de Adrian Grauenfels
Ce furtună!, ar fi zis Shakespeare. Oedipus Rex nu-ţi propune ţie cititorule să-ţi omorî tatăl ca să te culci cu mama ta. Medea nu este un manual cum să-ţi ucizi copiii. Dar ministrul educaţiei din Israel Naftali Benett este de altă părere. El susţine că literatura nu are o funcţie ideatică, în schimb tineretul ar prelua pasiv mesajul cărţilor citite. În acest spirit ministrul Benett a decis retragerea cărţii doamnei Dorit Rabinyan “Gardul Viu” tipărită în 2014 (“Borderlife” în versiunea engleză) din programa şcolilor din Israel. Ministerul educaţiei a stabilit că “tinerii adolescenţi au tendinţa romantizării şi nu au o viziune sistematică a păstrării etnicităţii lor şi deci nu-s treji la pericolului asimilării”. Orwellianul frate mai mare a decis că lectură minorilor va duce la mariaje mixte nedorite. Desigur Benett şi-a înscris cu cinism la activ câteva voturi politice susţinând conceptul greşit în care literatura şi procesul citirii sunt motivul interzicerii cărţii cu pricina. Iată o clară tentativă de a fereca mintea publicului larg. Ce-l sperie mai mult pe ministerul nostru, mariajul mixt sau gândirea independentă?
Ministrul nu greşeşte subliniind relaţia dintre literatură şi etică dar când literatura devine un simplu vehicul al moralităţii ea devine o literatură rea, o simplă polemică sau o dogmă politică. Putem cita din poetul John Ashberry care sublinia că o literatură slabă este uşor de calificat prin a fi moralizatoare, de aici lipseşte un singur pas înainte de a deveni doctrină. Din contră, iluminiştii considerau poezia ca oferind o lume de aur, în care reflecţia şi introspecţia sunt instrumentele aprecierii realităţii dintr-un alt unghi de vedere. În romanul cu pricina relaţia romantică dintre Isarelianca Liat şi Palestinianul Hilmi este complicată, uneori solicitând judecata cititorului. Raţiunea este dată omului că să fie folosită. Progresul implică o strânsă legătură între judecata critică a unei cărţi şi libertatea de gândire. Politicienii noştri preferă înţelesurile singulare, adevărul uşor de digerat care este potrivit cu gustul electoratului, de exemplu genul de subiecte politice apriori acceptate, care nu implică raţionament sau libertate. Educaţia prin definiţie este o afacere riscantă. Ea nu trebuie să sufoce ideile neplăcute, ci să cultive sensul de complexitate al vieţii, posibila conduită şi coexistenţa a unor multiple forme sociale, eventual total diferite de cea ce cunoaştem.
Participarea la lumea fantastică pe care scriitorul o produce – cu darul imaginaţiei sale – nu impune să mimăm această lume. Literatura cere abilitatea de a manipula cuvintele, de a circula între realitate şi ficţiune înţelegând că în fiecare experienţă există şi alte posibile soluţii.
Demagogii nu pot fi buni miniştri ai Educaţiei. Ei sunt blocaţi într-o lume închisă, fără imaginaţie, un adevărat ghetou care include tabăra alegătorilor lor. Dacă sistemul cenzurează şi respinge “Gardul Viu ” pentru vina de a construi o dragoste interrasială de ce nu ar cenzura “Romeo şi Julieta” cu povestea de iubire interzisă unor tineri aparţinând unor grupe rivale? Benett se laudă a fi un expert în valorile Iudaice, dar se pare că învăţămintele rabinice care discută diversificarea şi interpretarea justă a libertăţii îi sunt străine. Ar trebui să cunoască lista libertăţilor democratice aşa cum este studiată la universitatea Bar Ilan unde Evrei şi Arabi, religioşi sau atei studiază la un loc “Aeropagitica”, tratatul polemic scris de John Milton în 1644 denunţând cenzura. Este cea mai influentă şi pasionată scriere filosofică care apară dreptul expresiei libere. Milton, ca şi Benett, dorea o uniune religioasă într-o lume diversă aflată în schimbare. Dar “Casa Creştină” preconizată de Milton era clădită pe alte principii decât cele ale sistemului evreiesc propus de Benett. Şi Milton avea contemporani opaci care, ca si Benett, produseseră o listă neagră numită “Cangrena” a scrierilor interzise ochiului, care trebuiesc a fi distruse aşa cum un membru bolnav trebuie detaşat de corpul încă viu, ca să nu distrugă naţiunea întreagă. În contrast, Milton avea încredere în cititori, în abilitatea lor de a distinge şi discerne, considerând dialogul şi critica scrierii un atribul benefic naţiunii. Pentru el, credinţa, erudiţia şi identitatea naţională, există prin exercitare lor – “Nu se poate lăuda refugiul cuiva într-o mănăstire ” spunea adesea Milton. Pentru el diversificarea opiniilor era pura cristalizare a conştiinţelor.
În mod clar, ideile lui Milton sunt averse dictatorilor, monarhilor absolutişti şi demagogilor care se bazează pe subiecte pasive, canonice, respingând valorile democratice. În schimb democraţiile îşi asumă riscul polemicii cultivând critica, intelectul şi mentalul alegătorilor. Cei care caută diversitate sau pluralism devin politicieni mai buni, mai folositori societăţii. Îi propunem lui Benett să-i citească pe Milton, Shakespeare şi Locke pentru a învăţa să conducă o conversaţie naţională între democraţia liberală şi Statul Evreiesc. Nu se poate sigila mintea unei naţiuni.
**
După ce cartea “Gardul Viu” a fost interzisă în şcoli, israelienii au inundat librăriile că să-şi procure un volum. O carte care ameninţă “Identitatea Iudaică” trebuie neapărat citită. Benett a declarat prompt că el nu a fost consultat în legătură cu ştergerea cărţii cu pricina de pe listele cărţilor permise în şcoli, dar că a sprijinit radical decizia: “Nu este vorba de cenzură aici”, a spus individul. Cartea poate fi cumpărată fără probleme. Exact asta au făcut Israelienii spre satisfacţia autoarei. Editura Am Oved care distribuie cartea a întregistrat cereri suplimentare de sute de volume fiind forţată să mărească livrările spre librării cu 400%. Din nou vedem că scandalul în jurul unui subiect sensibil este cea mai bună reclamă posibilă.