Inferno [III]

de Carl Solomon

8 octombrie 2008

Muzica imunizează haosul, transformă moartea într-o dimensiune noua şi agreabilă, muzica, odată ce o percepi, te poate înţelege şi anticipa, oricât de unic ai fi.
Dacă Marşul Funebru, Imperialul, Moartea lui Aase ori Egmont nu mi-ar fi furat gândurile şi nu mi-ar fi captat atenţia şi imaginaţia, zorii unui anumit iad ar fi dezvăluit un proaspăt cadavru, un mort lipsit de regrete, tânăr sinucigaş, stindard al eşecului, stemă a acestei lumi.
Acum e linişte. Doar gemetele străzii si tresăririle unui pian dezacordat şi sunetul surd al vidului care se târăşte, încearcă să se încolăcească în jurul cămăruţei mele. Vid… Vid… Vid… Dar ce-mi pasă… Nu e lumea mea, nu e viaţa mea.

9 octombrie

La educaţie fizică dictatorul Felix mi-a dat un 2 şi m-a dat afară, pe motiv că aş fi înjurat.
Felix este un laş, ce nu are puterea gândirii proprii (ar fi prea obositor), care se pricepe la falsificări şi mârlănii, la distrugerea sistematică a personalităţii fiecăruia (asta o numeşte “modelare”) şi la păstrarea –asta prin efect devine o calitate, singura- nealterată a comicului absurd in stare pura. Felix este chinuit de un orgoliu imens şi de un cult al disciplinii şi al ordinii (mai mult ca sigur are reminiscenţe din armata). În esenţă rămâne un personaj comic, dar este infinit de tragic că un asemenea măscărici pe jumătate dement are puterea de a lua decizii care îmi afectează viata. Felix este un nimic care trăieşte într-o minciună convenabilă si ar fi păcat să-mi pese (nu merită ura mea, e prea jos) de o persoana de mârşăvie cronică.
Am părăsit ora ca un rebel, dar nu m-au acompaniat murmure de aprobare, ci râsete maliţioase. În fond sunt singur si singurătatea mea duce la singularitate.

Prima audiţie din Missa solemnis de Beethoven. Îmi dă exact aceeaşi senzaţie de plenitudine, de extaz, de regăsire ca ultimele cânturi din Paradisul lui Dante. Când am pierdut Raiul? Cred că atunci când am ales, inconştient şi inocent, să fiu eu, oricât de îngrozitor ar fi. Aş da toate satisfacţiile individuaţiei pentru o clipă de fericire pură, necondiţionata si nespoliată de demonul cunoaşterii.

20 octombrie

Ultima zi la cincisprezece ani. Nu-i un prilej de sărbătorit a şaisprezecea Golgota. Orice reprezentare este o scoatere din haos şi de aceea o limitare, o restrângere, o deformare, o omucidere. În haosul pur dinaintea creaţiei şi anterior lui Dumnezeu eram etern, mai-mult-decât-zeu, viu şi inocent. În haos eram întreg, netrunchiat, inexplicabil, perfect.
Nu îmi voi sărbători cea de-a şaisprezecea aniversare, ci cea de-a şaisprezecea îngropare. Şi o voi sărbători cu lumânări aprinse în cinstea mea la biserică şi cu muzică de înmormântare.

21 octombrie

Războiul este cea mai josnică dar şi cea mai gravă forma prin care naţiunile îşi manifestă crizele de nervi. Când nu-şi mai poate forţa vecinii să acţioneze conform propriului sistem de valori, o naţiune devine agresivă şi juisează de fiecare dată când are ocazia sa recurgă la mârlănia şi duşmănia originară.
Privit de pe culmi, de către un observator obiectiv şi rece, războiul se dezvăluie în culorile sale cele mai surprinzătoare şi supărătoare: cu toate armatele sale, care se chinuie să-şi urască duşmanul, se sforţează să-l creadă diferit, inuman, străin, cu toţi propagandiştii lui, care inventează minciuni mai dăunătoare ca bolile incurabile, cu toţi liderii lui, nişte tâlhari care nu reuşesc să-şi stăvilească poftele, iubesc falsitatea si jumătăţile de adevăr, cu tot chinul si mizeria sa surdă, cu toate desfăşurările de bărbaţi care spera să-şi ocupe loc în ingrata istorie, războiul, prin isteria ridicolă ce-i dă fiinţă, prin sentimentul practic ce-l cauzează şi-l duce pana la capăt, prin iraţionalitatea nudă ce-l face sa devoreze totul ca un monstru lacom, este un joc feminin.

Dragostea este la propriu cel mai înjositor sentiment, devii anexa unei personalităţi de duzină, îngenunchezi în faţa unei sub-fiinţe lipsite de sensibilitate si de respect, care se iubeşte pe sine mai mult decât ar putea iubi vreodată pe altcineva şi care te jupuie de tot ce ai mai bun.

22 octombrie

Mi-e greu să-i înţeleg pe aceia care afirmă tare şi răspicat că femeile au suflet şi creier.

Azi am luat un 9 la română şi i-am zâmbit profei, mulţumindu-i: „O notă mai mare mi-ar fi confirmat mediocritatea.”

22 octombrie

Nu e lumea mea.

23 octombrie

Now I’m free but I think I’m already dead.

Simfonia a cincea de Schubert. Tragic, mânios, beethovenian, armonios. Astăzi am audiţie cu simfonia a opta, die Unvollendete. Pesimismul lui Schubert îmi pare măsurat, echilibrat, de parca n-ar avea încredere în gigantismul romantic. Eroica merge mai departe; în fine, nu pare stilul lui Schubert să se expună atât, să facă un caz din sine însuşi, din suferinţa sa.

Deşi nu corespunde stării mele de spirit actuale, reproduc un scurt schimb de replici de ieri cu tatăl meu. Oamenii au un simţ al umorului mult mai accentuat decât lasă să se întrevadă:
– Dacă te mai îmbeţi, îţi ducem cd-player-ul la consignaţie!
– Daca mi-l duceţi, vă bag şi eu la consignaţie…
– Da, dar pe noi nu ne cumpără nimeni…

30 octombrie

Atenţie la oamenii cu accese de sinceritate! Scopul lor este o superminciună.

A excela în bine este o nebunie atât timp când nu se acţionează din umbră. Dacă te aştepţi la recunoştinţă, bunătatea ta este pură vanitate şi efectul ei este anulat. Dar dacă faci bine fără să vrei sa fii băgat în seamă, dezinteresat, retractil, necondiţionat, binele tău nu va provoca apăsare şi va fi de ajutor, căci nu va încătuşa si nu va obliga la nimic.

Alţii sunt, alţi au… Eu cad.

31 octombrie

Helloween este o sărbătoare de care mă simt apropiat. Satanistul din mine, care îi venerează pe Brandon Lee şi pe Baudelaire, va merge în cimitir. Poate chiar voi rosti o invocaţie către Stăpânul Întunericului. Mi-aş vinde sufletul să am parte de dragostea care fuge de mine, dar numai aşa formal. Ateul şi demistificatorul din mine, adversarul tuturor credinţelor şi superstiţiilor, va decide ca rugăciunea mea sa fie abstractă, lipsita de miez şi de entuziasm. Sunt un Faust mediocru.

Helloween Night, the destiny and I shall meet again.

primul episod poate fi citit aici, al doilea aici