Toleranța, intolerantă încă din definiție

(disecții altruiste)

de Final Zero

Chiar și definițiile toleranței conțin, intrinsec, intoleranță. Pentru că raportează privitorul superior la ceva față de care tot acesta se percepe a fi tolerant.

Definiția mea a toleranței ar fi puțintel altfel. Acceptarea a ceva e veridică doar și doar atunci când individul se poate pune în situația analizată, ar fi în stare să și-o însușească ca proprie normalitate, s-ar vedea pe sine în locul celui vizat de analiză.

Adevăratul tolerant nu este cel care înțelege obiceiurile din comunitățile țigănești, spre exemplu, ci acela care ar fi gata oricând să se instaleze, fără WC, gaz și alte nebunii, într-o cocioabă de chirpici și să trăiască astfel.

Nu poți să afirmi că ești tolerant cu gay-ii în condițiile în care ți-e scârbă să fii atins de un bărbat. Chestiunea convenită a toleranței devine astfel un  soi de ipocrizie acceptată academic.

Pentru că toți vorbesc de toleranță în termeni de eu și altul, pe când toleranța în stare pură nu are voie să producă disocieri.

Iubirea este adevărata toleranță. Toleranța nu are nimic, așa cum a fost convenită ea, pentru a fi luată în seamă.

Respectând definiția termenilor, vă îndemn nu să fiți toleranți, ci doar să iubiți, din toată inima. Să vedeți că nu sunt așa mari diferențe între voi și indienii ce sapă în căcat în Calcutta.

Și că doar ce produce rău trebuie condamnat. În rest suntem o mare diversitate a aceluiași nimic.