[Andrei Ruse, MDMA16, roman în pregătire]
de iQ666
Nu pot spune că nu e incitant să-ncerci să scrii despre un roman din care ai citit câteva fragmente disparate. Ştiu că acţiunea se întinde pe durata a şaisprezece ore, ultimele din viaţa unui poliţist proaspăt mutat la narcotice unde spera să dea lovitura carierei. Se urcă-n maşina unui distribuitor de droguri cunoscut ca Nebunu’ prin intermediul căruia speră să ajungă la vreun personaj cheie al afacerilor de acest gen din Bucureşti pentru a-l aresta, neştiind că automobilul îi va deveni dric. Pretinde că e un pictor rămas fără marfă, testează ce i se oferă, dar nefiind obişnuit o cam ia pe arătură. În bucăţile trimise până acum de către autor să incite publicul avem deja episoade elocvente în acest sens. Pe lângă aceste tripuri ale lui Radu, personajul principal, între care i se intercalează niscaiva amintiri, mai putem asista la câteva dialoguri spumoase între el şi Nebunu’, un personaj care promite mult (autorul povestea undeva că a avut intenţia să-şi intituleze romanul Nebunul). Cam puţin pentru o idee completă asupra romanului, dar îndeajuns pentru câteva observaţii care cred că-mi vor rămâne valabile şi după ce voi citi cartea.
Ca şi Radu în primul fragment, se vede că Andrei Ruse şi-a făcut temele în ceea ce priveşte drogurile despre care scrie. Probabil că prin intermediul romanului îşi exprimă şi propriul punct de vedere în domeniu şi încearcă să aducă în dezbatere publică, într-un mod asemănător filmului Poliţist, adjectiv, subiectul drogurilor uşoare care nu duc la dependenţă şi ar putea fi folositoare în medicină. Concret, mesajul care răzbate spre mine din ce am citit până acum din MDMA16 are nuanţe liberale şi ecologiste, fără a avea vreo legătură concretă cu politica. Nu sunt singurele idei cu care rămâi după ce lecturezi bucăţile deja publice ale cărţii, descoperirea Nebunului că lumea e jucată la poker de trei oameni, unul fiind cel care l-a inventat pe dumnezeu, celălalt banii, iar al treilea, p.r.’istul inspirat care le-a făcut cunoştinţă merită şi ea cel puţin câteva gânduri mai profunde.
Chiar înainte de a citi interviul dat pentru acest număr al e-revistei noastre, am remarcat că Bucureştiul este şi el un fel de personaj al cărţii. Printre altele pentru că “n-ai cum să te bucuri de iarnă în capitală”. Radu şi Nebunu’ mai zic şi altele despre oraşul în care se desfăşoară acţiunea romanului, cam nimic de bine, dându-mi impresia că vor ajunge chiar să dialogheze cu el undeva în aceste şaisprezece ore. Dacă o vor şi face, oare cum va arăta limbajul oraşului? Fragmentele citite până acum din roman mi-au dat senzaţia că au un imens potenţial cinematografic şi dacă Radu va ajunge să vorbească cu Bucureştiul mă gândeam că, la o eventuală ecranizare a cărţii, ar fi foarte interesant de văzut la ce soluţie se va recurge pentru episoadele de acest gen.
Andrei Ruse s-a mai maturizat ca scriitor de la soni, primul său roman şi asta se simte. Mi-a plăcut cartea respectivă, dar unele dialoguri îmi păreau cam artificiale, ceea ce n-am remarcat a fi cazul aici. Ţinând seama că a mai câştigat experienţă şi idei şi în ceea ce priveşte partea de marketing de la apariţia primei sale cărţi, căreia i-a generat vânzări de peste 1500 exemplare, că mai mult de trei sferturi din sumele încasate pe MDMA16 îi vor reveni, deci va fi cu atât mai interesat să atragă atenţia asupra acestui roman în diverse moduri şi medii, şi că subiectul lui e foarte incitant, cred că obiectivul de 5000 de exemplare vândute pe care şi l-a propus este tangibil. Pe mine m-a convins deja cu fragmentele din ea făcute deja publice. I-au mai rămas 4999 de bucăţi.