libris.ro

Poezii de Ion Buzu

Monstrul

Şi acum că Voronin nu mai e, pe cine o să urîm în continuare? – am
tresărit spunînd chestia asta în faţa tuturor.
Ei, miraţi, îşi întoarseră ochii înapoi spre ecranul televizorului.
Hipnoză.
Unicul mod prin care văd lumea.
Ei bine, acum că comuniştii au căzut,
împotriva cui vom mai lupta?
Cine ne va mai motiva lupta crîncenă?
Acum cine va fi de vină pentru tot răul care se întîmplă,
pentru tot dezastrul care se întîmplă în vieţile noastre?
Pe cine vom arunca vina dacă comuniştii şi-au luat piciorul în fund?
Cine va fi monstrul împotriva căruia ne vom îndrepta furia şi
resentimentul?
Cine va fi „mîntuitorul” care va lua asupra sa toate eşecurile,
necazurile, mizeriile şi ratările din viaţa noastră,
cine va fi noul nostru ţap ispăşitor
pe care vom arunca tot ce avem mai rău în viaţa noastră,
adică…totul.
Cînd nu mai există un monstru care să împrăştie teroarea,
care să se pună împotriva noastră,
cum să mai avem o
justificare a nevoii de condamnare?
La televizor Voronin arată trist şi obosit.
Atît timp el a fost cel care a ales să ne fie „monstrul” pe care să-l urîm
împreună.
Îi priveşte pe noii guvernanţi vrînd parcă să le spună „ah, sunteţi voi
oare pregătiţi să fiţi noul lor ‚monstru’? aveţi în voi cruzimea şi
teroarea necesară pentru a o suporta pe a lor şi să puteţi apărea
zîmbind în faţa camerelor de filmat?”
Prezentatoare începu să vorbească şi
se întrerupse electricitatea.

The missing gun under my pillow
You wake up one morning afraid that you are going to live – Prozac Nation

Erau nopţi cînd depresia se ascundea în spatele dulapului
unde-mi ţin hainele,
stăteam treaz pînă la 3 aşteptînd să iasă de acolo,
în acele nopţi simţeam că i-aş putea desfigura chipul perfect asemenea neantului,
aveam grijă să-mi pun pistolul sub pernă înainte să adorm
ca dimineaţa,
înainte să deschid ochii
să-mi zbor creierii
sau să-i zbor creierii.
O fată mi-a spus odată că atunci cînd omul moare
spiritul iese prin ochi,
de aici tunelul şi lumina orbitoare pe care o văd cînd „trec dincolo”.
Cînd mă trezesc şi nu-mi găsesc arma sub pernă,
deschid ochii şi „trec dincolo”
pentru mine începe totul acum,
mă posedă
şi
toate soluţiile pe care oamenii mi le propun încearcă
să muşamalizeze totul,
trei mese pe zi,
conexiunea cu ceilalţi,
plimbări în aer liber,
o activitate stabile care să-mi ocupe timpul
toate sunt rahaturi menite să ascundă problema reală
că lucrul care-mi lipseşte de fapt
este o gaură în cap
să mă facă să devin ce am fost dintotdeauna –
o viaţă îngropată.

Poemul unui beţiv

Un beţiv care a renunţat să-şi mai caute locuinţa,
hoinărind pe străzi pe la 3 noaptea,
privind pe betonul crăpat un fel de reflexie a propriei feţe,
văzîndu-şi poemul pe care îl scrie cu paşii săi,
cu sîngele care îşi găseşte evadarea,
cu voma,
cu atacurile cerebrale şi iluminarea sa,
cu cicatricele sale,
cu împiedicările şi căderile şi tîrîrile sale,
din nou şi din nou şi din nou,
şi poate mai tîrziu este lovit de o maşină
sau poate nu,
oricum îşi va lăsa corpul împrăştiat bucăţi:
acel poem al unui beţiv scris pe la ora 3 noaptea
dactilografiat pe betonul străzilor
cu o brutalitate mai mare decît cea a lui bukowski
sau artaud sau hemingway sau celine;
pe care trecătorii să-l asculte atent aşezîndu-se cu urechile lipite de asfalt.

libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *