poezie într-o cutie de tablă

[Robert Desnos (1900-1945)]

de Adrian Grauenfels

Exact la 17 ani Desnos (elev vorbăreţ, dezordonat, neascultător şi leneş) se simte atras de poezie suficient de intens ca să scrie câteva încercări în stil clasic (cu influenţe Baudlaire, Rimbaud). Timp de doi ani traduce reţete medicale pentru o firmă farmaceutică şi se împrieteneşte cu Vitrac, Limbour, Peret care cochetau deja cu dadaismul, dar el preferă să se înroleze pentru trei ani de serviciu militar prestat în Franţa, Maroc şi Algeria. Inainte de plecarea în Maroc (1921) întâlneşte pe Breton şi pe Tzara fară să aibe legături mai consistente în afara unei scrisori datate Sept. 1922. După eliberare devine secretarul unui doctor ca în final să se dedice
jurnalismului.Mereu fascinat de cuvinte, de puterea lor evocativă şi convingătoare reuşeştesă exceleze prin experimente verbale, jocuri şi cimilituri luate în serios de surealişti pe care îi epata cu poveşti despre scrisul său hipnotic. Erau faimoase aşa zisele “gândiri vorbite ” practicate cu pictorul Marcel Duchamp dar şi cu iluştrii ca Hugo sau Robespierre. Prin 1924 Desnos e remarcat de Andrè Breton care scrie în Manifesto: “Desnos este esenţa noastră, poate cel care s-a apropiat cel mai mult
de adevărul metafizic, este cel care experimentează şi vorbeşte surealist. El ni se dăruie ca o carte dechisă şi fară mare efort întoarce paginile cu vântul vieţii sale..”

Începuse marea revoluţie surealistă. Prin 22 poetul se distra cu scrisul automat o formă de expresie inventată de Breton şi Soupault implicând folosirea unor forme structurate logic. Locuia în rue Blomet, în efervescentul Montparnasse, foarte aproape de Bal Negre, pe care îl frecventa asiduu. În 24 poate fi găsit jucând ruleta rusească, în 23 scrie “Comme il fait beau” împreuna cu Breton şi Peret, dar mai ales e exaltat de femei. Picteaza şi deseneaza, îl putem găsi cu desene la expoziţia surealista din 25. 10 ani sunt dedicaţi lui Yvonne George cântăreaţa de la Olympia. Dupa ce Yvonne se stinge într-un sanatoriu Desnos se căsătoreşte cu Youki ex-soţia pictorului japonez Foujita, Youki reîncarnând în ochii poetului zeiţa admirată. Pentru Youki el scrie delicate poeme-cantilenă.

A la Mystérieuse(1926)

<< Se glisser dans ton ombre à la faveur de la nuit. Suivre tes pas, ton ombre à la fenetre. Cette ombre à la fenetre c'est toi, ce n'est pas une autre, c'est toi. N'ouvre pas cette fenetre derrière les rideaux de laquelles tu bouges. Ferme les yeux..>>

În paralel Desnos activează ca jurnalist la Paris-Soir, Paris-Matin, Aujourd’hui..Avea o fenomenală uşurinţă verbală, articolele sale le citea direct la telefonul ziarului fară să fie necesară vreo schimbare. Man Ray realizează un scurt metraj L’etoile de mer, pe un scenariu Desnos în care poetul apare în scena finală însoţit de actriţa pariziană Kiki. În 1928 pleacă spre Cuba la un congres al presei şi descoperă încântat muzica Cubana despre care scrie: “e o muzică umană cu care mă simt extrem de familiar..”

Spre sfârşitul perioadei surealiste când Breton şi ceilalţi deviază de la anarhism spre comunism Desnos decide separarea de grup. Devine subiectul atacurilor, este învinuit de ne-participare şi denigrat. În 1929 în al treilea Manifest surealist Desnos însuşi declară despărţirea sa finală de Breton. E teribil de singur şi deprimat. La fel şi Breton.

<< Dans ses grandes lignes le désespoir n'a pas d'importance. C'est une corvée d'arbres qui va encore faire une forêt, c'est une corvée d'étoiles qui va encore faire un jour de moins, c'est une corvée de jours de moins qui va encore faire ma vie. >>
(André Breton)

După această ruptură Desnos se apucă de publicism radiofonic (1932-1939)introducând un nou gen publicitar: Information et publicité. În postfaţa la “Etat de veille” scrie: “Mă arunc pasionat într-o intuitivă adaptare a cuvintelor la muzică,la sonor, când fabric fraze sau lozinci pentru reclame prima mea grijă este să retrezesc gustul
ascultătorului pentru rimă”. Îşi adapta mereu scrisul pentru a-l face armonios, sonor la radio. Desnos cunoştea puterea eterului, a comunicaţiei. Acestei perioade
datorăm producţii populare de succes: Complainte de Fantomas (muzica Kurt Wail, regie Antonin Artaud), Sans Cou, texte pentru filme
documentare, texte aranjate pe muzică de Poulenc, Honegger, şi chiar o lucrare de mai mari proporţii: Cantate pour l’inauguration du Musee de l’homme, pe muzica scrisă de compozitorul controversat Darius Milhaud. Desnos se deschide publicului larg, nu se mai zăresc umbrele luptei între tenebre (Les Tenebres) şi libertate (La liberte ou L’amour) ci o tranziţie spre o nouă forma de expresie în care ritmul contează mai mult decât imaginea, e fructul dorinţei de a combina poezie cu muzica, poezie cu matematică, poezie pretutindeni.. (Fortunes– titlul poemelor din acestă perioadă). Apoteoza acestor căutari, reveria adusa cititorului scos din trivial, e celebrată în “Des songes” un imediat succes în 1938.

Izbucneşte războiul mondial II, radioul devine funcţional, fară de reclame, Desnos bulversat de fascism şi de războiul din Spania se reîntoarce la poezie dar în altă atitudine mai accesibilă, schimbând conţinutul şi forma, dar şi ideologia: el nu mai este un poet al iubirii surealiste, ci devine un proaspăt poet al rezistenţei comuniste (Commune, Europe).

Scriind pe ascuns pentru rezistenţă, publică sub pseudonime diverse: Gallois, Pierre Andier, Cancale . O culegere de poeme din 1944 (Etat de veille) sublinează starea de alertă, e un semnal de alarmă contra nazismului. Naziştii îl exclud de la munca sa la ziarul Aujurd’hui, ca să fie imediat cooptat de ziarul Combat. Se înscrie la grupul de rezistenţă Agir (1942). “Nu poezia trebuie sa fie liberă ci poetul” declară Desnos într-o vibrantă chemare la lupta generală (Le Veilleur du Pont-au-change 1944). Desnos este un mare nostalgic al copilăriei sale, pe care o reconstruieşte în carţi scrise pentru copii. Stările sale de spirit le găsim în Viţelul lui Moebius:

<< hier j'étais un enfant Je suis un homme maintenant Le monde est une drole de chose >>

În 1936 publică Le parterre d’Hyacinthe si La Menagerie de Tristan în 1939 – La géometrie de Daniel (pentru fiul lui Darius Milhaud). Aceste delicate mici poeme exhală prospeţimea, inconştienţa copilăriei. Un alt motiv al scrisului pentru copii vine din dorinţa poetului de a se
elibera de zbuciumul obsedant al celor două războaie. Adoră jocurile de cuvinte, asociaţiile sonore :

<>

Textele lui aduc în scenă flori, animale vorbitoare. Titlurile sunt însele caraghioase, ispititoare: Pomul care a băut vin, Elefantul cu un singur picior, Istoria unei albine, Păianjenul cu mustaţă:

<< L'araignée à moustache n'est pas Napoleon III qui s'ennuie quand il a froid...>>

Puţin înainte de deportare scrie minunatul, veselul “Trente chantefables et chantefleurs pour les enfants sages” şi două poeme mai grave Calixto şi Contree, în formă clasică, aducand nimfa Calixto în oraşul modern, ori la ţara, plasând-o în situaţii de eroism, de virtute, în visuri despre trecut, real şi prezent. Gestapoul îl aresteaza (22 februarie 44) în urma unui denunţ, era în toiul pregătirii unui nou jurnal subversiv: Les Nouveaux Taons. E trimes la Compiegne, acolo o întâlneste pe Youki pentru ultima oară. Deportarea e o saga în sine: Auschwitz, Buchenwald, Flossenburg, Theresienstadt.

Ce ştiim despre Desnos în lagărele de concentrare este grija pentru deportaţi, generozitatea dar şi curajul în fata gardienilor săi, de la a împărţi supa cu cineva flămând şi până la calmarea prizonierilor torturaţi psihologic de nazişti cu spectrul iminent al decimării. Desnos le ghicea în palmă, inventând salvări miraculoase, liniştind spiritele. Epuizat de mizerie şi marşuri forţate a murit de febră tifoidă în 8 Iunie 1945. Un prizonier, studentul ceh Joseph Stuna îl recunoaşte dintr-un desen apărut în revista Nadja al lui Breton. Desnos îi raspunde lui Stuna: “Le po[ ]et Robert Desnos c’est moi”.

Conţinutul unei cutii de tablă în care Desnos păstra scrieri din lagărele de concentrare s-a pierdut aşternând tăcere peste ultimul an de creaţie al acestui mare poet şi om. Ultimul său poem

M-am gândit atât de mult la tine,

Atât de mult te-am preumblat, te-am povestit,
Indrăgostit de a ta umbră,
Că nu mi-a mai rămas nimic din tine.
Mi-a rămas să fiu umbră pribegă-ntre umbre
Să fiu a umbrei însutită umbră,
Să fiu umbra care vine si revine
Pe drumul tău însorit.

3 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #28

  2. Pingback: a apărut EgoPHobia #28 | BoomLIT

  3. Pingback: a apărut EgoPHobia #28 | FDL.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.