pandemic
închiși în propriile case minți iluzii nevoi frici
scriem scrisori singurătății
să vină măcar ea pe la noi
ca să nu ne lase pradă sieși
să ne salveze de ea însăși
încă o clipă oră zi săptămână lună
până ce vom putea din nou
zburda înflori trăi face orice
înainte de a redeveni cei care eram
și de care ni s-a dat șansa
să ne ascundem
în casele mințile iluziile nevoile fricile noastre
sfat
cel mai bun sfat
pe care l-am primit vreodată
a fost să mă duc dracului
am avut cu ce compara
orice l-a precedat
sau l-a urmat
iar dacă m-am priceput
sau nu să-l urmez
naiba știe
rezultat
mi-am irosit pandemia muncind
ca să aibă alții de ce să-și bată joc
niciodată destul niciodată complet niciodată perfect
mereu va rămâne neacoperit
punctul
spre care ochii lor
se vor îndrepta
căutând
pretexte
care să-mi lipească eticheta de workoholic
mie – autoproclamat zeu al lenei
într-un moment de inspirație
care nu se va mai întoarce
nici măcar pe cealaltă parte
pandemii după
ce scrumul meu
se va preface bucuros
în pulbere