libris.ro

Inferno [II]

de Carl Solomon

1 septembrie 2008

Aveam de gând să dau gata manualul de organică în aceste ultime două săptămâni de vacanţă. Dar e un eşec. Chimia nu mă mai atrage deloc, m-am îndrăgostit de poezie şi nici nu merită să-mi pierd timpul cu altceva.

3 septembrie

Trebuie neapărat să-mi procur reproduceri după Bosch. Încerc un sentiment ciudat de uimire in faţa lui Portement de croix – cum a putut să descifreze enigma creştinismului înainte de Nietzsche sau Dostoievski…Sau dacă nu să o descifreze, atunci s-o redea cu o intuiţie frapantă.

În faţa balconului meu, pe la trei noaptea, un câine latră atât de trist, încât mă înduioşează. Totuşi nu-mi pot reprima un blestem: îmi tulbură insomniile cineva care suferă mai mult.

20 septembrie

Dragostea îmi subminează somnul şi mă ţine neodihnit de câteva luni. O dragoste inevitabilă şi irepetabilă.

Fără încredere în reciprocitatea sentimentului, timorat de perspectiva unei fericiri în acest cazan, în care fierbem cu toţii, spulberat de o neasteptat de lungă indecizie (merită sau nu merită), inconştient de şansele mele în confruntarea rivalilor, chinuit, timid sau indiscret, speriat ori exagerat de încrezut, cu buze uscate de ţigări –salvatoare, uneori- şi chipul tras şi palid, supt de gelozie, cu o tentă tot mai clară de cenuşiu ce-mi împanzeşte verzeala initială a ochiilor, fără poftă de mâncare şi zguduit de obsesii nocturne, lovesick şi mad of despair, îmi voi rata unica dragoste…

24 septembrie

Trec prin aceasta viata ca o cometă setoasă de Negru şi desperată de atâta Negru…

„The blaze, the splendor, and the symmetry,
I cannot see – but darkness, death and darkness.” (Keats)

Quid est veritas? Contrariul lui Apollo nu e Dionyssos, contrariul lui Apollo e Adevărul, orbitor în întreaga sa splendoare, de aceea ne vine greu sa-l acceptăm.

Sudoarea şi flegma sunt tributul adus instrumentelor de suflat. Sau uneori singurele roade.

28 septembrie

Mediocritatea judecă astfel: nu contează calitatea, nici cantitatea, ci cantitatea calităţii.

Marşul funebru din sonata în si bemol minor opus 35 de Chopin:

Întai drumul adiaphoric, accelerat, scârbit al unui convoi funerar prin ploaie, apoi epitafuri insuportabile şi meschine (duşmanii îşi fac cu ochiul deasupra sicriului, tristeţe din partea nimănui), urmează punctul culminant, îngroparea (pumni de ţărână aruncaţi cu un surâs veninos), retragerea personajelor şi în fine, deznodământul, delirul lopeţilor de ţărână aruncate maşinal, flegmele îngrijitorilor cu care se sfinţeşte groapa adâncă.

29 septembrie

Pentru mine spleen nu este un simplu cuvânt. Spleenul e la fel de reprezentativ ca oxigenul în viaţa mea. Nici măcar n-am reuşit să-mi desăvârşesc lecturile elementare din cauza crizelor săptămânale sau chiar zilnice de plictis.

Urmele sale sunt adânci, vorbim aici de abisuri care nu vor fi niciodată umplute, deşi plictisul are un rol esenţial educativ. Momentele acelea, cand omul este redus la rangul de fiară, când intelectul şi intuiţia sunt complet suprimate, sunt mostre de filozofie abisală. Prin plictis o lume întreagă care ascultă de legile haosului ni se relevă. Ne pierdem inocenţa, câştigăm în schimb perversitate, decadenţă şi profunzime.

7 octombrie

De aproape trei luni, de când luciditatea, bunul meu cel mai de preţ, mi-a fost răpusă de strania himeră a dragostei, sunt resemnat, renegat, apatic, am tendinte radicale spre lene, spre o visare tâmpă şi fără rezultat, opera mea suferă şi ea, mă simt ca un absurd zeu devastat, a cărei goliciune a fost expusă tuturor. Asta la o analiză obiectivă, ce o datorez logicii.

Strict subiectiv, şi doar privind astfel ghicesc câteodată realitatea, sunt copleşit de o pasiune prometeică, iubesc prea mult şi sunt copleşit de atâta iubire, trec printr-o adevărată Golgotă a iluziilor, şi mă simt din ce în ce mai înstrăinat de tot ce însemna înainte adevăr.

Un filozof cu un sistem nou, mai realist decat orice precedent. Te aştepţi bineînţeles ca posteritatea să fie bulversată de scornelile tale nocturne bolnave. Vezi contemporanii (sau îi presimţi) cum aderă la noua ta filozofie. Până când într-o zi (moment al Adevărului), pământul, până atunci solid, de încredere, se transformă în nisipuri mişcătoare, cerul, până atunci bine delimitat şi banal, se transformă în haos care te pătrunde, viaţa, practic acceptabilă până în prezent, te pândeşte după fiecare alee cu un pumnal înveninat şi realitatea, care obişnuia să nu-ţi ridice prea multe semne de întrebare, ţi se sparge în ochi. Totul arată altfel în acea zi, noţiunile din trecut nu mai au nici un sens, se dezvăluie ca înşelătoare şi amăgitoare, tot ce crezusei că ai priceput până în ziua fatală se arată într-o lumină nouă, cununa năucitoare a morţii dezvelind realitatea subterană, despre care n-ai îndrăznit să vorbeşti, realitatea de coşmar, de care ne temem în ascuns. În ziua aceea din teoretician al sistemului tău, din stăpân şi plăsmuitor, imun la adevărurile tale, ai devenit sclavul şi executantul său, eşti prins în roata nimicitoare a minţii tale diabolice, care a îndrăznit să deschidă cutia Pandorei. Până în ziua aceea, suferinţa lumii îţi părea abstractă şi improbabilă, de-atunci ratarea înscrisă în codul genetic al umanităţii ţi-a devenit prieten, confident si amantă nelipsită. Ieri erai un zeu care preda regulile, azi sclavul foştilor tăi sclavi.

primul episod poate fi citit aici

libris.ro%20

5 Comments

  1. Pingback: o proză din EgoPHobia #22 « EgoPHobia blog

  2. marko de buxy

    i see that some of the texts here are translated into english. will be this too? greetings from den haag!

  3. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #22

  4. Luana Aldor

    Cum facem să eliminăm tensiunea bombastică a discursului pentru a rămâne scheletul ideilor fundamentale și pentru a schimba filosofeala în osatură filosofică non-sistemică, dar dornică de punerea într-un insectar darwinist a Adevărului (scris de Solomon cu majusculă, nu de mine)???

  5. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » Inferno [III]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *