[dialog imaginar cu Paul Celan]
de Adrian Grauenfels
Ti-am zis la telefon, citesc Celan în clipele mele de resurecţie şi deznădejde.
repet secţiunea cu solo alto care mă duce peste creste spre abandon
ador anarhismul, oportunismul de a sta singur între palmieri, rămân şi sufăr.
slăbiciunile mele personale devin nule cand sunt pus sa fac ceva nobil
ca de pildă să îţi aduc un măr sau să spăl copilul de porţelan
sunt semne de facut şi semne de înţeles
dacă pui cercei va fi secetă
daca îmbraci mov va fi undeva o revoluţie în mahala..
asfaltul are culori primare
miroase a usturoi şi a peşte scrum
nimeni nu închide ferestrele
toţi trag cu urechea la discursul de amor:
podul de piatră
basme cusute
acolo jos pe tiv, mirarea
sunt fascinat
de lucruri care miros ca mine
când începe viaţa Paul?
răspuns: mă simt închis într-o maşină de scris..
Eşti tragic amore.
Imi sângeri sentimentele.