de Marius-Iulian Stancu
eu vin
cu paşi potriviţi să nu-mi trădez nerăbdarea
cu palmele în care am strâns aşteptări
de fapt eu nu urc
nu cobor
va trebui doar să înveţi să mă vezi şi altfel
acum că eu mi-am tras iubirea pe ochi
precum gluga hanoracului ales cu mâinile tale
puţin cam larg
mâinile tale înfăşurate acum
pe trupul meu ce a învăţat
distanţa perfectă
nu am luat nimic din ce ai vrut să îţi las
doar fereastra la care ploile păreau să nu se mai sfârşească
intrasem deja în acel anotimp
mai bine ziduri
mai bine întuneric
ţi-am lăsat ţie toate cuvintele şi am oprit eu
tăcerea.
[postată iniţial pe rocultura]
de fapt eu nu plec
One thought on “de fapt eu nu plec”