Printre copaci

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Editura Liternet publică volume în format electronic din 2001. Multe dintre cărţile scoase acolo în format pdf sunt originale, o parte sunt reeditări ale unor volume apărute demult sau cu circulaţie restrânsă pe hârtie. Printre autorii care şi-au încredinţat manuscrise Liternet’ului pot fi găsiţi atât (relativ) necunoscuţi cât şi scriitori importanţi precum Radu Cosaşu sau Şerban Foarţă, dar şi artişti ca Nae Caranfil, Cristian Mungiu sau Cosmin Bumbuţ. Totuşi n-am citit sau auzit ca un volum editat de Liternet să fie propus pentru vreun premiu literar autohton important, ba dimpotrivă, autori de la această editură au fost premiaţi pentru debut după ce le-a apărut prima carte pe hârtie. Uneori aceasta era chiar cea cu care-i debutase de fapt Liternet’ul. Să specific şi că volumele care poartă sigla Liternet au ISBN şi sunt oferite gratuit pe site-ul editurii.

Înainte de Liternet a fost Noesis. În afară de ele au mai editat e-cărţi Asalt, Èquivalences, Respiro şi Litere-2000, printre altele, dar şi Nemira sau Polirom, edituri cunoscute pentru ce vând în librării, au postat pe propriile site-uri cărţi mai vechi pe care nu mai intenţionează să le tipărească. Mai sunt şi site-uri pirat pe care sunt oferite cărţi scanate sau (re)dactilografiate, dar n-au ce căuta în această discuţie. Prin străinătate cărţile în format electronic nu mai sunt considerate produse marginale de ani buni. Unele apar doar aşa, altele completează ediţiile pe hârtie, ideea de bază fiind ca volumul să ajungă la cât mai mulţi cititori. Unele dintre aceste e-books sunt oferite gratuit, dar aceasta e mai degrabă excepţia, nu regula. Cărţile electronice nu sunt lăsate deoparte când e vorba de premii, concurând cu cele pe hârtie, eventual la secţiuni separate când e vorba de ediţii alternative cu acelaşi conţinut.

Revenind pe tărâmurile noastre, vedem că a venit criza şi a lovit puternic presa şi editurile. Cel puţin patru cotidiene centrale vor apărea mai departe cel mult doar pe internet, editurile nu se mai aruncă să publice pe proprii bani orice carte. În foarte multe cazuri cine a scris un volum de poezie nu-l poate publica cu antetul unei edituri fără să fi făcut rost de o sponsorizare, deseori din propriul buzunar, pentru plata tiparului şi a muncii editoriale. Iar când plăteşti ţi se publică aproape orice. Poţi avea un volum excelent, dacă nu cunoşti pe cine trebuie şi nici nu vrei sau nu-ţi permiţi să cotizezi către editură, singura soluţie practică pentru a-l trimite spre cititori e să-l postezi pe internet. Cu anunţuri plasate prin locurile unde se mişcă aceştia vei ajunge la ei, însă pentru premii se vor lupta cărţile de hârtie, unele bune, altele… doar apărute.

Ziarul de Duminică mai apare doar online, iar texte din EgoPHobia şi Respiro au fost citate în lucrări de doctorat. Deci mediul electronic nu e chiar neglijat, chiar pe la noi. Următorul pas pe care-l văd logic ar fi ca editurile să publice în format electronic volumele în al căror succes financiar nu cred. S-ar încadra aici majoritatea cărţilor de poezie, probabil şi cele de teatru şi critică literară. O soluţie ar fi să se ofere gratuit variante mai simple şi contra cost unele mai complexe. Dacă practica s-ar generaliza, sau măcar ar adera la ea câteva edituri importante, cei care girează sau oferă premii în domeniu n-ar avea cum să evite apariţiile electronice când alcătuiesc ierarhiile. În ciuda situaţiei actuale, nu cred că se mai poate evita scenariul pe care tocmai l-am descris, iar principala provocare ar celor interesaţi de subiect cred că e să se întrebe cum ar putea contribui la punerea sa în practică mai devreme.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.