[Cristina Nemerovschi – “Păpuşile”, Herg Benet Publishers, 2015]
de Constantin Piştea
„Uneori, crezi că ştii moartea. O vezi în jurul tău, eşti conştient că ea există şi că, în timp, se va apropia tot mai mult de tine. Îţi vezi murind străbunici, bunici, vecini, unchi, mătuşi, poate un părinte. Nu-ţi pare ceva străin moartea. Până într-o zi, când vine la un pas de tine şi calcă peste inima ta aşa cum ar trece în viteză un camion pe un pod de sticlă, fărâmiţând totul şi împrăştiind cioburi. Abia atunci îţi dai seama că tot ceea ce credeai că ştii despre ea era doar unul dintre învelişurile ei blânde, nu tot adevărul. Abia atunci înţelegi ce e moartea.”
Dora şi Luna, Luna şi Dora, două tipe. Dora-i mai tânără şi cică-i rockeriţă. Are doar 18 ani şi se-ndrăgosteşte de Luna, care intră în viaţa ei, „ca un vampir, ca o vrăjitoare tripată”. Mare amor de aprilie 2011. Lesbianism, ai zice. Nţţţ! Poezie. Dragostea e cât se poate de reală, nu-i un moft trecător, o pasiune ieftină şi-atât, ci defineşte un moment din viaţa celor două, un moment care le influenţează destinul. Luna parcă-i mai înstărită, taică-su e ceva om politic important, însă ca şi familia Dorei, şi cea a Lunei este dezorganizată.
Dora are viu în minte momentul despărţirii de mama ei naturală, care-a plecat fără explicaţii cu câţiva ani în urmă, ca să fugă de o căsnicie eşuată, iar Luna se raportează permanent la o prezicere, care nu-i dă mai mult de câţiva ani de trăit. Ce rezultă de aici? O poveste despre iubire şi moarte, după cum sunt botezate şi cele două părţi ale romanului. Iubirea este pur şi simplu fantastică, incredibilă, acaparatoare, cam în genul celei din „Soldaţii” lui Adrian Schiop, doar că aici nu-i cu bărbaţi, ci cu femei, iar mediul e ceva mai „elevat” (no offense, Ferentari!). Pe de altă parte, moartea e aşa cum crezi că o ştii. Şi Dora credea că o ştia, înainte de a trăi povestea pe care-o zice în „Păpuşile”.
Există un grad enervant de previzibilitate în destinul Lunei. Ştii că se va petrece o tragedie cu ea, iar Cristina Nemerovschi întinde elasticul până când nu mai e mult şi-l rupe. Clar, vrea să te fiarbă, deşi e cam clar ce se va petrece. Şi chiar dacă ţi se pare limpede ce urmează, nu-ţi pierzi curiozitatea legată de modul în care se va întâmpla totul. Iar pe măsură ce „secretele” se developează, remarci că tragedia nu cade-n patetism, deşi ar fi foarte uşor să alunece într-acolo. Se plânge mult, dar hei, moare cineva! Şi nu doar cineva, ci şi ceva. O perioadă de numai câţiva ani se duce pe apa sâmbetei, în urma unui episod banalo-stupido-caraghios de dramatic, în timp ce în paharul cu iubire se infiltrează moartea precum cerneala peste apă şi nimic nu va mai fi la fel.
Iar drama, marea dramă este conştientizarea faptului că iubirea n-ar fi bună de nimic din moment ce nu ţi-i salvează de la moarte pe cei dragi.
„La ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?”
Romanul Cristinei Nemerovschi, a opta sa carte (în patru ani), caută şi găseşte o soluţie. Până la urmă, iubirea e bună la ceva, mai ales pentru că ştie să se reinventeze. Iar Dora, cea care iubeşte şi pierde, e suficient de deşteaptă ca să extragă din istorie ceva ce o poate ajuta să meargă mai departe.
„…eu şi Luna am petrecut o noapte albă pe canapeaua din sufragerie, goale, sub o cuvertură roşu aprins, catifelată. Mi-a spus că mirosul de brad îi aducea atât de mult aminte că toţi oamenii pleacă sau mor, că oricum nu rămâne nimic prea multă vreme aşa cum îl ştim noi. Că tot ce putem face mai bun este să reţinem ceea ce simţim, să ne scrijelim în amintire momente din astea, să ţinem cu dinţii de ele, fiindcă fără ele nu prea suntem nimic. Oamenii nu au vreun sens dacă dai la o parte chestiile pe care le simt – fără ele, sunt doar apă, păr, oase şi carne pe cale să se strice.”
„Păpuşile” este un roman care te întristează, pentru că îţi spune cum e viaţa de fapt. Cu partea ei de amar, dar şi cu revelaţiile şi extazele ei. Şi bine că am brad artificial. Şi bine că Luna şi Dora sunt doar nişte personaje. Şi ce descoperire, Cristina Nemerovschi, chiar un scriitor!