Creste spre abandon

[dialog imaginar cu Paul Celan]

de Adrian Grauenfels

Ti-am zis la telefon, citesc Celan în clipele mele de resurecţie şi deznădejde. 

repet secţiunea cu solo alto care mă duce peste creste spre abandon
ador anarhismul, oportunismul de a sta singur între palmieri, rămân şi sufăr.
slăbiciunile mele personale devin nule cand sunt pus sa fac ceva nobil

ca de pildă să îţi aduc un măr sau să spăl copilul de porţelan 
sunt semne de facut şi semne de înţeles

dacă pui cercei va fi secetă

daca îmbraci mov va fi undeva o revoluţie în mahala..

asfaltul are culori primare
miroase a usturoi şi a peşte scrum

nimeni nu închide ferestrele

toţi trag cu urechea la discursul de amor:

podul de piatră
basme cusute
acolo jos pe tiv, mirarea
 
sunt fascinat
de lucruri care miros ca mine
 
când începe viaţa Paul?

răspuns: mă simt închis într-o maşină de scris..