[miniinterviuri cu invitații EgoPHobia din numerele precedente]
- Ce-ai mai scris/publicat de când ai apărut ca invitat în EgoPHobia?
O, a trecut ceva timp de-atunci… După The Angellove Society: Crux, am mai scris două povestiri din aceeași serie – Magic & Madness și Limbo, care s-au instalat în top 10 pe Amazon la sub-categoriile lor de fantasy. În 2015 am debutat în România cu Anotimpul pumnalelor, un prim roman clockpunk / dark fantasy din seria Cronici din Voss, titlu ce este în continuare best-seller-ul Crux Publishing; i-au urmat, în 2016, apoi Misterele din Sparktower, o povestire scurtă din universul Voss și care a făcut o trecere mai lină în Jocul necromanților, continuare a primului roman. Lucrez la ceva nou momentan și sper să reușesc să-mi mențin o medie de măcar un titlu pe an, așa că urați-mi un 2017 prolific.
- Care consideri că e cel mai important text pe care l-ai publicat până acum?
Cred că T.A.S. și Anotimpul sunt în egală măsură importante. Primul mi-a făcut o introducere în lumea literară din țară, astfel întâlnind oameni și totodată scriitori excepționali precum Oliviu Crâznic și Ștefan Bolea, ale căror viziuni și sfaturi mă ajută și astăzi nu doar ca autor, ci și ca editor. Al doilea, fără îndoială, mi-a confirmat și m-a confirmat că sunt un scriitor bun datorită unui feedback extraordinar, atât din partea oamenilor enumerați mai sus, cât și a publicului larg.
- Te interesează părerile și calificativele acordate cărților (tale, dar nu numai) pe site-uri precum goodreads ori pe bloguri sau ții seama doar de recenziile criticilor consacrați?
Țin seama de cei pe care i-am numit mai sus; în ce privește textele mele scrise în română, cred că ar fi avut considerabil de suferit fără consilierea pe care Oliviu mi-a oferit-o de fiecare dată când i-am cerut-o. Mai apoi, recenzia scrisă de Ștefan în revista Mozaicul mi-a spulberat orice dubiu că nu m-aș ridica la nivelul altor scriitori autohtoni. Iau în considerare, în primul rând, părerile celor avizați; la fel ca alți scriitori care vor să lase ceva în literatura română, mă interesează mai mult calitatea textelor mele. Nu ignor, însă, nici părerile cititorilor, publicate în mediile pe care le-ai enumerat, cu mențiunea că refuz să-mi cobor standardele atunci când nu sunt pe gustul unora care ar prefera texte mai „aerisite”, un limbaj mai simplu sau o reducere a numărului de personaje. Cum spuneam într-un alt interviu recent, atunci când reproșezi unui autor că e prea complicat pentru tine, e ca și cum i-ai reproșa unui fizician că nu înțelegi Teoria Coardelor.
- Preferi să citești pe hârtie sau în format electronic?
Hârtie, dar numai pentru că îmi place să țin o carte în mână. Nu cred că e important formatul cărții, mai ales atunci când citești sau vrei să citești un autor pe care îl îndrăgești. Am senzația că i se dă prea multă importanță acestui subiect și, din punctul meu de vedere, e un moft deghizat în problemă.
- Te rugăm să ne recomanzi o carte în limba română apărută în ultimul an. Îți mulțumim!
Sunt mai multe, dar fiindcă vorbiți cu mine, scriitor de fantasy, presupun că trebuie să recomand Jocul necromanților. Este, conform criticilor ce i-au urmat, o continuare „așa cum trebuie să fie o continuare” și nu e mai puțin săracă, nici vizual, nici simbolic sau spiritual decât predecesoarea ei. Răspunde întrebările pe care cititorii Anotimpului le-au sau și le-ar fi ridicat în ce privește originea lumii din Voss, personajelor și facțiunilor, păstrând în aceleași timp elementele apreciate în primul roman: o poveste complexă, plină de dinamism, care atacă probleme reale și care-și schimbă direcția, reușind constant să surprindă.
Și eu vă mulțumesc pentru invitația în acest număr aniversar din EgoPHobia și sper să ne revedem la ediția cu numărul 100! Sau chiar mai repede. J
One thought on “miniinterviu cu Şerban Andrei Mazilu”