[Mircea Țara, Vrăjitoarea de foc, Crux, 2020]
#traiestefantastic
de Andreea Sterea
Cei obișnuiți deja cu stilul scriitoricesc al lui Mircea Țara și cu harul lui de povestitor se vor bucura să se reîntoarcă, fie și pentru scurt timp, pe tărâmul fascinant și magic al Nlithiei pentru a lua parte la o nouă aventură plină de pericole.
De această dată fugim din calea Cenușiilor – cea mai mare amenințare pentru Nlithia și pentru însăși țesătura vieții – căci Copiii Nopții au găsit o cale de a ieși din exil, trecând acum prin foc și sabie lumea pe care o urăsc atât.
Alături de noi se află Ierru și Emm, doi copii curajoși care aleg să se refugieze din calea invaziei în Munen, la mătușa lor, vrăjitoarea Arrista. Împreună cu ei se află și o creatură ciudată, o șopârlă cu aripi, pe care cititorii o vor recunoaște cu ușurință din volumul Căderea celor 7 turnuri.
Nuvela Vrăjitoarea de foc ne spune povestea Arristei – pe care am cunoscut-o în treacăt în romanul menționat mai sus – ghinnă a Munenului, vindecătoare și mânuitoare a Sabiei lui Garrok. Legendara armă are o istorie crudă și însângerată, dar este singura capabilă să oprească invazia Cenușiilor. Din nefericire, numai Arrista are atâta putere și tărie de caracter pentru a o mânui (nu fără sacrificii), dar numai după ce o smulge din lumea de dincolo, stăpânită de demonii tavuth. Prețul plătit pentru sabie nu este prea mare, căci soarta Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Arrista este pregătită să meargă până la capăt pentru a-i salva pe nlithieni de un destin necruțător. Sau… aproape până la capăt.
Această nouă baladă a Nlithiei ne pune față în față nu numai cu câteva personaje noi, pe care le vom îndrăgi imediat, dar și cu elemente de istorie a lumii. Mircea reușește astfel să adauge o nouă iță în marea țesătură pe care o reprezintă seria Nlithiei, dar și să amplifice senzația de vastitate, de complexitate a unui univers despre care încă mai descoperim încântați detalii, patru volume mai târziu.
Și în această nuvelă, ca și în toate titlurile din serie, Mircea îmbină într-un echilibru perfect fantasticul epic cu cel întunecat, magia cu știința (acelor vremuri), idilicul cu teroarea, inocența copiilor care abia descoperă lumea cu ororile războiului, forța iubirii adevărate cu lașitatea, umorul cu realitatea imuabilă a morții, și spiritul uman, fragil, meschin uneori, supus erorii întotdeauna, cu sacrificiul suprem în numele unui bine mai mare.
Nuvela Vrăjitoarea de foc oferă câte ceva fiecărui iubitor de literatură fantastică: lumi nemaivăzute, creaturi magice, personaje complexe, replici istețe, melancolie, aventuri palpitante, conflicte (mai ales interioare), scene sângeroase și speranța că, la un moment dat, într-un volum viitor, totul se va termina cu bine.
Dând pagină cu pagină, nu ne putem abține să nu tresărim, să nu zâmbim, să nu ne înspăimântăm sau să nu ne punem întrebări. Căci iată, acesta este marele dar al lui Mircea: poveștile imaginate de el, dincolo de intrigi, de tehnică literară, de fire narative sau de elemente stilistice, vin cu ceea ce căutăm cel mai adesea în cărțile pe care le citim – emoții profunde, autentice, care rămân cu noi și după ce am dat ultima pagină.
Iubitorilor de literatură fantasy și celor care devorează cărțile lui Mircea le spun doar atât: și eu și voi vom trebui să așteptăm un volum viitor ca Arrista și acest nou tavuth să își încheie socotelile, Cavalerii Dragonului să se reîntâlnească pe câmpul de luptă, umăr la umăr, personajele noastre preferate să revină la rampă, iar Mircea să ne cânte o nouă baladă în care toate aceste ițe ale Țesăturii să se împletească într-o nouă poveste pe care să o iubim și pe care să ne dorim să nu se fi încheiat așa de repede.