Oraşul nebunilor

[fragment de roman]

de Dorin Mureşan

În anul acela nimic nu se schimbase. Dacă un trecător şi-ar fi făcut apariţia în oraşul X, l-ar fi comparat cu oricare alt oraş întâlnit în calea sa. Ar fi văzut că, în continuare, blocurile erau uriaşe, găzduind într-însele tot o mie de locuitori. Sigur, acum erau acoperite în întregime cu un material plastic, fibră de sticlă probabil, astfel încât fiecare dintre locatari putea participa în voie şi fără nici un fel de discreţie (fiind la rândul lui văzut participând), la ceea ce se întâmpla în afara acelui material transparent, uşor ceţos, de parcă o gură uriaşă şi fierbinte l-ar fi aburit definitiv. De fapt, vizitatorul ar fi observat dintru început acea stare de lucruri frivolă, acea poartă deschisă către intimitatea celuilalt. S-ar fi putut vorbi de un fel de fraternitate aparent oarbă, căci nici unul dintre cei observaţi nu ar fi dorit decât în mică măsură să fie observator şi, în plus, nu s-ar fi supărat dacă ar fi fost observat. Pe atunci perdelele ar fi fost scoase din uz, fiind folosite doar la acoperirea schelelor pentru ferirea celor care circulau mai jos de eventualele pericole ce ar fi apărut de sus. Sigur, s-ar fi lucrat prea puţin în domeniul zidăriei, pereţii clădirilor fiind în întregime acoperiţi, cum s-a spus deja, cu fibră de sticlă. Vizitatorul ar fi colindat străzile puternic luminate ale oraşului, uitându-se din când în când în oglinzile uriaşe ce pardoseau locuinţele… ar fi privit în jurul său cu puţin interes, găsind că, într-adevăr, până atunci nimic nu se schimbase, s-ar fi aşezat pe o bancă dintr-un părculeţ din centrul oraşului şi şi-ar fi deschis ziarul pe care îl cumpărase cu foarte puţini bani de la o tonetă de lângă clădirea gării. L-ar fi lecturat în răstimp de cinci minute deoarece acesta nu conţinea prea multe pagini şi l-ar fi aruncat într-un coş de gunoi pe care ar fi putut citi (dacă ar fi fost atent, deşi nu prea a fost – cine să mai acorde atenţie unor detalii ca acelea?) că:

ziua de astăzi e o zi a curăţeniei.

Ar fi mers mai departe, privind copacii din plastic – nici ei nu se schimbaseră – sau florile lipsite de miros. Lângă un lac pe care s-ar fi mişcat bărci foarte ciudate – semănau mai mult cu farfuriile adânci din care se soarbe ciorba, având încrustate pe margini cuvinte care, de la distanţa la care se afla, erau ilizibile – ar fi tronat o statuie de mărimi mult prea mari, un uriaş bătrân cu barbă punctând cu arătătorul mâinii drepte un fascicul de lumină de pe bolta cerului. Vizitatorul ar fi privit instinctiv către punctul arătat de forma antropomorfică de piatră, ar fi zărit acel fascicul şi s-ar fi întrebat de unde provenea el sau care era cauza lui sau care erau înţelesurile lui sau poate finalitatea lui, căci, de bună seamă, cauza exista, însă interpretarea pe care ar fi căutat-o primul venit cu privire la existenţa acelei lumini extrem de interesante n-ar fi putut în nici un caz să-l satisfacă, chiar dacă ar fi fost una proprie, originală – cum s-ar spune – şi ar fi oglindit toată furia lucidităţii dorite. Deci vizitatorul ar fi fost pătruns de acea dorinţă de a afla mai multe pentru simplul fapt că el nu ar fi ştiut decât că lumina aceea există şi poate atât. Dar, cum nimeni nu s-ar fi aflat prin apropiere, dispus să-i dea detalii, vizitatorul s-ar fi simţit uşor nehotărât dacă să lase lumina în plata non-sensului sau să mai stea să o privească. În cele din urmă, desigur, s-ar fi plictisit de ea şi ar fi contenit cu orbecăiala printr-o ţesătură de idei fără capăt şi noimă. Ar fi hotărât deci să păstreze întrebările pe mai târziu, poate pe când se vor fi găsit răspunsuri, fie ele doar purtătoare de indicii şi mai puţin de concluzii definitorii. Prin urmare, vizitatorul ar fi făcut cale întoarsă şi s-ar fi îndreptat către primul sediu monetar, o clădire destul de mare împrejmuită de un gard viu, deosebit, un gard sculptat în forme animaliere, mai degrabă o grădină zoologică statică, imobilă şi extrem de diversă. Ar fi putut zări astfel lei într-o feroce nemişcare sau elefanţi aruncând placid apa prin trompe. Ar mai fi putut zări şi girafe cu gâturile încovoiate ca nişte arcuri încordate, hipopotami cu boturi măreţe sau gheparzi lunecoşi alergând după căprioare speriate. Apropiindu-se de uşile ce se deschideau automat, la simpla apariţie a unui obiect în calea senzorilor lor, ar fi fost intervievat de un domn îmbrăcat foarte frumos despre rostul prezenţei sale acolo. Vizitatorul i-ar fi răspuns cu multă politeţe că:

– totul are un sens, de vreme ce şi sensul uşii e acela de a se deschide,

iar domnul i-ar fi mulţumit reverenţios şi l-ar fi invitat să viziteze clădirea superbă a sediului monetar. Vizitatorul ar fi fost satisfăcut de gestul domnului intervievator şi i-ar fi întins o bancnotă de o culoare încă nedescoperită astăzi, deci fără o posibilă nominalizare. Ar fi intrat apoi în clădirea primitoare şi s-ar fi apropiat de o doamnă îmbrăcată foarte frumos care l-ar fi întrebat, la rândul ei, despre rostul prezenţei sale acolo. Vizitatorul ar fi răpuns că:

totul are un sens, de vreme ce şi zâmbetul dumneavoastră îl are pe acela de a produce bună dispoziţie.

Doamna i-ar fi mulţumit cu un zâmbet atrăgător şi l-ar fi invitat să se apropie de prima casierie disponibilă. Vizitatorul ar fi făcut întocmai şi ar fi întâlnit dincolo de tejghea o doamnă plină, cu ochelari subţiri şi cu un tic tolerabil, acela de a-şi trage nasul tot timpul. Casieriţa l-ar fi întrebat, nu fără politeţe, care era rostul dumnealui acolo, iar el i-ar fi răspuns că:

totul are un sens, de vreme ce sunt aici.

Femeia din spatele tejghelei ar fi fost mulţumită de acel răspuns şi i-ar fi cerut un act de identitate. Vizitatorul şi-ar fi dus mâna în interiorul sacoului şi ar fi scos de acolo o bucată de plastic pătrăţoasă şi foarte colorată pe care i-ar fi întins-o casieriţei. Aceasta ar fi introdus-o într-un aparat ciudat, un ecran de mărime mică pe care, după câteva secunde, ar fi apărut câteva cifre. Imediat, femeia ar fi scos bucata de plastic din aparat,  i-ar fi întins-o vizitatorului şi ar fi accesat cu unul dintre degete un comutator silenţios. După alte câteva secunde i-ar fi întins vizitatorului câteva bancnote de o culoare necunoscută, după cum s-a spus. Acesta i-ar fi mulţumit şi i-ar fi urat:

tot sensul din lume.

Ar fi ieşit apoi din bancă şi ar fi reprivit locuinţele din sticlă. O singură clădire a oraşului ar fi dispus de perdele, dar nu pentru a ascunde ceea ce se afla sau se întâmpla în interiorul ei, ci pentru amenajarea tapetului de tencuială care o îmbrăca. E vorba, după cum s-a ghicit, de sediul administraţiei publice, acolo unde s-ar fi adunat totul şi de unde, cum era firesc, n-ar fi ieşit mai nimic, deşi ar fi părut că iese totul. Fără doar şi poate acea clădire ar fi fost deosebită prin arhitectura ei extrem de prodigioasă. Ar fi semănat cu un templu antic, deşi ar fi existat elemente vădit contemporane care ar fi fracturat stângaci continuitatea ei istorică. De fapt, clădirea ar fi fost tot timpul în renovare, motivul fiind pretinsa actualizare a faţadei ei, cea care, după cum spuneau locuitorii oraşului:

trebuia să oglindească prezentul.

Conform acelei legi draconice, rodul unei minţi cu siguranţă geniale, clădirea ar fi fost condamnată la o nesfârşită stare de neterminare, fiind îmbrăcată cu perdele tot timpul. Vizitatorul s-ar fi apropiat de ea cu multă curiozitate şi ar fi privit prin materialul cvasitransparent în căutarea siluetelor muncitorilor. N-ar fi găsit nimic deoarece nimeni nu ar fi lucrat pe schelele ridicate de-a lungul pereţilor. Dacă s-ar fi dus la intrarea în clădire, ar fi putut citi câteva cuvinte imprimate pe o foaie galbenă, lipită de uşa impunătoare, şi care i-ar fi spus că:

 

astăzi nu se lucrează deoarece membrii conducerii sunt plecaţi în vacanţă.

Vizitatorul însă nu s-ar fi dus acolo şi nici nu ar fi citit acele cuvinte, în cazul în care s-ar fi dus totuşi. El s-ar fi îndreptat cu paşi moi către o clădire la baza căreia s-ar fi aflat un restaurant. Ar fi intrat acolo şi s-ar fi aşezat la o masă rotundă, comandând un dejun frugal, conţinând o porţie de huru, doi mici comoroi şi o doză de cofeină. Şi-ar fi deschis agenda, un caiet de mărime mică cu coperţi tari şi groase, şi ar fi căutat cu degetul o adresă. L-ar fi închis şi l-ar fi reintrodus în servieta pe care o purtase până atunci într-una dintre mâini, o servietă despre care nu s-a vorbit până acum fiindcă nu a fost cazul. Ar fi mâncat cu grijă cei doi comoroi, încă fierbinţi, ar fi îngurgitat în mare viteză porţia de huru, fiind probabil una dintre gustările lui favorite, şi ar fi băut doza de cofeină, fără a acorda nici o importanţă celor ce s-ar fi întâmplat în jurul său, adică celor două siluete care ar fi descins febril în restaurant şi ar fi luat la rost doi domni, unul foarte gras, cu o guşă uriaşă coborând în valuri pe piept, celălalt astenic, zăpăcit, gesticulând mărinimos, aruncându-şi mâinile în toate părţile, de parcă ar fi vrut să-şi ia zborul dintr-un moment în altul. Vizitatorul nu ar fi observat că acei doi domni, foarte deosebiţi ca înfăţişare, şi-ar fi pus servietele sub braţ şi i-ar fi urmat pe ceilalţi doi, asemănători din toate punctele de vedere, dar cu chipiuri de poliţist şi cu arme prinse la curelele ce le împrejmuiau şoldurile. E posibil ca, totuşi, vizitatorul să fi auzit zarva iscată în încăpere de dispariţia celor doi clienţi foarte respectabili şi să fi întors capul. Ar fi văzut atunci o doamnă plină, îmbrăcată pompos, rugându-se de cei prezenţi în incinta restaurantului să nu lase lucrurile să rămână aşa, ci să reacţioneze în vreun fel anume, indiferent cum, dar cel puţin să reacţioneze. Vizitatorul ar fi putut reacţiona, ridicându-se de la masă şi părăsindu-şi cofeina încă neterminată, dar şi-ar fi spus că e păcat totuşi să lase o astfel de cofeină pe masă. Ar fi rămas deci pe loc, ignorând zbieretele femeii pompoase, şi ar fi continuat să-şi soarbă încet lichidul alb-gălbui, degustându-l ca pe un alcool de cea mai bună calitate. La sfârşit, ar fi lăsat o bancnotă pe masă şi ar fi ieşit din restaurant cu agenda deschisă în mâna liberă. Ar fi cotit la stânga la prima intersecţie şi ar fi acostat primul trecător întâlnit pentru a-l întreba de o anume stradă al cărei nume ar fi început cu litera N.. Trecătorul ar fi dat din umeri şi i-ar fi recomandat să caute strada cu pricina pe harta oraşului. La întrebarea vizitatorului:

– despre ce hartă e vorba ?

trecătorul i-ar fi răspuns că ea s-ar fi aflat în centrul oraşului, lângă statuia bătrânului cu barbă, cel care ar fi arătat cu degetul steaua. Vizitatorul ar fi înţeles pe dată ce anume urma să facă, i-ar fi mulţumit trecătorului dorindu-i:

tot sensul din lume,

iar acesta din urmă i-ar fi răspuns într-un mod asemănător. Pornit în căutarea statuii bătrânului, vizitatorul s-ar fi întrebat de ce nu văzuse harta respectivă de vreme ce tot se aflase pe acolo şi şi-ar fi răspuns singur că:

n-are nici un sens deoarece eu atunci nu căutasem harta.

Cu toate acestea, vizitatorul ar fi găsit explicaţia nelalocul ei, căci conştiinţa i-ar fi spus că totul trebuie să aibă un sens. Harta îl avea din plin fiindcă fusese aşezată acolo şi, pentru că el totuşi se oprise lângă ea, chiar dacă nu o observase, ar fi avut datoria de a o căuta şi de a-şi completa curiozitatea privind-o atent şi găsind şi strada al cărei nume începea cu particula N.. Vizitatorul s-ar fi simţit vinovat, căci acea din urmă explicaţie i s-ar fi părut cea mai întemeiată dintre câte existau. Prin urmare, ar fi simţit un sâmbure de vinovăţie crescând în el, făcându-se tot mai mare, decojindu-se şi lăsând loc creşterii unui trunchi firav, care nu şi-ar fi încetat urcuşul până când nu i s-ar fi izbit de ceafă, cotropindu-i cerebelul cu tot felul de reproşuri. Vizitatorul s-ar fi oprit o secundă, şi-ar fi scos batista dintr-un buzunar al sacoului şi şi-ar fi şters cu ea fruntea umedă. Ar fi simţit apoi că aerul devenise irespirabil din cauza stelei aceleia pe care ar fi arătat-o bătrânul şi care, fără îndoială, ar fi participat şi ea la încălzirea atmosferei. Vizitatorul s-ar fi grăbit să ajungă la hartă pentru a descifra străzile oraşului, găsind că întârziase deja mult prea mult şi că viitoarea sa gazdă ar fi început să-şi facă griji în privinţa sa. În curând vizitatorul ar fi ajuns în preajma uriaşei statui şi s-ar fi plimbat în jurul ei, căutând harta. Ar fi găsit-o, cu siguranţă, dacă apa limpede a lacului pe care pluteau bărcile ca nişte farfurii nu l-ar fi ispitit, căci căldura se accentua, făcându-l să se înnăbuşe. Vizitatorul s-ar fi apropiat de lac, s-ar fi aplecat peste parapetul din beton al acestuia şi ar fi luat în cupola palmei câţiva stropi de apă pe care i-ar fi întins cu vădită satisfacţie pe faţa ce-i devenea tot mai palidă. Ar fi zâmbit apoi unei doamne care i-ar fi făcut cu mâna dintr-o farfurie şi ar fi observat din nou cuvintele încrustate pe marginile acesteia. Ar fi citit, fără a se mira câtuşi de puţin, că:

 

totul are un sens deoarece totul este făcut cu un scop anume

şi că (iar acele cuvinte ar fi apărut numai datorită întoarcerii farfuriei, căci altfel nu le-ar fi putut zări decât dacă ar fi făcut un tur al lacului):

scopul nu este totuşi cauza sensului căci sensul are o cauză şi un efect prin aceea că este sens.

Dacă vizitatorul nu ar fi dat prea multă atenţie doamnei care i-ar fi zâmbit şi ea sub impactul zâmbetului său docil şi politicos, ar fi putut citi în continuare că:

nici efectul nu este un postulat al scopului în ceea ce priveşte structura sensului căci sensul este autonom faţă de cele două elemente ale oricărei dinamici cauzale

şi că (farfuria urma să-şi încheie întoarcerea de 360 de grade):

 

sensul are o viaţă proprie prin aceea că există şi-atât.

 

Dacă vizitatorul ar fi citit acele fraze, nu ar fi fost surprins de sensul lor, deşi le-ar fi dat atenţia cuvenită. Totuşi, se poate presupune că s-ar fi ridicat fără să-şi sfârşească lectura, privind-o doar pe doamna aceea din farfurie, căreia i-ar fi adresat un salut de despărţire prin ridicarea mâinii în aer. Femeia i-ar fi răspuns cu un gest similar, iar vizitatorul s-ar fi apropiat din nou de statuie şi ar fi căutat harta pe care, în cele din urmă, ar fi găsit-o sculptată chiar pe piciorul bătrânului. Ar fi descâlcit filigranul complicat de străzi şi s-ar fi luminat deodată la faţă, punctând cu degetul un loc anume de pe piatră, o linie în dreptul căreia era încrustată litera N.. Vizitatorul ar fi înţeles că strada pe care ar fi căutat-o era foarte aproape de piaţa centrală în care stăpânea statuia bătrânului şi ar fi privit în jur, încercând să-şi dea seama unde se află, raportându-se tot timpul la harta pe care ar fi privit-o la răstimpuri scurte şi egale. La un moment dat, ar fi întins mâna către un punct care, după cum ar fi spus harta, s-ar fi aflat în partea de sud a oraşului şi ar fi pornit într-acolo cu agenda deschisă sub nas. Curând, după perindări sinuoase pe străzi şi străduţe curate, ar fi găsit ceea ce căuta şi s-ar fi oprit în dreptul unei clădiri imense acoperită toată cu fibră de sticlă. Ar fi simţit un val de căldură emanând dintr-însa şi ar fi intrat în ea după ce uşile rulante s-ar fi dat la o parte. Ar fi căutat pe panoul de la parter numele aflat în agenda pe care încă ar fi ţinut-o deschisă în mâna liberă, l-ar fi găsit şi ar fi păşit în liftul nespus de încăpător care l-ar fi dus până la un etaj despre care nu s-ar putea spune prea multe. Ar fi bătut la o uşă confecţionată dintr-un metal foarte dur deasupra căreia s-ar fi aflat un număr despre care din nou nu s-ar putea spune prea multe. I-ar fi deschis o femeie subţire care l-ar fi invitat fără sfială înăuntru, închizând apoi uşa în urma lui. Despre ce s-ar fi întâmplat mai departe cu vizitatorul, nu s-ar putea şti decât privind printr-un geam de fibră de sticlă din clădirea de vizavi, cu discreţie şi fără dorinţa voită de a afla cu obstinaţie ce s-ar fi întâmplat cu el, căci convieţuirea între locatarii acelui oraş putea fi comparabilă cu o fraternitate în care curiozitatea nu era o dominantă, nefiind desigur nici un observator voluntar.

#

puteţi comanda cartea pe site-ul editurii
blogul autorului: orasulnebunilor.blogspot.com

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #31

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *