Metal prea greu

(minDisecţii)

de iQ666

 

 

Anual apar pe coclaurile noastre mai multe trupe care se lansează anunţând cu mândrie că-s prima şi singura adunătură de roacări autohtoni care prestează în cadrul genului x metal. Pentru vreo trei x a fost stoner şi am numărat patru care [şi-]au zis sludge, fără a pune la socoteală trupele care nu s-au complicat cu asemenea activităţi de marketing preferând să compună şi să repete, deci să cânte. Interesant e că mai toate trupele astea care se laudă că vor fi the first and only ţin destul de puţin, cred că una singură a ajuns să scoată un album.

 
Alte trupe aleg să-şi caute unicitatea amestecând drumuri bătătorite de alţii, anunţând că au descoperit o combinaţie unică de alde doom, death, black şi gothic metal. Bine totuşi că nu traduc în româneşte aceste nume de stiluri, ar fi ceva inedit ţinând seama că nici naţionalişti înfocaţi precum nemţii sau francezii nu folosesc echivalentele locale ale acestor denumiri. Oricum, aştept să apară trupa ale cărei cântece conţin combinaţia unică de 27% folk metal, 23% dark, 8% shred, 15% black, 7% viking, restul nu, funk şi drone în proporţii aproximativ egale şi, mai ales, formaţia care să cânte un doom-speed metal perfect. Ulterior ar trebui să fim fericiţi cu stiluri gen death metal cu floricele, apoi cu floricele verzi. În loc să se ocupe de compus şi repetat, muzicienii noştri pretind că inventează stiluri. Din păcate marketingul lor se reduce cam la atât, pe când în alte locuri cu totul altele sunt preocupările celor implicaţi în asta.

 

Există şi formaţii nu se revendică a aparţine unui anume stil deja brevetat, preferând să-i ofere propriei muzici câte o descriere ingenioasă şi pe cât se poate inedită, cum ar fi eclectic metal, braille metal, grey metal sau blackcore. Întâmplător sau poate deloc, îmi place cum cântă aproape toate trupele astea, chiar dacă nu întotdeauna produc ceva chiar atât de original precum se anunţă. Până la urmă nu suntem toţi inventatori şi nu-i nici o problemă cu asta. Totuşi mi s-ar părea interesant să apară o trupă de agoraphobic metal, care să nu dea concerte din motive evidente. Gipsy metal mă miră că nu avem încă, manele metal au apărut deja în alte locuri, iar light metal nu dă bine, doar metaliştii-s nişte duri.

 
Cea mai nouă modă e însă să pretinzi că ai o trupă care cântă metal, anunţând şi că urăşti împărţirea arbitrară pe stiluri. A fost greu până aici, nu? E însă mai greu să fii singura trupă pe felia asta, mai ales că nici nu se ştie exact care a fost prima. Iar în loc de concluzie, să vă mărturisesc că abia aştept să apară formaţia care să se proclame ultima de hard-rock de la noi. Chiar dacă suntem cu vreo douăzeci de ani în urmă chiar şi la muzică, până şi aici se va renunţa să se cânte aşa ceva într-o bună, excelentă chiar, zi.

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #38 – sumar

  2. Pingback: blogul lui iQ666 » Blog Archive » Metal prea greu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.