Selector

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

M-am pomenit întrebat dacă aș fi dispus să fac parte din juriul unui concurs literar. Deși la singura noastră întâlnire și-a demonstrat din plin simțul umorului și prima mea reacție normală ar fi fost să caut o poantă cât de cât echivalentă pentru a-i răspunde cu aceeași monedă, ceva din mesaj m-a convins că omul care îmi scrisese nu glumea. I-am răspuns afirmativ imediat, fără să-mi bat capul cum de apelase fix la mine sau ce căutam eu în respectiva companie alături de oameni cu adevărat îndreptățiți să fie solicitați pentru asemenea ocupații.

N-am amintiri plăcute, dar nici sechele, de la concursurile literare la care am participat înainte să debutez în volum. Singurele reacții pe care le-am primit de la organizatorii cărora le trimiteam textele mele au fost vreo două diplome însoțite de câte un mandat poștal și o tăietură din ziarul local în care-mi apărea numele între premiați. Nu mi-am propus nimic special înainte de a primi textele spre jurizare, m-am gândit pur și simplu să dau note de la opt în sus materialelor pe care le-aș publica în EgoPHobia, șase sau șapte celor unde văd potențial, însă mai e de lucru la ele, cinci celor banale însă totuși citibile și așa mai departe.

Primele întrebări în legătură cu oportunitatea acceptări posturii de jurat la acest concurs mi le-am pus abia după citirea a patru texte. Suma notelor pe care le acordasem acestora nu  depășea punctajul maxim posibil. Chiar atât de elaborată să fi fost (totuși) gluma? Fiind destul de târziu am amânat pe a doua zi mesajul în care voiam să-l felicit pentru banc, însă cumva n-am mai ajuns să-l scriu înainte de a relua lectura în seara următoare. După primul text m-am liniștit, totuși nu era vorba de o glumă. Dar nici de o notă mai bună decât cinci nu putea fi vorba. Prima notă de șapte a apărut abia la al optulea text. A mai fost una ceva mai încolo și chiar două de opt. În rest un șase, câțiva cinciari, iar restul de până la douăzeci și ceva de participanți au primit de la mine între unul și patru puncte.

După anunțarea rezultatelor am constatat cam nesurprins că premiate au fost trei dintre textele pe care le remarcasem. Pe de altă parte am observat și că fusesem cel mai dur membru al juriului. Nu radical, cu vreo trei excepții, însă doar în două cazuri un alt coleg a acordat unui text o notă mai mică decât a mea. Nu e neapărat ceva cu care să mă mândresc, însă dacă mă mai invită cineva într-un juriu știe la ce să se aștepte din partea mea.