Doamna Steiner nu mai locuieşte aici

de Viorel Marineasa
click here for the English version

 

Cum survine moartea? Ce se mai poate întâmpla? Banalitatea unor astfel de formulări te deprimă.

Îl regăseşti pe rabin sub acelaşi sicomor, unde iedera a căpătat agresivitate, sub cripta-acoperiş bătută-n pietricele. Pândeşti la gura afumată a mormântului un semnal. La intervale, cineva comunică efluvii humide din adânc, decodezi miroazne de sfârşit şi balsamuri de viaţă lungă în aceeaşi respiraţie.

Te-ar tenta să vezi ce e scris în bileţelele azvârlite pe patul de nisip, acestea conţinând dorinţele unor disperaţi. De unde ştii că-s disperaţi? Sacrilegiu! Nu cumva ai extras unul şi i-ai dat citire?

Angela, cea care se dă astăzi drept Paulina-Alfreda, o să aducă vorba iarăşi despre casa de raport de pe strada Reşiţa, actuala Iuliu Maniu, cu apartamente standardizate: cameră, bucătărie, WC-ul în curte; cameră, bucătărie, WC-ul în curte; cameră, bucătărie, WC-ul în curte. Chiar la încheietura porţii groase începea micul domeniu al doamnei Steiner, adevărata posesoare a imobilului, ea dispunea de un pic mai mult: trei camere, bucătărie, hol, baie, veranda îmbrăcată în sticlă. Nimeni nu ştia dacă spaţiul e al ei sau dacă autorităţile o tolerau pe fosta-i proprietate. Era o adevărată aventură pentru doamna Steiner să ajungă la cele două fotolii de grădină aflate înspre curte, la vreo doi metri de ieşirea din locuinţă, ea suferea de o afecţiune a coloanei vertebrale (din naştere ori după o naştere) şi se deplasa cu greutate, târându-şi un picior şi servindu-se mai totdeauna de un baston, iar comoda din verandă însemna un reper şi un punct de sprijin. Făcând un exerciţiu de memorie, Angela, alias Paulina, alias Alfreda, alias Paulina-Alfreda, îl zăreşte în două ipostaze pe domnul Steiner după ce a fost slobozit din închisoare (unde l-au ţinut pentru exces de proprietate? pentru simpatii sioniste? pentru o simplă părere?): 1. împărţind zahăr-candel copiilor, rămăşiţă de pe vremea dinaintea războiului, şi ea abia dacă-i distinge cărunţenia şi calviţia pornind de la frunte către creştet, precum şi căutătura de o imensă oboseală; 2. întins în verandă, învelit cu totul într-un cearşaf şi având o cărămidă sub cap. De atunci, ani de zile, într-un unghi al verandei, seară de seară, ardea o lumânare. Apartamentul s-a făcut şi mai întunecos, în miezul zilei, storurile verzi rămâneau veşnic lăsate, singura lumină venea dinspre geamlâcul aceleiaşi verande. Ce o mai frapa pe Angela – bucătăria cu vase multe, mari şi strălucitoare (ai ei dacă aveau două oale şi o cratiţă), maşina de gătit, parcă din porţelan. Camioneta Comunităţii sosea zilnic cu demâncare, iar o femeie venea la intervale regulate să deretice prin casă, aceeaşi persoană având însărcinarea să dea, o dată sau de două ori pe vară, şarje uriaşe de tăiţei pentru supă, pe care-i usca, întinşi pe hârtii şi pe prosoape, în toată casa, chiar şi pe fotoliile din curte. De la doamna Steiner, care-i permitea să i se adreseze cu „Steiner-neni”, dar şi de la coana Mărioara Ancel (aşa-l chema şi pe Paul Celan!), grecoaică din Galaţi, văduva unui pilot francez detaşat pe lângă Ministerul român de Război, victimă a spionajului german în anul 1940, de la ele două a învăţat Angela, maimuţica, să coasă artistic, să tricoteze, să ştricuie cu igliţa celebrul pas de lanţ.

Tot în acea epocă i-a făcut Steiner-neni cadou puştoaicei ce era un aşternut de pat pentru când s-o mărita. Angela avea s-o vadă pe doamna Steiner pentru ultima oară, vorba vine, la terminarea liceului: era înfăşurată complet într-un cearşaf şi avea o cărămidă sub cap, fiind întinsă în binecunoscuta de-acum verandă numai ochiuri de geam.

Apartamentul a rămas o vreme gol, ca apoi să se mute acolo un clan numeros de moldoveni certăreţi.

Constaţi invazia ferigilor, a sângerilor şi alunilor. Furnici, fluturi, mierle, ciovici, lăcuste, gâze de umezeală, transparente. În urna funerară, flori de câmp învelite în hârtie creponată. În preajma uşiţei din fier, afumată, a cavoului, un prospect turistic (Canada – ţara făgăduinţei; Majorca – insula magică), o cutie de margarină MATINAL, ceară, chibrituri.

În partea dreaptă a curţii, cum intri, locuia doamna Altmann, specialistă în dulceţuri şi gemuri, dar şi în ceaiuri, drept pentru care „grebla” malurile Begheiului şi marginile oraşului în căutare de plante. Avea o casă pe Ciprian Porumbescu, dar n-a putut intra în ea decât într-un târziu, din pricina chiriaşilor, o grădină nesfârşită şi caişi încărcaţi de rod, dar şi de fluturi albi cu miile.

Numai doamnei Markovits nu-i murise soţul. Uşor aplecată, înainta cu paşi mici. Pe masă aştepta în permanenţă un pahar cu apă şi seminţe de in la macerat, băutură recomandată pentru dresul intestinelor, în care domnul Markovits credea cu sfinţenie. De aici împrumuta Angela şi romane facile, şi tomuri docte. Când cei doi plecau cu tramvaiul la Operă, doamna arbora costumul gri petrol, bluză albă cu volănaşe, mănuşi negre de dantelă.

Ai minţit, Angela. Sau doar ai uitat. I-ai omis chiar pe cei ce ţi-au dăruit sfeşnicul cu două braţe de care faci uz la sărbători ori la nevoie, şi tocmai numele lor nu-l mai ţii minte. Domnul cel bătrân, mărunt şi slab, nu suporta să-l atingă cineva, tresărea şi se pornea să ţipe, ăi mici îl şicanau cu dinadins, doar Angela, fată diligentă, se comporta exemplar.

Nu trebuie omis că vizavi de casa de raport se afla (şi se află) sinagoga. Domnul Markovits se întorcea uneori trist, deoarece nu se întrunea numărul minimal al bărbaţilor pentru ca slujba să poată începe. Angela era fascinată de porţile din fier forjat, de curtea pavată cu dale dintre care se iţeau flori de piatră multicolore, un teritoriu cu totul deosebit de al curţii celeilalte, plutind ba în praf, ba în noroi. Să nu uităm nici zidurile din ceramică lăcuită. Să nu trecem cu vederea că, de Paşti sau de Crăciun, Angela confecţiona felicitări pentru rudele din Bucovina sau din Bistriţa inspirându-se în vignete din motivele cu frunze şi flori de la grilajele templului. Templu ce îşi deschidea larg porţile într-o anumită zi a începutului de vară ca să primească alaiul tineretului (ce timpuri!) care se întorcea cu braţele încărcate de papură culeasă de-a lungul râului, dincolo de port, spre Podul Modoş.

Rătăceşti prin cimitirul vast şi constaţi că destule plăci au căzut într-o rână din cauza vegetaţiei ce sapă întruna. Cauţi urma doamnei Steiner. Înscrişi cu caractere gotice, apar Dr. Leopold Steiner şi Dr. Josef Steiner. Şi o inscripţie în ebraică. S-ar putea să nu existe nici o legătură.

Iarăşi pe strada Reşiţa. Intri în curtea ce nu-ţi mai aparţine, stăpânită acuma de o lume de adunătură. O lume, îţi vine să zici, fără istorie şi fără pregnanţă. Despre farmec ce să mai spui? Frau Steiner, adică Steinerné, nu mai locuieşte aici.

 

 

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro Mrs Steiner doesn’t live here anymore

  2. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #38

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *