Bacoviană

de Radu Părpăuţă

   D-ul George Andone Vasiliu, care-și zice și Bacovia, vine beat criță din ploiosul (și zoiosul) burg Bacău. E plouat ciuciulete și trist. D-na Agatha Vasiliu Bârsescu Bacovia citește ceva de la poluri. Când își vede consortul căzând, recăzând pe covoare și nemaităcând din gură, începe să râdă ori să plângă în hâ, în ha.

   D-ul Vasiliu: Și plouă, și ninge. Și cad amândouă.

   D-na Vasiliu: Slăbește-mă! Pentru asta trebuie să vii acasă mangă? Vezi pe unde calci, că-mi murdărești covoarele. Și-n general, fii mai optimist, dragă! Ce ești așa stresat?

   D-ul Vasiliu: Și plouă, e moină, noroi…

   D-na Vasiliu: Da, plouă, plouă: prin acoperiș, țevăria curge. M-am săturat să am toată ziua casa plină cu lighene! Că eu n-am bărbat în casă, am poet! Ptiu! Plouă pe lângă șarpantă, pe…

   D-ul Vasiliu: Șarpantă, șarpe-șarpe șerpișor, șarpe bălaur, cu solzii de aur, cu nouă limbe împungătoare, să te duci la ea, unde-o vei afla… șerpuitură, șerpulici, șeptilici, șeptici…

   D-na Vasiliu: Hai, leagă cățeaua! Măi, omule, de ce nu vrei tu să te ții de casă?

   D-ul Vasiliu (clătinându-se și ținându-se de pereții casei): Mă țin de casă, mă țin de casă, șase-șase poartă-n casă, casă acasă, casă acasă, căcasă, acasă, căcăstoare, acasă, căcălică…

   D-na Vasiliu: Oooof! Nu știu ce să mă mai fac cu tine. Vii beat…

   D-ul Vasiliu: Beat, bat, bar, bau-bau, ba doar u, bărbat, bat barul cu Barbu. O babă barbă are, o barbă cu babă.

  D-na Vasiliu: Spune-mi, de ce ți-s înecate corăbiile? Nu-ți ofer eu tot ce trebuie?

   D-ul Vasiliu (ținându-se cu mâinile de pereți): Ninge grozav pe câmp la abator… Și sânge cald se scurge pe canal.

   D-na Vasiliu: Ei, na și tu! Scutește-mă cu chestiile astea morbide!

   D-ul Vasiliu: Prin măhălăli mai neagră noaptea pare…

   D-na Vasiliu: Pluralul lui mahala este mahalale, dacă vrei să știi, mă, poetu’ lu’ pește!

   D-ul Vasiliu (căzând și recăzând pe covoare): Aud materia curgând…

   D-na Vasiliu (enervată): Hai, mână măgarul! Ți-am spus: Tu ai probleme psihice, măi omule!

   D-ul Vasiliu: Te uită! A prins promoroacă și clampa.

   D-na Vasiliu: Of, ce enervant ești! Mai întâi că nu se spune „clampă”, ca mârlanii. E un moldovenism. Se spune clanță. Ești intelectual, ce dreacu’! Al doilea, eu cred că tu ești bolnav cu capul, Georgică. Mergi dreac’ la un doctor să te consulte, ca să fii și tu în rândul lumii!

    D-ul Vasiliu: Și sânul tău e mai lăsat.

    D-na Vasiliu: Vai! Serios? Interesant, oare de ce s-a lăsat?

    D-ul Vasiliu:?!!!

    D-na Vasiliu: Ții minte cum stăteau țonțoroi când eram mai tânără? Ah, erau ca doi trandafirași albi și parfumați… Când treceam pe la cazarmă, toți ofițerii se benoclau la pieptul meu!

   D-ul Vasiliu: Metalic s-aud gorniștii, în fund, la cazarmă.

   D-na Vasiliu: Ah, fanfara de la regiment… menuetul lui Pederaski, mă-nnebunesc!

   D-ul Vasiliu (râde fără sens): Plouă, plouă, plouă… Vreme de beție… Și s-ascult pustiul… Ce melancolie!

   D-na Vasiliu: Ți-am zis că ai probleme la mansardă, dragă! Măcar mai lasă și tu alcoolul, lasă-l dracului pe Acosmei. Iar te-ai înfundat în vreo crâșmă cu el! Parcă sunteți înhămați, dom’le! Nu vezi? Începi să ai năzăreli, melancolie și alte îmbilibistroceli din astea. Spune-mi ce te mișcă pe tine?

   D-ul Vasiliu: Cine mișcă tot pișcă, mișcă, mușcă, muscă, mușuroaie, mișiroaie, mișmașuri, mișculațiuni… Mișcă-mișcă-mișcă!

   D-na Vasiliu: Hai, mișcă!

   D-ul Vasiliu (zguduie fereastra nervos): Țârâie ploaia… și-i tare târziu….

   D-na Vasiliu: Hai, lasă marafeturile! În cazul tău nu este o alienație gravă, care conduce la destructurarea eu-lui creator. E o simplă manie a persecuției sau poate o schizofrenie banală, care se poate trata fără probleme la orice medic psihiatru. Așa că nu ai de ce să te temi. Au mai stat și alții în cămașă de forță, dragă, și n-au murit. Iar niște băi reci sau niște șocuri electrice acolo nu-ți strică niciodată. Pune un pic furtunu’ pe tine cu apă rece ca gheața și te învață minte. Atuncea o să te porți cum trebuie, drăguțule.

   D-ul Vasiliu: (zguduind fereastra și mai nervos): Oh, mă-nchid în casă ca-n sicriu… Amorul meu defunct…

   D-na Vasiliu: Eu amor defunct, a? Lasă că-ți arăt eu amor defunct. Cu vărguța.

   Dar d-ul Vasiliu, cu istețimea specifică bețivilor, avusese grijă să ascundă vărguța când intrase. Atunci d-na Vasiliu merge în bucătărie să caute făcălețul. D-ul Vasiliu profită și o zbughește afară. În beznă, pe un bolovan, lângă zid, zărește niște excremente de câine fosforescente. Lângă ele așteaptă poetul Acosmei și fumează. D-na Vasiliu iese afară cu făcălețul în mână, dar cei doi, umăr la umăr, se topiseră deja printre niște scaieți uscați. Se aude doar:

   Domnii Vasiliu și Acosmei: Hâ, ha! Hi-hi-hi! Hâ, ha! Hi-hi-hi! Hu-hu-huuuuuuu!

                                             Cortina