libris.ro

La debut

de Sorin-Mihai Grad

Scrii. Cândva lucrurile se adună și te trezești că ai o carte. Încerci s-o publici în urma unor concursuri pentru autori nedebutați. Unora le reușește. Dacă ție nu, o propui unor edituri. Unele ți-o refuză, altele o acceptă, de obicei dacă ești de acord să contribui financiar la apariția ei, majoritatea nici măcar nu-ți confirmă primirea ei, ce să-ți mai răspundă dacă o vor sau nu. Accepți o ofertă și ajungi să-ți ții în mâini propria carte. Ești mândru de ce-ai realizat. Sau nu, dar asta nu mă interesează. E timpul să-ți ajuți volumul să ajungă cât mai cunoscut. E expediat către reviste și critici. De tine sau/și de editură. E sau nu semnalat, lăudat, criticat, analizat, răsfoit, citit, schingiuit, evitat, tăiat, ucis, neglijat, aruncat. Sigla unei edituri mai importante pe copertă ar fi fost importantă pe alocuri. Ar fi fost poate indicat și să cunoști personal mai mulți dintre cei care se ocupă cu chestiile astea. De recuperat pe viitor. Cartea ta ajunge și pe la concursuri unde concurează cu primele producții literare ale altor debutanți din ultima vreme. Toți știu că premiile sunt irelevante și neimportante, dar pe cine-l deranjează să primească unul? De câștigi pe undeva te-njură lumea, bănuindu-te de aranjamente cu juriul, dacă nu, te ocupi tu de asta când ți se pare că e cazul. Poate că ți se pare absurd să candidezi împotriva unor cărți de altă natură câtă vreme a ta e de creație, dar alternativa e să eviți participările la astfel de competiții. Uneori te ajută organizatorii nefăcând suficient de publice regulamentele sau bazându-și selecția pe lecturile juriului. Afli dacă ți-ai băut cu cine trebuia berile sau nu. Până la urmă nici pentru Nobel nu-ți trimiți singur opurile. Trec concursurile la care aveai dreptul să participi. Premiile au mers într-una sau mai multe direcții, între timp poate citești ce-au scris și ceilalți debutanți ai leatului tău și-ți formulezi propriile concluzii. Unele dintre aceste cărți au fost mai pozitiv semnalate prin presa culturală decât a ta, altele mai puțin. Îți dai seama că atât la concursuri cât și la critică criteriile de evaluare sunt subiective. De fapt știai asta. Realizezi că n-ai citit nicăieri nimic despre vânzările acestor cărți. Poate că aceste informații ar produce un top obiectiv, dar de unde să le iei și câtă încredere să ai în ce ți-ar livra impricinații? Și ce ar fi mai relevant, numărul de exemplare vândute sau suma încasată în urma lor? Și cât timp de la lansare să se ia în calcul? Nu-i ușor nici să găsești criteriul perfect. Mai bine te oprești, îți lași cartea-n pace, să se descurce singură. Poate mai scrii una, ce zici?

libris.ro%20

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #29-30 – avanpremieră

  2. Pingback: SUROGAT » Blog Archive » un text inspirat din experiența debutului literar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *