-rădăcină. Instrumentalul înaintează doar pe verticală, iar lipsa unei stratificări excesive păstrează materialul sincer, direct, şi apropiat de pământ. Astfel, muzica, neclară, nu se scufundă în nori – de unde şi lipsa de balast sentimental – ci în smogul gri al cotidianului. Versurile gravitează în jurul unor cuvinte care îşi pierd treptat învelişul din ce în ce mai subţire de certitudine (“soul”, “burn”, “eyes”, “control”): “Lies – we – will – always – know.”

Începutul armonios al penultimei piese se dovedeşte doar o momeală. ‘Styx’ este o aglomerare de sentimente post-moderne, de umbre nedesluşite şi temeri adânci, de fiori străvechi împletiţi strâns în codul genetic.

“Breathe in
Let yourself go.
This is war, breathe in, let all the spirits settle in
Patience, wear me thin, streets and skies, collide,
Into a burning water slide, time is just a lie.”

 

Îndemnul răstit “breathe in” este mai mult o invitaţie la asfixiere iar “let yourself go” nu are nici o intenţie boemă ci trebuie asimilată în cel mai propriu sens care îi poate fi atribuit. Alunecarea rapidă, apariţia total neanunţată a elementului negativ (“war” vine imediat după acel înşelător “let yourself go”), alăturarea forţată, brutală, a unor planuri distincte – toate contribuie la un tablou intens, la o descriere fidelă a unor trăsături comune ale omului actual. La nivel muzical, suprapunerea voce-instrumentaţie pe partea de refren reprezintă un deliciu comparabil cu dezolarea lirică.

 

‘Undying’ iese în evidenţă printr-o structurare excelentă a materialului sonor disponibil. Piesa atrage atenţia încă de la primul contact, prin verbul nefiresc din titlu, care oferă o perspectivă interesantă asupra ireversibilului, care – de ce nu? – este negat. Vocea stă la pândă, transformându-se spre final într-o incantaţie care ţâşneşte de sub un instrumental aflat într-un crescendo absolut imposibil de oprit.

“Forever cover your eyes
Daylight will miss us
Nothing will save us tonight.”

 

Toate imaginile decupate şi analizate mai sus puteau fi la fel de bine interpretate în moduri complet diferite, poate chiar diametral opuse. Dar tocmai această maleabilitate, această simbolistică involuntară şi permeabilitate ideatică reprezintă principalele plusuri ale unui material crescut într-un mediu umed, rece, întunecat (după cum ne sugerează şi artwork-ul), departe de terenurile sterpe ale iluzililor accesibile. Primul material discografic Breathelast nu îşi propune să fie nimic anume, acesta fiind principalul său secret. Este mult mai uşor să ajungi la destinaţie dacă nu îţi propui nici una.

 

Revenind la expunerea din primul paragraf, lăsând la o parte valoarea compoziţiilor, care poate fi recunoscută sau nu, EP-ul Breathelast se impune prin spaţiul liber pe care îl creează în jur şi prin independenţa faţă de principalele curente muzicale autohtone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.