(pași mărunți)
de Gelu Teampău
Într-un top al uneltelor folositoare omului, cuțitul a fost plasat pe primul loc. Nu ştim cine a fost creatorul primului cuţit, sau mai degrabă cine a fost cel care a folosit pentru prima oară o piatră pentru a tăia, dar ar merita o statuie. Oricum, marile invenţii (a se face diferenţa faţă de descoperiri!) sunt tot mai rare pe măsură ce mergem invers în timp. Dacă între două invenţii schimbătoare de paradigmă puteau trece ere (până să-şi dea seama cineva că un plug din metal este mai bun decât unul din lemn), pe măsură ce ne apropiem de prezent, ritmul acestora s-a accelerat incredibil. Astăzi, schimbările majore survin în fiecare generaţie, dacă nu chiar în fiecare decadă sau chiar mai des. Şi dacă în anii ’90 râdeam de părinţii noştri care nu înţelegeau ce este acela un CD, astăzi trebuie să ne simţim puşi cu botul pe labe de către adolescenţii care folosesc computerul în moduri care ne depăşesc.
De altfel, cantitatea de cunoaştere a crescut în progresie logaritmică, tot mai accelerat, odată ce paradigma occidentală a stabilit un anume model de raţionalitate. A fi un medic în secolul al 18-lea nu se poate compara cu ceea ce înseamnă astăzi un medic, tocmai datorită uriaşei cantităţi de informaţie şi de tehnologie necesară, chiar dacă intenţia şi funcţia au rămas aceleaşi. Într-un subdomeniu al muzicologiei, instituit în jurul anului 1975, s-a produs deja atâta teorie încât un singur om nu o poate acoperi într-o viaţă (iar acesta nici nu este un domeniu extrem de productiv). S-a ajuns la grade uluitoare de specializare, până la un nivel aproape de autism: oare câţi alţi oameni pot înţelege teoriile lui Stephen Hawking privitoare la găurile negre?
Internetul este, în mod clar, o unealtă fără precedent. Nu este doar depozitarul întregii cunoaşteri acumulate până în acest moment de către întreaga omenire. Nu este doar un mijloc de comunicare în timp real care a oferit planetei o simultaneitate a trăirii, de neconceput acum jumătate de secol. Nu este doar spaţiul în care se desfăşoară milioane de drame virtuale în fiecare zi şi în care se leagă şi se desfac prietenii. Nu este doar instrumentul fără de care lumea contemporană nu mai poate fi imaginată, infiltrat până în fibra cea mai intimă a tuturor sferelor economice şi sociale. Este o realitate în sine, o lume, sau mai degrabă zis, un ansamblu de lumi cu propriile norme, uzanţe, reflexe.
De asemenea, însă, este spaţiul infracţiunilor infinite, de la cele mărunte, care ţin de mici insulte sau furtişaguri, la fraude majore, pedofilie sau terorism. Este un spaţiu al agresivităţii perpetue, al ocărilor gratuite, al pornografiei şi al crimei expuse public. Este un spaţiu în care cel lipsit de gusturi bine conturate şi de echilibru interior îşi poate pierde minţile pentru totdeauna. Se înmulţesc cazurile de tineri sensibili care îşi pun capăt vieţii după ce au fost agresaţi verbal prin intermediul Internetului. Se înmulţesc, de asemenea, cazurile de dependenţă faţă de jocurile video, de divertismentul repetitiv şi de flirtul orb, la întâmplare. El contribuie la crearea unor noi tipuri psihologice, cu capacitate de concentrare extrem de redusă, atomizate social, dependente de atenţie şi de gratificaţie imediată, cu o tot mai scăzută capacitate de control emoţional.
Internetul poate fi folosit la cele mai bune proiecte, sau cu cele mai abjecte intenţii. Este un exemplu perfect al tehnologiei care poate salva omenirea şi umanitatea, dar care, întrebuinţată viciat, poate avea ca urmare distrugerea acestora. Veritabil monstru al doctorului Frankenstein, acest golem virtual stă ca dovadă faptului că abundenţa poate fi mai dăunătoare decât penuria. La urma urmei, nu informaţiile sunt cele mai importante achiziţii în procesul învăţării, ci o anume conduită faţă de cunoaştere, faţă de ceilalţi şi faţă de sine. Astăzi, printr-un simplu click, putem afla anii de domnie ai lui Pépin cel Scurt, vârsta celei mai longevive broaşte ţestoase din lume sau minutul în care a marcat Hagi împotriva Columbiei la mondialul din ’94. Dar aglomerarea aceasta de date nu generează în mod automat şi logica necesară pentru a le asambla într-un argument valid sau într-o expunere satisfăcătoare. Tot aşa cum o relaţie consumată exclusiv în câmp virtual nu are cum să suplinească o relaţie directă care lipseşte din viaţa cotidiană.
Personal, pus în faţa acestui fenomen în plină desfăşurare, ca un uragan care azvârle în toate părţile păsări-paradis, dar şi şobolani şi lăcuste, nu pot decât să mă întreb oare cum ar fi arătat astăzi lumea dacă Apostolul Pavel ar fi avut la dispoziţie Internetul.