de Paul Chetreanu-Don
Anii studenției vor rămâne asociați cu multe legături de prietenie, multe chefuri și multă muzică rock. Multe povești de viață încep în acea perioadă în care ai face orice altceva decât să înveți pentru examenele la facultate. Acest orice poate să fie adesea distructiv, dar câteodată, cum plictiseala are marele dar al creativității, deși nu toți o văd așa, căci în societatea noastră devine tot mai greu să ai oportunitatea de a te plictisi, ea poate naște nume care vor avea o greutate aparte. Vremurile de atunci erau diferite, astfel că, neputând să te afunzi în internet, îți veneau tot felul de idei, una mai proastă ca decât cealaltă de obicei, însă ”prostia” unor decizii poate duce adesea și la a crea niște aspecte frumoase și durabile. Îmi amintesc de chefurile din cămine unde nume grele ale rockului românesc Iris, Compact, Cargo și Phoenix zguduiau pereții clădirii și deranjau somnul celor care erau conștiincioși cu învățatul. Printre aceste nume legendare ale rockului, mai exista o formație, care deși, cel puțin prin gașca mea de atunci, nu răsuna adesea printre playlist-urile pe care le ascultam la petreceri și povești, în walkmen-ul meu, riff-urile unice și versurile lor care m-au inspirat tot timpul le ascultam cu mare drag și îmi umpleau de fiecare dată sufletul, o formație care, deși mai în umbră față de cele enumerate mai sus, consider că este cea mai bună formație rock din Romania: „Celelalte Cuvinte”.
Nu știu dacă această formație s-a născut din ”plictiseala studențească”, însă știu că omul care a format acest grup era un pasionat al muzicii încă de mic și odată cu finele clasei a 8-a, a câștigat un târg cu tatăl său din care s-a ales cu o chitară electrică, ceea ce mă lasă să cred că motivele succesului acestui grup sunt probabil mai mult orientate spre pasiune, dedicare și iubirea față de muzică. Chiar dacă istoria formației s-a dezvoltat sub numele „Celelalte Cuvinte” în Timișoara, povestea formației cu solistul cu voce de înger, Călin Pop, a început încă din liceu, în Oradea în 1976, când formase trupa „Sonic” cu care a cântat împreună cu Leontin Iovan și Andrei Moroșanu până la absolvirea liceului „Emanuil Gojdu”, reușind pe lângă diferite cântări în diferite locații să câștige premiul 1 cu piesa „Iarna” la Festivalul „Cântarea României”, melodie care va fi introdusă pe discul „Celelalte Cuvinte 2” realizat la Electrocord, în anul 1989. Îmi și închipui ce însemna ca pe vremea ceaușistă când afirmația „Rockere, partidul te vrea tuns” era una care împânzea urechile tinerilor rebeli, „Teleenciclopedia” cu mult regretatul Pitiș, „Cenaclul Flacăra” al poetului Păunescu sau serialul „Dallas” care strângea fiecare familie sub același acoperiș erau printre puținele surse convenționale de artă și cultură, iar când prindeai vreo casetă sau disc cu Led Zeppelin sau Black Sabbath era motiv de sărbătoare și ne adunam toți prietenii, să ai curajul să dai frâu liber acestei libertăți de exprimare prin muzică, prin cuvinte, prin „Celelalte Cuvinte”.
În decembrie 1981 la Timișoara, Călin Pop – vocal, chitară alături de Marcel Breazu – chitară bas, voce, Leontin Iovan – baterie, Tiberiu Pop – claviaturi, voce, Ovidiu Roșu – sunet, Radu Manafu – chitară, voce (care a părăsit formația la începutul anilor ’90) se înființa trupa care nu a făcut compromisuri muzicale și a creat muzică din amorul pentru muzică cu pasiune și o complexitate rar întâlnită în Romania, sub numele „Celelalte Cuvinte”.
Phoenix-ul fugise în boxe din România spre Germania, doar bietul Baniciu rămânând singur în țară, astfel că, s-a creat un spațiu propice în rockul românesc pentru ca formații tinere să poată ieși mai ușor la lumină. De altfel, din câte îmi amintesc, citisem într-un interviu al lui Călin Pop, în care afirma că formația mai sus menționată a fost cea care, la cei 11 ani ai tânărului Pop, i-a deschis orizonturile și sufletul spre rock cu albumul „Cei ce ne-au dat nume”. Încă de la început formația a atras atenția asupra lor prin complexitatea compozițiilor sale și da, cred că este cea mai complexă și inedită formație de rock a țării noastre care are cele mai bune riff-uri muzicale, iar când auzi vocea lui Călin parcă o liniște divină îți atinge sufletul, asemeni unui cor de copii plini de inocență care interpretează Händel în Nirvana. Cred că acesta este un contrast interesant al formației, care îi oferă o titulatură de unicat: instrumentele electrice cu tonalitatea gravă în opoziție cu vocea înaltă și subțire a solistului principal. Acest contrast naște o tensiune inedită în sunetul celor de la Cuvinte, o tensiune care duce spre o armonie muzicală, spre originalitatea acestei formații care și-a creat o identitate și pe care când o asculți, indiferent că îi cunoști piesele sau nu, știi exact cine cântă melodia respectivă. E ca și cu chitara și sunetul lui Santana, care indiferent cu cine cântă, atunci când auzi tonul chitarei lui, știi imediat că e Santana. Un alt aspect care mi se pare important este cel al longevității și unității formației. După cum vedem toate numele mari ale rockului românesc au trecut prin multe modificări și au pierdut membri importanți din diferite motive. Cargo, chiar dacă a găsit un înlocuitor bun, l-a pierdut pe Kempes, Compact a devenit un subiect de scandal media, Phoenix-ul, în ciuda faptului că acest aer tânăr adus de Covaci sună bine, nu mai are identitate, iar de Iris nici nu mai vorbesc, Nelu rămâne un singuratic cu niște străini pe scenă, iar Cristi, Boro și Valter par într-o căutare disperată de a mai strânge câte-o mână de public la concertele lor. Vremurile se schimbă, însă cuvintele nu. În ciuda trecerii timpului și a problemelor care cu siguranță au existat și în această formație, cei de la Celelalte Cuvinte au reușit să-și mențină formula trupei unită și calitatea muzicii la același nivel maxim. Asta înseamnă că există multă pasiune, răbdare, devotament și determinare în cadrul acestui grup memorabil care a scris istorie în rockul din țara noastră. Nu cred că e ușor ca după 29 de ani de activitate să mai ai aceeași prestanță scenică și să menții un grup unit așa cum este al lor. Când faci muzică pentru muzică cu inima și nu pentru altceva, probabil că acest aspect devine unul natural și firesc. Sper ca la anul să avem un turneu pentru cei 30 de ani ai formației de care să se bucure orice rocker din țară. Personal am fost la peste 30 de concerte ai celor de la Cuvinte și de fiecare dată primești pentru ceea ce plătești, ba adeseori, sunt peste așteptările cu care merg acolo.
Albumul de suflet va rămâne celebrul „album cu pătrățele”, pe care am avut ocazia să îl ascult live integral în „Hardward Pub” (fostul „Hard Rock”), din Cluj, acum un an, iar melodia care îmi este cea mai dragă va rămâne „Un sfârșit e un început”, melodie pe care o fredonez, n-aș vrea să zic că zilnic, dar măcar odată la două zile, atunci când îmi găsesc un moment plăcut de a petrece timp cu mine. Din păcate n-am avut ocazia să îi cunosc personal, cine știe, poate în viitor voi avea această oportunitate, însă am o întâmplare interesantă, la festivalul WTF, din Bistrița, când lângă mine și un bun prieten de-al meu (și el fan Cuvinte din adolescență) se afla o fetiță mică care își flutura pletele în vânt pe muzica formației. Priveam cu bucurie fetița, gândindu-mă la minunata împărtășire a muzicii între generații și la faptul că această formație adună toate generațiile la un loc. Apoi m-am dus spre ea și am întrebat-o dacă îi place de bătrânelul acesta care cântă, iar ea mi-a răspuns: „El este tatăl meu”. Cred că e un sentiment deosebit ca părinte ca al tău copil să fie fanul muzicii tale. Chiar dacă am regretul de a nu îi fi cunoscut personal, faptul că le-am cunoscut muzica și am avut oportunitatea să trăiesc cu acest dar în suflet și să am atâtea amintiri plăcute corelate cu muzica lor nu poate decât să mă facă să spun: chapeau băieți! La cât mai multe discuri, concerte și bisuri infinite!
Cuvinte! Cuvinte! Cuvinte! Cuvinte!