Scrisori pentru Rita

[fragment de roman]

de Kaos Moon

Fulguieşte. Sunt fulgi mici şi murdari. Ca nişte suflete. Parcă ar curge din colţurile gurii nu din cer.

Vomaţi mă alb, să creadă lumea că sunteţi imaculaţi.

Nu m-am întors acasă imediat. M-am mai învârtit pe străzi, printre blocuri, prin parc şi la margine – aici marginea e aproape de centru, cred că se confundă. Erau două curve, tremurau de frig. Pe una o ştiam, pe cealaltă nu. Mă îndreptam către ele. Le luam acasă, ce. Le spălam, la parfumam şi le puneam să se fută între ele pentru că în aşa ceva nu-mi bag pula. Nu în ajunul Crăciunului. Mai trebuia să traversez strada şi să le spun bună ziua, deşi era deja seară. Mi-a tăiat calea un câine. Mic. Cărunt. Nu mint, cărunt. Purta un fel de barbă şi avea botul gros. Ţinea între dinţi ambalajul unei prăjituri. S-a oprit în faţa mea şi m-a privit în ochi. Dădea din coadă. Ne cunoaştem? El se uita. Nu vorbeşti? Nu vorbea. Am răsuflat uşurat, o excepţie era deja prea mult. M-am aplecat şi l-am gâdilat sub bărbie. Îi plăcea. A lăsat hârtia pe jos. A luat-o vântul. Nu s-a uitat după ea – câinii nu sunt lacomi. L-am gâdilat sub burtă. N-a zis nimic. L-am gâdilat şi la coaie. Erau mici, calde şi moi. Nebunule. Mi-a călărit instant antebraţul. Animal…

M-am ridicat. Boarfele tocmai urcau într-un GAZ care scotea un fum gros. Le-am făcut cu mâna. Mi-au arătat degetul mijlociu. De bun rămas. Ai văzut ce-ai făcut câine? Văzuse. M-am întors către casă. Ningea de-a binelea. Filosofam: uite, ninge de-a binelea. Se depunea fără să se topească. Senzaţia incomodă că e cineva în spate. M-am întors. Potaia. Ce faci mă? S-a oprit şi el. S-a aşezat pe picioarele din faţă şi mă privea. Aceeaşi figură, nu puteai să te superi pe el. Nu azi. Vino i-am spus. Venea oricum.

L-am băgat în casă. Din a patra încercare. Se oprise în uşă. Hai mă intră. Nu voia. Adică ezita. Băga capul dar îl scotea rapid. Apoi schelălăia nehotărât, se lingea pe buze, dădea din picioare… nu avea curaj. La urmă m-am aplecat, l-am luat în braţe şi l-am luat de acolo. Am închis uşa, apoi l-am lăsat pe jos. S-a lipit instinctiv de tăblie. Ţi-e frică. Îi era frică. Bine, stai acolo şi obişnuieşte-te, o să vezi că nu se schimbă prea multe. Stătea acolo. Se uita în jur.

I-am adus nişte pastramă de oaie la grătar. Am găsit-o în bucătărie. O lăsase doamna Neli mai devreme probabil. I-am pus-o în faţă. A mirosit neîncrezător. Ia mă, miroase a pizdă, e bună. Da, a mâncat-o. Pe toată. Vezi mă, ţi-am zis io… Vin nu-ţi dau, doar apă. I-am pus apă. A lins-o pe toată. M-am întins în fotoliu. Am luat din raft o carte. Am răsfoit-o. Nu ştiu ce carte. M-am dus la comp., l-am deschis, mi-am parcurs spamurile, apoi le-am şters. Auzi Rita, n-am mai primit un e-mail de la o real human being de vreo 6 luni cred. Spamuri însă, zilnic 10-15. Asta aşa, ca intermezzo… Dog mă privea întins pe jos. Lângă uşă. Încă încordat. Vino mă încoa, i-am spus. A ciulit urechile. Hai vino… s-a ridicat în patru labe, atent. Cuţu cuţu, i-am spus. S-a dat în spate. Corect, cine mai pricepe limbajul arhaic? Stai acolo, ce să-ţi fac…

M-am dus la fereastră. Era aburită. Am şters-o şi m-am uitat afară. Nu mai era doamna Ciutacu, nu mai era nimeni. Toţi absorbiţi de un trecut abrupt. Ningea şi atât. M-aş fi dat cu sania dar singur nu are niciun haz. Azi când oamenii se nasc direct maturi. Geamul era rece. Apoi şi fruntea. E mişto să nu te gândeşti la nimic.

Apoi l-am simţit. S-a apropiat cu griji însutite. Mi-a mirosit gamba, apoi mi-a adulmecat simţurile şi s-a liniştit. S-a lăsat pe burtă. Şi-a aşezat capul pe papucul meu. Şi-a adormit.

xxx

Băi Rita, deci căutam pe google informaţii care nu se găsesc pe google.

Erau o grămadă. Apoi am scris cuvântul “sfârşit”. Şi mi-a apărut aşa: ştiri despre sfârşit. Uite mă că au inventat ştiri şi pentru aşa ceva. Lipsea una, aia că sfârşitul tău se apropie. Închid blogul, n-o să mai ştie nimeni despre tine de la mine. Şi dacă nu ştie de la mine, nu exişti.

Apoi mai jos, scria aşa: imagini pentru sfârşit. Băi, o grămadă de poze. O poză cu sfârşitul nu e nimic spectaculos. Cea mai mişto era una cu un schelet călărind o bicicletă în asfinţit. Urmată de una cu un dreptunghi negru înăuntrul căruia scria “ SFÂRŞIT”. Băi da, ăsta e capătul.

Poze cu sfârşit.

Da mă Rita, cred că o să închid blogul. Am tot scris la el, ca şi cum am tot vorbit cu tine. Că atunci când erai p-aici n-aveam timp. Mi-am trăit viaţa anul ăsta ca şi cum am trăit-o cu tine, ceea ce e mult mai bine decât aş fi trăit-o cu tine for real. Cu femeile în general viaţa e mult mai frumoasă când îţi lipsesc. Când le scrii e-mail-uri, când le vorbeşti la telefon, când visezi o lună întreagă cum o să le fuţi. După ce le fuţi regreţi că ai plătit atât de mult factura telefonică, parfumurile şi coşurile cu flori, uneori şi ceafa de porc la grătar cu care le-ai îndopat ca să aibă orgasm. Uite mă de aia n-o să fiu eu niciodată bogat – pentru că iubesc. Iubirea e un cost, baby.

Acum m-am cam săturat şi de cum ar fi cu tine fără să fie cu tine. Te-ai epuizat ca personaj şi pe lângă tine m-am epuizat şi eu. S-au epuizat şi Monica, şi Flori (băi pe tine n-o să te epuizez niciodată, poate pentru că m-ai costat cel mai puţin, e posibil şi asta… ai fi fost o iubire ieftină, deci ideală), şi Frusinica şi Cătălina, şi toate. A mai rămas Oana, dar ea e acolo la spital, ţăcăne la laptop, o să nască, o să fie mamă, apoi o să aibă o depresie post natală şi o să se omoare… sunt un ins logic, o tai de pe lista de cadouri de Crăciun.

Şi a mai rămas şi Angel. Şi copilul Ştefan, şi doamna Ciutacu a mai rămas pentru că m-a sunat aseară să-mi spună că Gicu’ s-a întors, şi-a cerut iertare şi ea l-a iertat. Şi eu ce să fac, am întrebat-o. Nimic, mi-a zis, am vrut doar să ştii asta şi să mai ştii că mâine îl trimit la sor’mea la ţară să taie porcul şi că te aştept că mi-e dor de tine. Să iei în drum şi nişte ketchup că am făcut pizza. Cu doamna Ciutacu n-o termin.

Doamna Neli e doamna Neli, e destinul cu cărnuri.

Dar mai am câteva lucruri de făcut, am vrut doar să te anunţ dinainte pentru că aşa e frumos, chit că eu nu fac lucruri frumoase dezinteresat.

xxx

E aşa un aer de sfârşit de lume, nu mă?

Ăsta micu’ nu ştie decât să dea din coadă şi să se cace. Băi, mănâncă mult, ca un spart şi se cacă şi mai mult, că doi sparţi. I-am dat şi nume – îl cheamă Rita. Un câine mascul pe nume Rita, crezi că meritai mai mult? Cu câinele Rita îmi fac ieşirea din scenă, înţelegi? Fără să ies din scenă. Aia e piesa de teatru perfectă, cea care continuă şi după ce cade cortina.

Azi e prima ieşire la aplauze.

Azi l-am scos pe Rita la plimbare. A nins, s-a depus, javra se descurcă. I-am pus un fular la gât şi ochelari ca să mă dau şmecher, aşa cum îşi bat joc toţi posesorii de pets când vor să se facă remarcaţi. Nu-i plăcea. L-am învârtit în jurul blocului, s-a căcat şi iar l-am învârtit. La întoarcere nea Vasea înarmat cu o furcă încerca să dea zăpadă la o parte de pe alee. Mi-am amintit că face asta în fiecare an. La fel făcea şi anul trecut exact cu o zi înainte să mă apuc să-ţi scriu. Ţie Rita. E vreun semn? L-am întrebat şi pe el. Era concentrat, nu m-a băgat în seamă. I-am spus Ritei, crezi că dacă îţi poruncesc să-l latri pe moşul ăsta nebun, te descurci? Rita s-a aşezat în cur şi s-a lins la coaie. Probleme de adaptare.

Am intrat în casă. După câteva minute a intrat şi doamna Neli. Băi Rita, să mor io, ăsta micu’ parcă înnebunise. Băi lătra la aia de parcă venise să-i pună laţul. Doamna Neli stătea lipită de uşă cu mâinile pe sus. În ele ţinea o oală cu sarmale. Vecine, a exclamat. Da. Ţi-ai luat câine… Da. Mi-e frică, te rog leagă-l. Stai un pic, i-am zis, m-a tăiat căcarea. M-am căcat în zgomot. Nu e prea plăcut. M-am şters. Am ieşit. Doamna Neli stătea cu oală de sarmale pe cap şi îi făcea semne căţelului. Rita, taci în pizda mă-tii din gură. A tăcut, dar o privea urât. Aş fi vrut să-l leg dar nu aveam cu ce. L-am băgat în baie – stai acolo. Stătea acolo şi mârâia. Doamna Neli era roşie la faţă, se speriase. Gata doamnă, l-am izolat. Ce aveţi acolo? Nişte sarmale. Du-le la frigider, nu mi-e foame acum. Le-a dus la frigider. M-a întrebat ce fac, i-am spus că bine. A dat să iasă. Am apucat-o de mână. Unde te grăbeşti? Am puţină treabă, dar mă întorc într-o oră, pe cuvânt vecine.

Ştiam, o aştepta malacul ăla de Mircea sus. M-am gândit câteva secunde. Nu, nu pleci nicăieri. Te rog vecine, trebuie să termin un draft de contract. Draft de contract… corporatista pulii. Lasă că îl termini tu, acum stai jos. S-a aşezat pe canapea. Mâinile îi tremurau oarecum nervos. Înţelegeam şi mă irita – proasta prinsese drag de ăla. Probabil lucrurile deveniseră mai serioase. Aşa ceva nu trebuie să mi se întâmple iarna, i-am spus. Ce vecine? Am luat-o de mână şi am ridicat-o în picioare. S-a şters la gură cu mâna stângă. Nu doamnă, nu îţi dau muie. În schimb i-am înfundat pumnul în stomac. S-a îndoit. Apoi am început să-i car capace în cap şi şuturi în cur. Am bătut-o frumos, după catalog. Dacă era gălbenuş de ou ieşea o maioneză din ăia care se lipeşte de lingură. Am bătut-o aşa de bine încât la final, mi-a mulţumit şi mi-a cerut un autograf. Am bătut-o de bun rămas la fel cum îmbrăţişezi o femeie pe care o vezi prima dată, de bun venit – emoţionat, pasional şi unic. Ea a rămas întinsă pe jos. Gemea ipocrit. Putea să geamă oricum, mie mi se părea a fi ipocrit.

Ştii de ce, am întrebat-o. Pentru că sunt o proastă, mi-a spus. Măcar ştia să răspundă. Acuma ia-ţi sarmalele şi ieşi în pizda mă-tii. Şi-a luat sarmalele şi a ieşit. Să nu te mai prind pe aici, i-am strigat cehovian. N-a avut replică. Consecinţa unei educaţii precare. Şi concluzia că o viaţă nouă începe, de regulă, atunci când nu te aştepţi şi când n-ai niciun chef de aşa ceva.

Da, aici iese doamna Neli din scenă. Aplauze.

xxx

Azi mi-am programat ora de dresaj cu Rita.

Dacă n-am reuşit cu tine proasto, poate reuşesc cu corespondentul tău canin. I-am dat mai întâi să mănânce. Şi ţie îţi dădeam. M-am jucat cu el. Şi cu tine mă jucam. I-am poruncit – spune-mi că mă iubeşti. A lătrat. Băi, şi tu lătrai. N-am să înţeleg niciodată ce program genetic te făcea să te comporţi astfel. Îmi venea să-ţi întind o coajă de pâine când mi-o sugeai, să mor io. Îmi venea să-ţi spun cuţu cuţu. Da’ cred că ţi-am şi zis odată, nu mai ştiu, mi-o sugeai des. Da mă proasto, am stat cu tine 3 ani legaţi şi nu mi-ai spus niciodată te iubesc, aşa, de la tine. Trebuia să mă rog o zi întreagă, trebuia să te ling şi să te bat cu palmele la cur, trebuia să te îmbăt şi să-ţi dau bani să-i duci lu mă-ta de băut. Iubirea e umilinţă baby. De preferat să se umilească celălalt.

I-am pus lui Rita o zgardă la gât. O luasem de la doamna Mogoş înainte s-o scoată din casă. Fusese a lui Jimmy. Auzi mă, ce crezi, s-au întâlnit ăştia doi în Rai? Au refăcut cuplul? Se roagă pentru mine? Zgarda e una roşie roasă de Jimmy, de rău ce era. Ăsta micu’ a stat cuminte, n-a spus nimic. Ba chiar am avut senzaţia că o voia, că se simte bine – am detectat în ochii lui o umbră de mândrie. În lumea câinilor e ca şi în lumea oamenilor, m-am gândit. Cu cât ai zgarda mai strânsă cu atât eşti mai fudul. Scalvia e motiv de mândrie buey, să ştii şi tu. Dacă-l lingi în cur pe stăpân e ca şi cum ai fi el. Dacă ţi-o fute pe proasta aia a ta, te face fin. Băi oameni, fiţi sclavi şi o să vă fie bine. A fi rebel e caca, e desuet, pute. În plus, nu mai e ca înainte, nu mai sare pizda la erou. Dimpotrivă. Eroul e un labagiu.

Vreau să fiu sclav, mi-a ajuns să fiu liber.

Eu stăteam în picioare şi îi spuneam, Rita acuma stai în cur. Se culca pe burtă. Îi spuneam, ok, stai pe burtă. Stătea în cur. Ce-ţi seamănă javra asta, Dumnezeule! Ca s-o dresez pe ea, mai întâi trebuie să mă dresez pe mine. Şo pe el, strigam, arătând către un duşman imaginar (gheata Nike). Se repezea la ea şi o umplea de pişat. Băi Rita, nu fi bou. Aruncam cu peria prin casă şi strigăm aport. Venea şi îmi futea gamba. Pe fond un câine e amuzant. E ca o femeie, îţi umple viaţa şi spaţiul. Dacă suporţi faptul că se cacă şi din când în când trebuie să şi mănânce, e ok, you can live with that. Strenght: nu vorbeşte. Weakness: nu suge pula.

Vin gânduri frumoase la prima mână.

xxx

Am dresat câinele vreo două ore. Nu s-a prins nimic dar am avut motiv să nu răspund la telefon. La care suna insistent Monica. Mi-a lăsat un mesaj: mă îngrijorezi, vreau să te văd. Nu ştiam ce să fac – să-i răspund… să nu-i răspund. I-am scris: nu ştiu ce să fac – să-ţi răspund, să nu-ţi răspund…

Sms Monica : Ce ai?

Sms Eu : un câine.

SmS Monica : Nu înţeleg

Sms Eu : m-ai întrebat ce am, am câine.

Sms Monica : Nice, ce rasă e?

Sms Eu: Cam ce rasă eşti şi tu…

Sms Monica : ?

Sms Eu : Rasă incertă… fără pedigree…

Sms Monica : Ha ha… ce-am mai râs.

Sms Eu: Ca să n-o mai lungim : îmi sugi pula sau nu?

Sms Monica : Nic, te închizi în tine.

Am închis telefonul şi după m-am închis şi pe mine. După vreo oră am sunat la Ciutaca. Boul era încă la ţară. M-am dus să mă descarc. Am futut-o şi m-am întors. I-am zis că e pentru ultima oară. A făcut ochii mari şi a strigat tare : NU! Exact că Maia Morgenstern într-un film. Nu mai ştiu care, oricum joacă prost. Ba da.

A ieşit din scenă bolborosind. Nu ştiu ce spunea – cine mai e atent la actorii care ies?

xxx

Ieri a nins, azi se topeşte. Iarnă de căcat.

Îmi vine să spun că iernile copilăriei erau adevărate nu ca asta, dar nu spun. Mă gândesc că n-am avut o copilărie adevărată. Lucrurile care trec de fapt nu mai există. L-am luat pe Rita în braţe şi ne-am dat în leagăn. Mă simt bine cu el. Nu latră decât atunci când aude paşii doamnei Neli pe scări. În rest e mut. E un câine care ştie exact care e distanţa dintre specii şi, mai ales, că trebuie s-o respecte. Nu mă împiedic de el, nu-mi sare în pat atunci când dorm, iar când mă fut cu câte o dudă se duce singur în baie.

Da, azi am avut una. Cred că ţi-am mai spus cândva, e chelner la Cassel. Am futut-o demult demult. O dată. Aşa cum se fut câteodată oamenii ca să uite. Ne mai vedeam, ne salutam şi atât. Azi am fost să-l plimb pe ăsta şi am ajuns la local. Era acolo. Avea altă culoare de păr şi altă tunsoare. În schimb păstra aceeaşi fustă scurtă şi aceleaşi picioare. I-am cerut o cafea. Mi-a adus. Mi-a zâmbit – e al tău? Da. Măi căţel, i-a spus, şi l-a scărpinat între urechi. Lui i-a plăcut şi a lins-o pe mână. Ea s-a lăsat pe vine şi l-a alintat. Eu mă uitam la picioarele ei. I se vedeau chiloţii. Albi, curaţi. Am zâmbit şi eu. A observat. S-a ridicat. Îţi aduc o cafea… Nic. Aşa, Nic, am uitat cum te cheamă, iartă-mă. Am iertat-o. Nu era nimeni în bar, în afară de noi. Auzi…? Cora… Aşa, Cora, am uitat cum te cheamă, iartă-mă. A râs. Şi m-a iertat. Adu două cafele, face eu cinste. Ok, a spus, vin imediat.

A adus două cafele. Eu beau fără zahăr, m-a anunţat. Eu beau dulce, am spus. Măi muţunache, i-a spus din nou Ritei. Mă rog, Rita nu aduce a muţunache, e o javră şi atât. Dar ea îi spunea muţunache. Îmi închipuiam că-mi spune mie. Te place, i-am spus privind-o în ochi. Pe altcineva n-ar lăsa. Îmi plac căţeii, ei simt asta. Căţeii ăştia sunt ca nişte bărbaţi, i-am spus. Ea a râs din nou. Vrei să-ţi fac şi ţie aşa? Da. M-a gâdilat sub bărbie şi mi-a spus, „măi muţunache”. Am râs. Adică am râs relaxat. Ce chestie… Cum mai merge, am întrebat-o. Prost, e criză, nu prea mai intră nimeni. Dar ţie? Mie? S-a gândit. Aşa şi aşa : serviciu, acasă, iar serviciu, iar acasă. Te-ai măritat? Da. Şi am divorţat. O umbră a înotat maestuos pe apa limpede a privirilor ei. Dar a trecut mai departe. E mai bine acum? E mai bine.

Oamenii nu trebuie să se cunoască ca să se apropie, trebuie doar să se simtă al dracului de singuri. Cora şi cu mine ne simţeam singuri.

Dar tu? Te mai văd prin oraş… Pe acasă. Cândva lucrai la firma aia tare. Lucram, nu mai lucrez. Şi cum te descurci? Am mai mult decât îmi trebuie – mă chinui de câţiva ani s-o rezolv şi pe asta. S-a încruntat un pic – nu înţeleg ce spui. Mi-e bine. Vreau să-mi fie rău. De ce? Mă plictisesc sau cam aşa ceva. Şi-a pus palma pe palmă mea. Am pus palma pe palma ei care se aşezase pe palmă mea. A pus palma pe palma mea care îi acoperea palma care se aşezase pe palma mea. Dacă eram miriapode m-aş fi plictist să scriu despre scena asta. Dar suntem oameni, suntem perfect proporţionaţi pentru a fi fericiţi. Vor descoperi într-o zi şi adevărul ăsta. Noi închidem cam peste o oră. Perfect, te aştept.

Când a închis eram deja îndrăgostit şi panicat. Aveam febră. Iar când s-a apropiat îmbrăcată în paltonul ăla ieftin şi în blugi, i-am spus : ştii cine eşti tu? Cine? Tu eşti Lerui Ler. M-am grăbit s-o asigur că e de bine. Mi-a pus mâna pe frunte. Ai puţină febră, ştii? Am pus mâna peste mâna ei care se aşezase pe fruntea mea… O să mă faci tu bine Cora. Dacă eram miriapode, am mai spus…

xxx

Am ieşit. Era umed. M-a luat de braţ.

Îi simţeam palma strângându-mi cotul – se simţea protejată. Apoi m-a apucat şi cu mâna cealaltă. În sufletul ei se topeau iceberguri. Auzeam cum cad din când în când falii mari de gheaţă. Ţie ţi-e frig, am observat. Da, când vine iarna nu mai sunt om. Am oprit-o şi am strâns în braţe un neom. Am strâns în braţe o femeie. Părul îi mirosea a tutun. Şi-a pus capul pe pieptul meu şi m-a strâns la rându-i. Stăteam aşa sub lumina unui bec chior, undeva între Labirintului şi Eminescu. E mai bine aşa? A dat scurt din cap. Rita plutea discret în urma noastră. Rita era un înger care ne păzea. Din când în când marca teritoriul, dar nu pentru el ci pentru noi. Haide acum, am spus, intrăm în casă şi ne încălzim.

Am ajuns după 15 minute. Am lăsat-o să intre înaintea mea. Apoi l-am lăsat şi pe Rita. La urmă am intrat şi eu. S-a uitat împrejur. E bine aicea la tine. E prima oară când îmi vine şi mie să spun asta. Doamne cum vorbeşti… Am ajutat-o să-şi scoată paltonul. A rămas în cămaşa albă de chelner. Era un alb mat, frumos. Nu purta sutien. Am admirat-o a doua oară. Băi Rita, femeia asta arată bine. Şi mai nasol : seamănă mult cu tine. Baia e acolo? Da. Pot să fac un duş? Putea să facă un duş. Până a ieşit, am fiert nişte vin roşu ( mi l-a dat Ciutaca la pachet), am făcut nişte sandwich-uri şi am desfăcut un baton de ciocolată. Am rupt tăbliţele şi le-am înghesuit într-o farfurioară. Ce bou.

A revenit îmbrăcată într-un tricou pe care nu apucasem să scriu nimic. Cine e Neli, a întrebat? Nu ştersesem nici până acum pereţii. Neli… un model vechi de tapet. Nu se mai poartă. La primăvară, dacă schimbi, vin să te ajut… îmi place să mă bag la decoraţiuni interioare. Sigur, la primăvară. S-a aşezat şi a luat una din căni. A băut. Doamne ce frig mi-a fost. Nu avea chiloţi pe ea. M-am lăsat în genunchi. Ce vrei să faci, m-a întrebat. I-am îndepărtat picioarele. Bea-ţi vinul. Ea şi-a băut vinul.

Mai încolo eram transpiraţi. Avea firele de păr lipite de frunte şi respira sacadat. Nic, nici nu mai ştiu de când n-am făcut-o. Nu te cred… eşti prea bună ca să rămâi nefutută. Nu te mint, de când am divorţat mi s-a cam luat. Şi azi? Mi-a zâmbit, căţelul. Eraţi aşa de simpatici împreună încât mi-am imaginat că sunteţi ai mei şi-aţi venit să mă vedeţi. Băi Cora, băi, aşa se întorc câteodată lucrurile… A ridicat din umeri.

Cora n-a ieşit din scenă pentru că ea n-a jucat. În spectacolul ăsta ea e fata din primul rând care urcă şi oferă flori eroului principal. El le ia şi-i strecoară în palmă numărul lui de telefon. Şi descoperă în cabină că i-a fost furat.

xxx

Băi Rita stau.

Ştii starea asta, ţi-o mai aminteşti, nu? Când nu ştiu ce să fac, dacă să mă enervez sau să râd, dacă să mă duc să dau o muie sau să mă duc s-o iau, this kind of shit. Băi, deci m-am trezit dimineaţa fresh, bine dispus şi odihnit. Mă recunoşti? Nu? Bingo. Primul gând a fost Cora şi sudoarea care i se scurgea pe ochi în timp ce ne iubeam. Transpiră abundent şi asta mă excită. Cora e o femeie curată, iar sudoarea îi miroase mişto. Miroase a vin fiert cu scorţişoară, în bucătărie după ce ai fript nişte scrumbie şi ai fumat o ţigară de foi fredonând ceva old rock, să zicem Since you’ve been gone. Miroase a dragoste. Băi, deci într-o zi o să merg la ea (până la urma aşa a rămas, să ne mai vedem, într-un alt film, cândva), o să-i colectez burboanele într-un recipient şi-o să-l iau cu mine acasă. Şi când o să stau singur, cu pula scoasă ascultând-o cum urlă la lună, o să-i dau două picături din astea pe la nas şi-o s-o bat vesel în cap. Ea o să ajungă repede la orgasm, pentru că îi place miroul de femeie care îmi place mie. Nu ştiu dacă înţelegi, no matter.

Rita dormea sub pat. Scoala mă. S-a trezit, s-a întins cât era de lung (adică nu prea mult) şi s-a ridicat. Hai că avem treabă. Şi-a scuturat blana. Mi-am tras tricoul cu : „Tell me baby/Do you recognize me?”, mi-am pus ghetele Wrangler şi-am ieşit. Ştii ce-mi place mie la Rita, Rita? Că nu întreabă niciodată unde mergem. Tu întrebai. Femeile care întreabă trebuie să trăiască singure. De fapt, ele trăiesc singure. Mergem să cumpărăm brad, i-am spus. Pentru tine îl fac boule, n-am mai făcut de când a plecat pizda aia, Rita. Pentru tine şi pentru Ştefan, ăştia mici trebuie de mici obişnuiţi cu tradiţia, nu crezi? Credea.

Am luat un brad gros, încărcat cu crengi după ce m-am certat cu toată ţigănimea din piaţă. Eu voiam brad, ei îmi dădeau lemne. Da’ ce fel de brad vrei mata bre? Vreau brad ca-n poveşti, buey. Când mă uit la el să simt cum arde focul în cămin, să vină prinţesa ghietii la mine şi să mă fută, să vină şi Moşu’, să vină şi renii, să vină drak cu toţii, ca şi cum eu aş fi Emil Gârleanu. Atunci du-te mata în pădure şi ia-ţi unul, poate te fute lupul. Până la urmă am găsit ceva, aşa cam de calitatea poveştilor lui Bogdan Suceavă. Adică cel mai bun dintr-o piaţă proastă. Cumperi cartea şi o pui în raft pentru că are coperţi frumoase.

L-am cărat cu greu. Pentru că un brad greu se cară greu. După ce l-am băgat în casă m-am odihnit jumătate de oră. În casă mirosea încă a Cora. Am şters şi am înălţat bradul. Am scos de sub pat cutia cu globuri. Toate roşii, că aşa îţi plăcea ţie obsedată dracului. Le-am legat pe toate, pline de praf cum erau. Le-am aranjat cu gust. Întotdeauna eu am fost ăla care a împodobit bradul. Am făcut doi paşi în spate şi mi-am admirat opera. Lipsea ceva. Ştiam. Am intrat în bucătărie am luat toate cele patru sticle de Cola şi le-am pus la poale. Da, acum da. Crăciunul poate să vină, am spus. Ia zi mă, îţi place? Rita se uită la feliuţele de babic pe care le legasem printre globuri. Am mai intercalat şi feliuţe de kaizer, oase de pui şi cuburi de caşcaval. E al tău mă dar aşteaptă să vină Crăciunul. N-o să mori o săptămână. Se juca vesel cu cablul de iluminat.

A ciulit urechile. Le-am ciulit şi eu. Se spune că stăpânii capăta figura şi capacităţile animalelor pe care le deţin. Eu n-am nevoie să merg pe stradă ca să văd că ţii acasă papagali, înţelegi? Doamna Neli cobora scările. Rita s-a repezit la uşă ca s-o latre. După el s-a repezit şi cablul. Iar după cablu bradul.

Asta s-a întâmplat acum vreo două ore. Stau şi mă uit la dezastru. Rita stă şi el şi se uită. A mâncat tot mezelul. E jovial. La el a venit Crăciunul.

xxx

Telegrame

Marile idei au fost comise întotdeauna de idioţi. Un oltean dintr-un sat oltenesc plin cu olteni, din Oltenia a spus aşa : eu am speranţa că anul ăsta o să fie şi mai prost. Cum e să-ţi fie teamă de un an mai bun…

Olteanul era întrebat ce crede despre Anul Boului.

Rita, azi mă simt un om normal, capabil să vorbească despre lucruri comune, accesibile tuturor, chiar şi lui. Am habitudini, bufeuri şi frici. Am covingeri, credinţe şi idei. Şi descopăr că am o dorinţă teribilă de a fi lăsat în pace. Aş vrea să cunosc pe cineva căruia să-i pretind să mă lase în pace.

Distincţia unui păianjen stă în construcţie. Puţine specii au primit darul acesta. Arahnofobia este mai degrabă un complex, pentru că urâtul ăla minuscul cu 6 picioare şi chip monstruos poate construi atât de frumos, în timp ce tu – fucking human been – ţi-a dezvoltat doar darul distrugerii. Tu ai nevoie de idei, planuri şi resurse – el nu are nevoie decât de maţe. Şi din când în când de câte o victimă, ca să-şi împrospăteze materia creativă. Ce destin – să creezi bijuterii arhitecturale prinzând muşte. Ce geniu – să creezi bijuterii arhitecturale doar din sucul acestora. Specia asta nu s-a născut în Anul Boului.

Scurt pasaj cu un băieţel aşteptând la uşă şi spunând „vreau să vină mami…”

Uneori poate că are sens să ucizi câteva mii de copii ca să rămână unul – cel norocos. Mai încolo va fi simplu să i se spună cel ales. Cel ales în numele căruia sunt ucişi cei care nu-l cred. Crima e bună, crima e cool, crima e zâmbetul tablourilor din biserici şi moneda de schimb în politică.

Se vorbeşte mult despre iubire. Pe bloguri, în emisiuni televizate, la o bere, la coafor, în somn. E atâta gălăgie… Iubirea are nevoie de linişte.

De aceea eşti frumos când iubeşti, pentru că slăbiciunea te face mai puternic.

Holocaustul e o rană urâtă pe obrazul speciei. O rană mai nouă pe o colecţie de răni mai vechi… Astăzi Holocaustul e replicat în zeci de holocausturi mai mici. Nigeria, Botswana, Sudan, Indonezia, India, Sri Lanka, Iraq, Arabofobia… cei nenorocoşi… cei care au pierdut… historically speaking.

Rasa umană ca un bolnav de lepră.

October Project are fucking gods

#
blogul romanului: kaosmoon.blogspot.com